Ionuț Biliuță: Deși sunteți o prezență vie în mediile academice din țara noastră mai ales la nivel teologic, pentru cei care nu vă cunosc, spuneți-ne cine este Lucian Turcescu.
Lucian Turcescu: Sunt născut în România unde am trăit până în 1992, an în care am emigrat în Canada. Ca licean crescut sub influența Jurnalului de la Păltiniș pe care îl citeam în anii 1980 pe apucate și îl discutam împreună cu alți 2-3 prieteni, am început sa fiu fascinat de filosofie. Însă liceul la care mergeam era de matematică și științe exacte, așa că am sfârșit prin a studia automatică-calculatoare la Politehnica din București după terminarea lui. Pasiunea pentru filosofie și limba greacă au continuat să fie cu mine ca student automatician. Chiar am plătit pentru a lua meditații de limbă greacă veche de la Andrei Cornea, unul dintre discipolii lui Constantin Noica. Am cunoscut mulți oameni din generația mea care au urmat un parcurs similar sub influența modelului noician. Așa că nu am putut menține un interes pentru calculatoare, într-o perioadă în care se foloseau încă cartele perforate pentru a scrie programe și după doi ani nu reușisem încă să ating un calculator chiar și la facultatea specializată. Lucrurile tehnice erau foarte înapoiate în România comunistă, dar asta a sfârșit prin a lucra în favoarea mea. Din păcate, materialismul dialectic predat în facultățile de filosofie comuniste nu mă atrăgea. Așa că am decis să studiez teologia, m-am pregătit și m-am înscris acolo în 1988. În teologie se putea lucra cu multe concepte filosofice, pe lângă toate bogățiile teologice pe care filosofia nu le poseda. De asemenea, istoria predată în facultățile de teologie nu era istoria marxistă cu care fuseserăm obișnuiți din școlile comuniste. După ce am ajuns în Canada, m-am înscris la doctorat în Teologie la Universitatea din Toronto. Am lucrat sub conducerea unor profesori extraordinari precum Paul Fedwick și John Rist și am scris un doctorat despre conceptul de persoane divine la Grigore de Nyssa. Am lucrat la Universitățile St. Paul, St. Francis Xavier, iar din 2005 sunt la Concordia în Montreal.
I.B.: În mediul academic românesc și în opinia publică sunteți cunoscut mai mult prin intermediul monografiilor și studiilor istorice decât prin intermediul studiilor dumneavoastră teologice. Puteți să ne spuneți cum ați ajuns să studiați comunismul și post-comunismul românesc în detrimentul operelor Sfântului Grigore de Nyssa căruia i-ați dedicat o superbă monografie publicată de Oxford University Press și a studiilor de teologie istorică și patristică?
L.C.: Asta se datorează faptului că în ultimele două decenii am descoperit o pasiune pentru studiile de istorie contemporană, științe politice și interacțiunea dintre politic și religios. În plus, fiind căsătorit cu un politolog, Lavinia Stan, am decis să lucrăm și împreună, combinând domeniile de interes pentru fiecare și profitând de backgroundul nostru est-european. Continui să predau în domeniul patristic și am studenți doctoranzi care lucrează pe subiect. Pe lângă volumul despre Grigore de Nyssa menționat de dumneavoastră (nedisponibil în română), am mai editat și un Festschrift pentru patrologul francez Charles Kannengiesser (1926-2018) în care am reușit să includ contribuții de la nume sonore din domeniul studiilor patristice și de recepție a Bibliei în perioada antichității tardive. Dar cercetarea mea actuală s-a orientat în alt domeniu, datorită interacțiunii cu Lavinia și a granturilor de cercetare pe care le-am obținut de la agenția de cercetare canadiană SSHRC.
I.B.: Care credeți că mai este locul istoriei bisericești în general și a Bisericii Ortodoxe Române în particular în cadrul studiilor românești de astăzi?
L.T.: Există cercetători care studiază istorie bisericească și istoria Bisericii Ortodoxe Române (BOR) ca parte a studiilor românești. În general, ei sunt istorici laici și într-o mai mică măsură politologi. Dar teologii nu se prea avântă în studii românești și în general nu prea ies din domeniul strict al conferințelor ecleziale patronate de diverși ierarhi locali sau naționali. Ca membru al Comisiei de Teologie a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), văd studii uneori serioase despre istorie bisericească, de obicei despre perioada pre-comunistă. Deși unele dintre ele ajung să vadă lumina tiparului, aceste studii nu angajează subiecte mai delicate precum implicarea BOR în Holocaustul din România sau în colaborarea cu regimul comunist. Asta se datorează faptului că unii ierarhi care au fost ei înșiși colaboratori nu vor ca adevărul să iasă la iveală și îi pedepsesc pe teologii care ar avea curajul că îi provoace. Aud istorioare despre această atitudine de la colegi din România pe care nu îi pot numi aici pentru a le proteja identitatea. Ei simt că libertatea lor academică nu le este respectată și că dubla subordonare a lor față de BOR și de universitate sfârșește prin a fi doar un control manifestat despotic de ierarh atât asupra procesului ecleziastic cât și a celui academic. Lucrând la CNATDCU, împreună cu alți colegi din România (suntem doar doi membri din exterior), am încercat să schimbăm standardele, să facem procesul mai transparent cu respect pentru libertatea academică și pentru merit, să eliminăm frauda intelectuală și să limităm interferența ierarhică în procesul de obținere a doctoratelor și de promovare academică. Aud de la diverși colegi că standardele propuse de noi și aprobate de către ministerul educației încep să își facă efectul. Dar va fi un proces de durată să corectăm un sistem care la trei decenii de la căderea comunismului a putut fi corupt atât de profund, și totul depinde foarte mult de cât ne va lăsa politicul să continuăm.
I.B.: Datorită faptului că sunteți unul dintre acei cercetători care pendulează între spațiul românesc și cel canadian unde vă desfășurați activitatea, ce sfaturi aveți pentru tinerii români sau străini dornici să se axeze în studiile lor pe subiecte legate de trecutul și prezentul Estului Europei în general și a României în special?
L.T.: Studiul Europei de Est în general și al României în special se poate face cu referire la Uniunea Europeană, dar nu poate scăpa din vedere prezența în zonă a unui vecin foarte puternic militar și agresiv precum Rusia. În anii 1990, când am ajuns în Canada, exista un interes sporit în Occident față de perioada comunistă, fostul bloc sovietic, și într-o anumită măsură și față de România. Noi cei veniți din Est am putut clarifica unele lucruri si am avut și noi de învățat de la specialiștii vestici. Acest interes s-a diminuat, însă, odată cu normalizarea regiunii, integrarea ei în Uniunea Europeană, dar și datorită altor probleme internaționale precum terorismul, în special după 2001. Recent, însă, cu reafirmarea militară a Rusiei (dar și a Chinei și Coreei de Nord), cred ca lumea vestică începe să realizeze că va trebui să se întoarcă la un nou Război Rece. Asta va implica specialiști în regiunile care vor dominație, gen Rusia, și care să cunoască limba rusă, dar și alții din regiune care ar putea ajuta la înțelegerea dezvoltărilor care au loc în plan global. Chiar și înțelegerea religiei va juca un rol important, mai ales în cazul României și al Rusiei, țări majoritar ortodoxe. Patriarhia Moscovei este extrem de activă politic pe plan intern dar mai ales internațional, încercând să promoveze politicile și filosofia anti-europeană a lui Putin și pe cale religioasă. Europa de Est este foarte amenințată de prezența unui vecin atât de puternic și agresiv la granițele ei, dar nu are specialiști care să cunoască limba rusă și să poată să ajute cu formularea unor politici pertinente ale țărilor lor și ale Uniunii Europene în privința Rusiei. Românii ar putea ajuta, dar știu că nimeni în România nu vrea să mai studieze limba, cultura și politica rusă. Toți vor să studieze engleza acum, dar următoarele dezvoltări importante la nivel internațional au loc în alte părți din lume și alte limbi trebuie învățate.
I.B.: Cum se vede Centenarul României Mari din Canada prin prisma unui teolog și istoric ce predă la una dintre universitățile de prestigiu ale acestei țări?
