Spiritul critic şi baricadele. O scrisoare către Vasile Ernu

Dragă Vasile,

Lupta pentru Roşia Montană este şi lupta mea. Dar este o luptă pe care o văd dusă nu spre a restaura etatismul şi spre a reporni “lupta de clasă”- este o luptă dată pentru libertăţile constituţionale, pentru civism şi demnitate, o confruntare cu un stat abuziv, corupt şi coruptibil. Şi în acest punct, cred, ne despărţim. În privinţa ţelurilor şi a idealurilor. Manifestul pe care tu l-ai reprodus nu vorbeşte în numele meu. După cum cred că nu vorbeşte nici in numele altora care nu împărtăşesc elanurile tale leniniste. “Ce –i de făcut”. Prin ton şi titlu, totul are un aer familiar.

Dragă Vasile,

Nu sunt parte a acelui “establishment conservator” la care faci aluzie în titlul textului tău. Citindu-ţi paginile, am avut sentimentul că această entitate difuză este o obsesie a ta şi a colegilor tăi de crez social şi politic. “ Conservatorismul” este, în lectura dată de tine, cu ghilimele de rigoare, continuatorul forţelor întunecate ale “reacţiunii” cu care regimurile de democraţie populară se luptau în anii comunizării central– europene. Deşi nu aparţin acelui “establishment”, aş fi devenit, la rândul meu, un duşman al poporului. Logica revoluţiei, indiferent de coloratura ei, se hrăneşte cu materialul victimelor de serviciu.

Nu am fost şi nu voi fi niciodată un ”conservator” în accepţiunea pe care tu o dai acestei direcţii intelectuale. Dar sunt şi mă recunosc a fi liberal – conservator într-un sens care nu are nimic în comun cu ghilimele peiorative. Sunt conservator în măsura în care rămân fidel unei linii a libertăţii, moderaţiei şi prudenţei care îşi are originile în Burke, Madison, Constant sau Tocqueville. Moderaţia este, adesea, una dintre acele valori judecată a fi rece, inatractivă şi irelevantă. Într- adevăr, moderaţia nu poate face să se ridice baricade. Dar pe cărămizile moderaţiei se pot ridica societăţile plurale, în cadrul cărora demnitatea umană să fie garantată, iar arbitrariul statului eliminat.

Dragă Vasile,

Suntem, poate, fiecare în felul său, expresia unor tipuri umane şi intelectuale diferite şi ireconciliabile. În tine recunosc tradiţia iacobină europeană şi demonismul intelighenţiei bolşevizante ruse. Pentru tine, şi asta se poate vedea din manifestul pe care l-ai ataşat răspunsului tău, ( un manifest pe marginea caruia sper să revin într-un text viitor), guvernarea înseamnă desfăşurarea unei lupte care se dă sub semnul utopiei şi al luptei de clasă. Pentru tine, baricadele, materiale sau imaginare, sunt mediul în care te simţi cu adevărat viu, sunt energia care îţi alimentează gândurile şi scrisul.

În ceea ce mă priveşte, în calitate de liberal-conservator,aspiraţiile îmi sunt mult mai nespectaculoase şi terestre. Spre a–l relua pe Michael Oakeshott, pentru mine guvernarea nu poate fi întruchiparea unui vis generos şi irealizabil, ci doar efortul de a gândul cadrul în marginile căruia acţiunea umană să se poată realiza. Acolo unde tu defrişezi un câmp pentru ingineria utopică, eu văd un spaţiu modelat de destine umane concrete, încadrat de regulile modeste ale statului de drept. Îmi recunosc această limitare intelectuală. Este parte din substanţa mea şi nu o reneg.

