Nu plătise demult chiria
proprietarul butucului. Se
căta-n piaţă
doar-doar îi va cădea vreun chilipir.
Proprietaru -l presa,
ducea mâna la frunte,
– fă ceva, zicea el,
mai taie şi tu un cap- două, acolo, nu-mi
mai dau copiii la şcoală, soţia şi-a
pierdut dintele şi amantul –
şi-l trecea câte 30 de ape!
După nevreme,
a venit zorişte bună, revoluţii,
proprietarul şi-a dat copiii la
şcoală, soţia lui şi-a pus aur,
între el şi călău
era dragoste mare, stufoasă –
butucul înverzea.
Acum, moştenitorii lemnului
lucrează ei cu fiii călăului.
Dar prietenia maximă e cu împăratul care
le dă contracost
materia primă.