L.T.: Poate că centenarul României Mari e o bună ocazie pentru români să reflecteze asupra pluralismului pe care l-a adus formarea noii țări acum 100 de ani. Țara devenise mult mai pluralistă, dar nu a știut să profite de acest pluralism pentru a se remarca drept o nouă putere economică și culturală europeană. Vâltoarea naționalismului în formare pare să le fi luat mințile românilor și a dus la niște reacții mai mult decât condamnabile. Mă gândesc în principal la provocarea pe care pluralismul unor regiuni precum Transilvania sau Basarabia le-a adus Vechiului Regat. Am vorbit cu preoți și ierarhi bătrâni ortodocși care mai erau încă în viață acum 10-15 ani, și am aflat că ortodocșii și greco-catolicii transilvăneni aveau relații foarte cordiale pe care Regatul nu le-a putut înțelege. Relațiile dintre cele două confesiuni religioase dominante s-au înrăutățit până la punctul la care Biserica Greco-Catolică a fost eliminată cu ajutorul comuniștilor în 1948. În sudul țării, populația era predominant românească ortodoxă și nu prea avea experiență cu alte religii și alte grupuri etnice. Dacă te gândești la naționalismul, xenofobia și antisemitismul legionarilor și ale Mareșalului Ion Antonescu, la ce s-a întâmplat cu evreii și romii români, mai ales când știm cum populația evreiască a fost decimată într-un Holocaust pe care ulterior România nici nu a catadicsit să îl recunoască până în 2004, te cutremuri și te întrebi cum de românii au putut face lucrurile teribile pe care le-au făcut. Așa ca centenarul României Mari ar fi o bună ocazie de a lua o pauză și a reflecta la ce se poate face pentru a evita o reiterare a unor situații similare într-o uniune europeană în care populațiile în majoritate par să fi uitat de ce uniunea s-a format în primul rând după al Doilea Război Mondial: scopul a fost tocmai combaterea naționalismelor care au dus la dezastrul cauzat de război.
I.B.: Ce pregătește Lucian Turcescu la nivel editorial și ce planuri academice are?
L.T.: Am câteva proiecte în lucru actualmente. Un volum despre rezistență/colaborare a cultelor din România sub comunism și instrumentalizarea acestora în perioada actuală, la care vor participa numeroși specialiști români. Un alt volum despre rezistență/colaborare a cultelor din Europa de Est în comunism. Voi fi într-un an sabatic in 2018-19 și asta va fi foarte binevenit din punct de vedere al cercetării și publicării. Administrativ mi-am încheiat 5 ani ca director al Departamentului de Teologie de la Concordia și de director al programelor graduate.
* 45 pentru 45 este o serie de interviuri care vor apărea de-a lungul anului 2018 în LaPunkt. Anul 2018 marchează o dublă aniversare pentru Societatea de Studii Românești care celebrează 100 de ani de la nașterea statului roman modern și 45 de ani de când a fost creată Societatea de către un grup de studenți profesori și emigranți români.
Această serie de interviuri va prezenta 45 de specialiști, tineri și consacrați, care lucrează în universități, în centre și în institute de cercetare din occident și care au consacrat activitatea lor academică domeniului studiilor românești. Aceste conversații vor permite unei audiențe românești largi nu doar să descopere elemente de biografie personală și itinerariile de cercetare ale acestor specialiști, ci și să pătrundă în raționamentele unor decizii de viață care i-au condus către specializarea în studiile românești. Interviurile vor arăta cum profesori influenți, întâlniri întâmplătoare, vizite din tinerețe, legături familiale, emigrația și alte atâtea motive au contribuit la decizia lor de a-și îndrepta atenția către România.
Aceasta este o nouă generație de specialiști în studiile românești, cea de după Războiul Rece, care gravitează în jurul Societății de Studii Românești și rolului acesteia de a face cunoscute studiile românești în lumea academică occidentală.
Ionuț Biliuță este actualmente asistent cercetare la Institutul de Cercetări Socio-Umane “Gheorghe Șincai” și lector asociat la Universitatea Petru Maior, ambele din Târgu-Mureș. De asemenea, este André Scrima Fellow la Institutul Ecumenic al Universității “Lucian Blaga” din Sibiu. Doctor in Istorie al Universității Central Europene din Budapesta, cu o teză despre relația dintre Mișcarea Legionară și Biserica Ortodoxă Română în interbelicul românesc și în Teologie Ortodoxă la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Stagii de cercetare doctorale și post-doctorale la Colegiul Noua Europă din București, la Institutul de Istorie Europeană din Mainz (Germania), Centrul Mandel pentru Studii Avansate în domeniul Holocaustului (Muzeul Holocaustului, Washington DC), la Institutul de Studii in domeniul Holocaustului “Simon Wiesenthal” din Viena și la Centrul de Studii în domeniul Holocaustului, Institutul de Istorie Contemporană (IfZ) din Munchen, Germania. Ultimele sale publicații sunt: „‘Politics and Dogma’. The Case of Father Ilie Imbrescu (1909-1949),” în Intelectualii politicii și politica intelectualilor, ed. Daniel Citirigă, Georgiana Țăranu, și Adrian-Alexandru Herța (Târgoviște: Cetatea de Scaun, 2016), 281-309; „‘Agenții schimbării’: Clerul ortodox din Principatele române de la regimul feudal la statul național,” în Cristian Vasile (coordonator), „Ne trebuie oameni!” Elite intelectuale și transformări istorice în România modernă și contemporană (Târgoviște: Cetatea de Scaun, 2017), 27-65.
