Biblia stalinismului

„Cursul scurt de istorie al Partidului Comunist (bolsevic) al URSS („Kratkii Kurs”) a fost scris de o comisie a CC condusa de Stalin si din care faceau parte ideologi de varf, precum Andrei Jdanov, succesorul lui Serghei Kirov (asasinat in decembrie 1934) in fruntea organizatiei Leningrad a partidului, precum si „tinerele sperante” ale istoriografiei si filosofiei de partid, intre care „profesorul rosu” Piotr Pospelov. In chip ironic, acelasi apologet inversunat al stalinismului care a fost Pospelov avea sa fie unul dintre principalii autori, din cate se stie, ai „Raportului Secret” in care, la Congresul al XX-lea al PCUS, in februarie 1956, era denuntat ceea ce s-a numit cultul personalitatii lui I. V. Stalin (in rusa, „kult licinosti”).

In cursul pe care il tin anual la Universitatea Maryland despre ascensiunea si caderea comunismului in veacul al XX-lea, veacul lagarelor de concentrare, al camerelor de gazare si al religiilor politice cu pretentii redemptive, discut pe larg semnificatia ritualica a „Cursului Scurt”. Statutul sau a fost in miscarea comunista echivalentul celui al lui „Mein Kampf” in universul ideologic national-socialist.

Scris in 1938, deci in anul procesului lui Nikolai Buharin, publicat oficial in 1939, acest volum consacra „manualizarea” versiunii stalinste a istoriei bolsevismului si era de fapt antipodul scrierilor din exil al nemesis-ului lui Djugasvili, Lev Davidovici Trotki. Stalin citea cu creionul in mana publicatia trotkista de exil „Biuleteni opozitsii”, tinea in biblioteca sa personala exemplare cu nenumarate insemnari marginale si sublinieri din „Istoria revolutiei ruse”, „Revolutia tradata” si „Scoala stalinista a falsificarii”. Fara sa stie aceste detalii, Orwell scrie in 1984 despre obsesia lui Big Brother legata de scrierile adversarului sau exilat, Emanuel Goldstein.

Finalitatea „Cursului Scurt” era asadar revizuirea cosmologiei politice a bolsevismului originar, intronarea, fara drept de apel, a unei istorii ultimative si apodictice, in care faptele erau desfigurate pana la extinctia completa a sensului lor genuin. Stilul personal de scriitura al „corifeului stiintei” era usor de recunoscut. Retorica stalinista era impregnata de modelul catehistic. Tocmai aceasta simplitate deliberata facea naratiunea oficiala cat se poate de accesibila, mai ales in comparatie cu speculatiile abstracte ale lui Marx si infinitele divagatii, aproape imposibil de urmarit, ale lui Lenin, mereu in lupta cu o fractiune sau alta.

Stalin a redactat (istoricul Jonathan Brent crede ca a si scris, lucru confirmat si de profesorul David Brandenberger) capitolul din „Cursul Scurt” dedicat materialismului dialectic si istoric. Ceea ce era frapant tinea de codificarea quasi-mistica a tezelor lui Engels din „Anti-Duhring”, insistenta pe modelul triadic de sorginte hegeliana (teza-antiteza-sinteza), afirmarea universalitatii contradictiilor (abordare dezvoltata apoi de Mao Zedong) si tacerea in jurul celei mai subversive legi a dialecticii hegeliene, mentionata de Marx in „Das Kapital”, negarea negatiei ca directie a schimbarii. Daca negarea negatiei era o lege universal valabila, se putea imagina si o negare a sistemului totalitar bolsevic.

Un alt punct esential pentru Stalin era formularea transanta, cu exemple deliberat falsificate din istoria recenta a URSS, a legii „intensificarii luptei de clasa pe masura inaintarii in socialism”, rationalizare si legitimare a Marii Terori. Intreaga istorie a bolsevismului era astfel prezentata drept o schema maniheista, teologica, soteriologica si teleologica, culminand in chip „legic si obiectiv” in dictatura stalinista prezentata drept „forma maxima si desavarsita a democratiei”. Se insinua, in filigran, teza „sfarsitului istoriei”…