Dragă Vasile,

Am deprins această ostilitate faţă de mirajul utopic atât din lecturi, cât şi dintr-o biografie care a fost, ca şi a ta sau a lui Angelo, petrecută în umbra comunismului biruitor. Am văzut, cu proprii mei ochi, buldozerele scurmând în carnea caselor care se află peste drum de blocul meu: astăzi, în locul acestor destine lichidate metodic, în numele progresului, se ridică un centru comercial. Un centru comercial aşezat pe temeliile unui “circ al foamei” ceauşist. Sacrificiul vieţilor, oricât de modeste în aparenţă, nu poate fi justificat de nici o ambiţie adamică. Prometeu nu poate elibera omenirea pârjolind, spre a face loc unei lumi cu linii perfecte.Vei spune că sunt un ins captiv în logica “războiului rece”. Poate că ai dreptate. Unele bătălii nu ajung niciodată la căpăt. Înfruntarea cu utopia şi cu radicalismele ideologice este parte din destinul meu, după cum a fost parte din destinul celor de dinaintea mea.

Dragă Vasile,

Stânga revoluţionară nu deţine un monopol al inimii şi al compasiunii. De cele mai multe ori, sunt chiar aceşti iluminaţi ai idealului cei ce calcă în picioare demnitatea omenească pe care pretind că o apără. În clipele în care evocăm “lupte de clasă”, fie şi la nivel european, este important să ne amintim că, înainte de a fi încazarmaţi în “clase” antagonice, oamenii sunt personalităţi dotate cu raţiune şi sensibilitate autonome. Comunitate , iar nu colectivism: nuanţele se cer reamintite.

Dragă Vasile,

Închei această scrisoare cu gândul de a o continua. În definitiv, una dintre libertăţile pe care moderaţii le admiră profund este chiar această libertate paradoxală a îndoielii şi criticii.

7 Comentarii

  1. homosexual militant says:

    domnule Stanomir evident ca moderatia este baza societatii deschise dar ea nu este monopolul conservatorimului dimpotriva as zice ca intre moderatie si conservatorim s-a creat in ultimii ani un hiatus imens…incercati sa iesisi din idealizarea aceasta ridicola a dreptei…priviti ce se intampla cu dreapta reala occidentala precum republicanii americani, conservatorii francezi sau italieni…veti descoperi orice de la xenofobie si extremism religios pana la atacarea statului de drept (in Italia) dar nicidecum moderatie…
    mai mult, mi se pare lipsit de onestitate intelectuala a considera ca doar stanga gandeste in termeni dihotomici…si dreapta are dihotomiile ei ( nu de clasa ci mai degraba religioase, etnice) care pot fi mai periculoase pentru societatile plurale decat stanga…stanga nu este exclusiv iacobina si o stiti si dumneavoastra foarte bine mai mult, a nega importanta stangii in definirea modului cum arata societatea occidentala moderna inseamna a nega istoria insasi..nimeni nu va neaga alegerile ideologice dar atunci cand ele sunt folosite doar pentru a face propaganda incep sa apara probleme ( fireste acelasi lucru il face si Ernu in sens invers)
    iesiti va rog din aceasta obsesie cum ca a fi de dreapta este o valoare in sine…fac acest apel tocmai pentru ca va stiu moderat desi moderatia pe care o pledati mi se pare uneori la fel histrionica precum obsesia anticapitalista a lui Ernu…

    • imi este greu sa cred ca nu ati observat ca in nici unul dintre textele mele nu exista vreo fraza prin care sa neg legitimitatea unei stangi democratice. inainte de a face afirmatii riscante, va sugerez la randul meu moderatie si lectura.

    • si un post scriptum. va sugerez sa evitati sa mai faceti referiri la textele mele utilizand termenul de ” propaganda”

  2. Unde se gaseste textul original al lui Vasile Ernu?

  3. Eugen Chirovici says:

    Superbă scrisoarea dlui Stanomir! Inteligenţă, raţiune şi echilibru, cultură profundă şi esenţială, toate acestea plus un bun simţ desăvârşit. Din păcate, dl. profesor Stanomir strică prea mult din acest orz pe o gâscă plină de ifose născute din histrionism şi care, atunci când se bagă singură în seamă şi se mai şi ia în serios, reface binecunoscutul traseu al fanatismului ridicol (dar şi malefic!!), al robespierrului nefericit care ţine morţiş să-i înveţe (cu ghilotina!) pe oameni cum să fie „fericiţi”. Chiar şi aceste două, trei cuvinte ale mele înseamnă prea mult pe acest subiect şi cu adresă la dl.-tov. Ernu, îmi cer scuze că m-am lungit.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *