Alasdair MacIntyre, După virtute, Humanitas, Bucureşti, 1998 :
„Carol II i-a poftit odată pe membrii Societăţii Regale să-i explice de ce un peşte mort cîntăreşte mai mult decît acelaşi peşte viu; i s-au dat o mulţime de explicaţii subtile. După care regele le-a spus că diferenţa cu pricina nu există”.
Tahicardius Wumbolsky a fost un celebru scafandru polonez de origine evreiască, decorat de Stalin pentru faptele de vitejie săvîrşite alături de Armata Roşie între 1943 şi 1945. După terminarea războiului, a lucrat o vreme la şantierele navale de la Gdansk. A înnebunit la vîrsta de 40 de ani şi a fost internat la un sanatoriu de la Graz, unde avea să rămînă pînă la moartea sa survenită în 2003, la 88 de ani.
În cei 48 de ani petrecuţi la Graz, Wumbolsky a lucrat la un singur proiect, o imensă enciclopedie anarhică şi amorfă pe care medicii de la sanatoriu au intitulat-o Enciclopedia peştilor şi sirenelor. La moartea lui au fost găsite aproape 17 000 de fragmente ce puteau fi subsumate unicei lui obsesii. Dintre acestea, abia 106 au fost publicate de filologul austriac Thomas Kleistil în cele două numere din 2012 ale revistei Morgen. Kleistil, căruia i-a fost încredinţat geamantanul maro în care îşi păstra Wumbolsky fişele, lucrează din 2007 la editarea întregului corpus al enciclopediei şi estimează că ar putea să termine descifrarea şi ordonarea fragmentelor la începutul anului 2019.
Am avut acces doar la primul număr al revistei Morgen în care au fost publicate următoarele 42 de fişe ce conţineau, în fapt, veritabile microeseuri ale lui Wumbolsky : 1. De ce Kant n-a mîncat niciodată carne de peşte; 2. Peştii şi muzica sferelor; 3. O posibilă asemănare între scafandru şi înger; 4. Despre împreunările vinovate dintre pescari şi sirene; 5. Cum ucid sirenele; 6. Despre sînii sirenelor; 7. Cum se calculează coeficientul de inteligenţă al sirenelor; 8. Anatomia sirenelor; 9. Cîteva posibile sisteme filosofice ale sirenelor deduse din opera lui Platon; 10. În ce cred sirenele; 11. Delfini şi sirene; 12. Ulise şi sirenele; 13. Cum tratează sirenele platfusul, 14. Sirenele şi migrenele; 15. Ce mănîncă sirenele în nopţile cu lună plină; 16. Peştii şi arta conceptuală; 17. Semnificaţia curcubeului pentru viaţa acvatică; 18. Cum vorbesc peştii; 19. Sirenele şi unicornii; 20. Bijuteriile sirenelor; 21. Sirenele între castitate şi desfrîu; 22. Cum e să locuieşti într-o balenă; 23. Valéry şi căluţii de mare; 24. Etica peştilor; 25. Despre presupusul lesbianism al sirenelor; 26. Cum înoată regii; 27. Cum înoată sclavii; 28. Delfinii şi melancolia; 29. Cum să te sinucizi pe mare; 30. Valurile şi menstruaţia; 31. Cum se comportă nebunii pe mare; 32. Despre nasul marinarilor; 33. Ulise şi Isus; 34. Cum să iei lecţii de portugheză pe fundul oceanului; 35. Cîteva înjurături marinăreşti; 36. De ce iubesc spaniolii caracatiţele; 37. Legenda falusului peştelui spadă; 38. Venus dim Milo şi sirenele; 39. Cum scriu calmarii poeme de dragoste; 40. Despre pasiunea rechinilor pentru butoaiele cu vin de Porto; 41. Schopenhauer şi somonii; 42. Cum îşi tratează marinarii hemoroizii.
Wumbolsky pare să fi fost obsedat de două ipoteze complet opuse despre relaţia dintre peşti şi îngeri pe care le-a descoperit în timpul cercetărilor sale bibliografice. Astfel, Maxim Dogoriulov, un biolog rus puternic influenţat de Teilhard de Chardin, susţinea că îngerii ar fi evoluat din peşti, în vreme ce teologul german Robert Petzer susţinea că îngerii căzuţi ar fi involuat, transformîndu-se în peşti. În sprijinul acestei ultime ipoteze venea şi un fragment misterios al teosofului italian Carlo Vetoli descoperit în manuscrisele sale nepublicate : „Sufletele îngerilor căzuţi sînt întemniţate în trupurile peştilor, iar osînda lor cea mai cumplită e eterna muţenie. Îngerii căzuţi îşi vor recăpăta splendoarea şi darul vorbirii abia atunci cînd lumea îşi va regăsi frumuseţea iniţială graţie apocatastazei”. Wumbolsky se simţea atras mai degrabă de ipoteza lui Dogoriulov fiindcă era el însuşi un adept convins al evoluţionsimului, însă nu găsea suficiente argumente decisive pentru a respinge ipoteza lui Petzer. Se pare că îşi amintea şi una dintre celebrele spuse ale mătuşii sale, Margareta Piskiewicz, secretara unui aristocrat neghiob, care obişnuia să-l ironizeze pe soţul ei, mare pescar, amintindu-i că „În peştii sînt ascunse sufletele proştilor”.
Wumbolsky pomeneşte toate speculaţiile unui teosof francez care încerca să demonstreze că Rudolf Steiner a fost un om-peşte, aminteşte despre credinţa unor schizofrenici slovaci referitoare la faptul că demonii ar locui numai în acvarii, se opreşte asupra acelor exegeţi excentrici care vedeau în Pitagora un mare admirator al peştilor, motiv pentru care le-ar fi impus novicilor din secta sa teribilele exerciţii de tăcere care durau vreme de cinci ani, îşi însuşeşte opinia că Platon a fost vîndut ca sclav fiindcă a refuzat să admită superioritatea peştilor faţă de oameni, se miră că unii iubitori ai peştilor au propus condamnarea la moarte prin ardere pe rug a tututor pescarilor, înclină să creadă că nu se înşală cei care sînt convinşi că peste 10 000 de ani pe Pămînt vor mai fi peşti, dar nu şi oameni. De asemenea, propune şi cîteva ipoteze personale : toate preotesele antice s-au născut în urma iubirii dintre oameni şi sirene; oamenii care aud voci imperceptibile de către ceilalţi şi ajung din acest motiv la ospiciu au, de fapt, acces la conversaţiile telepatice ale peştilor; Atlantida nu s-a scufundat, ea n-a existat niciodată la suprafaţă, fiind întemeiată direct pe fundul mării de cîţiva preoţi egipteni eretici ce şi-au însuşit tehnica de respiraţie a peştilor; Kant este singurul filosof modern cu strămoşi egipteni; Dumnezeul Apocalipsei va fi o sirenă.
