Artă pentru popor?

Arta a fost unul din mijloacele prin care regimul comunist a dorit să-și socializeze subiecții în spiritul transformării societății ce avea să vină și a formării omului nou. Iar totalitarismul comunist și ororile lui nu pot fi înțelese cu adevărat fără decriptarea manifestărilor artistice puse in slujba uriașului proces transformator al cărui punct terminus urma să fie utopia comunistă. Expoziția Artă pentru popor? vernisată luna aceasta la MNAR spune povestea acestui experiment de inginerie socială pentru primele două decenii de comunism.

Este prima expoziție de anvergură organizată în România după 1989 dedicată realismului socialist în pictură, sculptură și grafică. De ce tocmai acum? De ce un astfel de demers nu face parte dintr-o instituționalizare mai amplă a memoriei comunismului românesc? S-ar putea ca tocmai natura comunismului nostru autohton să fie răspunsul la eșecul memorializării lui după 1989… am în minte aici rețeaua de complicități dintre acel trecut și principalii actori ai tranziției postcomuniste.

Revenind la Artă pentru popor? de la MNAR, criteriile estetice nu trebuie să primeze în evaluarea celor expuse. Totul trebuie pus în context. Este teza de la care a pornit întregul demers expozițional și cred că aici este miza lui. Privind exponatele ordonate cronologic, se observă clar evoluția la nivel de expresie plastică. Aceasta însoțește transformarile sociopolitice ale comunismului românesc. Dar totul în cadrul unor limite bine precizate. Chiar dacă unii artiști plastici par că le depășesc, nu este deloc vorba de frondă sau acte dizidente ci de căutarea unor modatăți de expresie în cadrul unui contur bine delimitat.

Nu trebuie deloc subestimat potențialul artei ca sursă istorică. În cazul de față ea oferă o perspectivă inedită de decriptare a contextului sociopolitic din România anilor 50-60. Câteva elemente au fost schițate de Ioan Stanomir și Cristian Vasile în articolele din acest punkt. Sunt piste care pot fi explorate și adâncite mai ales prin studiul inclus în catalogul expoziției, Întruparea utopiei: “suprarealismul” socialist, semnat de Monica Enache, curatorul Artei pentru popor ?. Așadar, expoziția de la MNAR este și rezultatul unui exercițiu de reflecție din care face parte și articolul Pictorii români și realismul socialist care închide acest punkt.

Rămâne de văzut cum va fi receptată expoziția și ce va aduce ea. Probabil odată cu închiderea ei în primăvară, lucrările se vor întoarce în depozitul Muzeului Național de Artă al României sau ale muzeelor care au contribuit la expoziție. Dar, la fel de bine, ar putea rămâne undeva la vedere…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *