Ne strecurăm Unii după alții Printre strigătele mărunte Săpate în malul apei. Ah, Filomela , Parcă ne-am mai întâlnit Cândva ! Tăcerea ta Era chiar un Poem Curățat de ploi. Acum , te văd subțirică Și tunetele îți acoperă frumusețea. Ce ne-am mai plimba noi Pe Gange … Puțină primejdie […]
De ce ai sta lângă turnul Ce desparte vântul de vis , Întunericul scund De culoarea secretă a rotației ? Doar Ulisse cu tăișul firidei Se-apropie de țărm . Erai tânără, Ocrotită de clipă. Mușcai tăios din întâmplări. Își plăcea sudoarea retoricii Când te-nveleai în purpură. Niciun […]
Pe piatra aspră Stă albul și negrul Și alte profeții. Poetul se uită la Cer Ca la un oblon strâmt . Singur trece râul. Hoinar nu e. Vine furtuna Și trage oblonul. Dar nu-l fură fantasme. În spate are o raniță Plină de ierburi. E […]
Ochii Lodovicăi Pâlpâie în memorie . Copila atinge Placenta de lut. Cad litere Ca niște hoaspe . Un gong răcoros, Înflorit, Un gong matern. Tăietură în limbaj. Mijlocim cu toții Aceeași tăietură.
E o zi știută pe de rost . Exilații-s necunoscuți. Țara-i un puf de păpădie. Paginile goale ale Istoriei Se ascund. Marea Neagră e încă un copil nedorit. Zidurile de dincolo Și de dincoace Acoperă aceiași nori. Cât de simplu vorbim De inima lor. Butoaie taciturne Sun retezate în adânc. […]
Și viperele contemplă toamna. Sunt magnetice, silențioase. În zori, trupul meu pare Că e-n asfințit. Câtă moarte E-n gâtul ulciorului Zdrobit din întâmplare. Culeg cioburile Ca pe-un adverb spart. Le-nchid în preajma izvorului. Soarele lăcrimează. Din șapte -n șapte ani, Toamna îmi curăță vorbele de cenușă. Colinele din mine seamănă […]
Meduzele sunt nesătule. Se zbat , sclipesc printre cianuri , Semizei și prăpăstii. La ce bun , că se-ntind apoi la soare Cu gândul la sânge și gardieni . Visează experiențe Și chiar flacăra lor, a regilor. Pictează lupi pe mahonul Din fundul mărilor. Tălmăcesc inimi Și apoi le revendică. […]
Bătrânețea E-o plăcere Bine strunită. Trecătorule , Ești vrednic să fii prins În acest solstițiu Prost inspirat. Soarele cade pe el. Dimineața lustruiește Lumea dispărută. Puful florilor Se-ncuie în arțar. Cărțile complice Nu se mai scriu. Verdele adoarme Pe galbenul învechit, Inimile prăfuite Se-ntind la alt Soare.
Poezia Și propria ei depărtare. Aluneci În lumina de august. Ar trebui Să-ți alegi alți pași. Te-mpotmolești În poveste , Ca-ntr-un joc, Ca -ntr-o nuvelă de Cehov. Asculți Fluidele stanțe…
Marea , oceanul , laguna . Nimic despre noi . Se schimbă spațiu În spirale mărunte. Ne îngropăm minuțios În timpul celuilalt. Marea pare tot mai departe. Doar urmele de nisip ale îngerilor. Și acolo , pe țărm , Amintirea mea. Un bust ce lunecă dincolo. Se-afundă adânc Ca într-un […]
