În imagine vedeți podul de la Avignon, fotografiat de mine de pe înălțimea unde se află Palatul Papal. E un pod celebru tocmai prin faptul că nu face ceea ce fac alte poduri, adică nu leagă un mal de altul al Rhonului, cum a fost visat, gîndit și construit. Un pod […]
Aici ar trebui să se desfășoare, în toamnă, un festival intitulat 1720. Un tricentenar. Da, sînt 300 de ani de la marele prăpăd al Ciumei din 1720, care a început, odată cu vara, în Marsilia. Din 750.000 de locuitori, au murit, în cîteva luni, 40.000. Un bilanț catastrofal, de care […]
într-o bună zi veți afla și asta din ultima carte: “știu, deci voi muri” prea multă lumină ne-ncurcă prea mult adevăr ne face mai fragili “sîngele e la fel de sărat ca lacrima” (știam)
Ceea ce știm despre creier se află în creier spun doctorii dar ceea ce știm despre inimă și deopotrivă ceea ce nu știm despre inimă nu stau în inimă vine o vreme cînd a înțelege înseamnă a iubi și a ascunde “sîntem și ceea ce am pierdut” transplantul de purpură […]
Eram copii făcuți din atomi fragezi cum sînt literele scrise pe apă (cuvîntul dispare în adîncuri necitit: numele fiecăruia) Eram copii aveam ca patrie o colină care urca dimineața și cobora seara lumea pentru noi era lumina intermitentă venită de peste rîu: “un rege alungat de ai săi” […]
Apa a stins toate văile noaptea coboară și negura urcă spre noi ca în feștilă untdelemnul de candelă “Întunericul și apa sînt pentru înțelepți vino, vino lîngă făclie și bea, drumețule” negustorii de vin știu tot ce trebuie să știm: păcatele se fac pe datorie cei din cetate […]
Mai trist decît cei desăvîrșiți care și-au înfometat slăbiciunile în pustie cu tot înlăuntrul meu privesc înafară mă uit la mine ca la o flacără care a luminat în plină zi ca o profeție îndoielnică “Sînt eu sau doar e un corp care-și privește corpul?” picioarele-mi vin de departe mîinile […]
Inimă tristă ca un măr fără conținut ca un diamant putrezit ca un defibrilator încuiat în întuneric conectat la aparate ptivesc punctul verde care urcă și coboară pe ecran: este viața mea linia care trece prin palmă ca o amintire dintr-o geometrie sălbatică am rătăcit destul ca să […]
Asta ne-ar mai trebui: O inimă de piatră ascultată cu un stetoscop de lemn Vine noaptea ca întunericul în parabolele cu orbi spaimele noastre dorm pe rînd să nu se stingă focul pînă la vizita medicală dimineața spaimele noastre ne macină cafeaua ne așteaptă cu ziarul citit cu un […]
Au trecut neștiuți anii gloriei urcatul pe dealuri spre cetățile dacilor cu cortul așezat pe locul templului aproape de izvoarele de mercur (pe atunci era apa zeilor) cu picătura de sînge lăsată acasă lîngă cealaltă sabie ca un semn al întoarcerii anii gloriei numărați împreună: războaiele oprite între o sărbătoare de-a noastră și o sărbătoare de-a lor […]
