Tăticul ― Acum luăm avionul şi urcăm mai sus… Urcăm, urcăm… Josette ― Urcăm, urcăm. Tăticul ― Ajungem la Soare. Ne plimbăm pe Soare… Uff! Ce cald e !…Pe Soare e mereu vară. Josette ―Uff! Ce cald ! Ce cald !… Tăticul ― Luăm o batistă şi ne ştergem pe frunte… Hai să […]
Scriitorii sunt chemaţi să producă spectacole de o seară în locuri îndepărtate, expunând calităţile volumelor proprii în loc de perii pentru toaletă ori serii de enciclopedii. Lectura este o îndeletnicire confortabilă, solitară, lentă şi senzuală. Scrisul avea şi el cândva unele dintre aceste însuşiri. Însă de o vreme, profesia scriitorului […]
Calităţile şi defectele omeneşti sunt pretutindeni aceleaşi; oamenii sunt peste tot oameni. Limbă, costume, obiceiuri, apucături intelectuale şi morale, religiuni, precum şi toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin care au trecut, îi pot arăta ca şi cum s-ar deosebi mult de cei dintr-un loc cu […]
Cât de încet se face o poezie şi de câţi autori are nevoie! Ea are nevoie de ani, de zeci, ba poate chiar de sute de mii de ani. Ca piatra ce se netezeşte în bătaia valului, pe ţărm de mare. (Marea încetineală) Din ciocnirea a două pietre nu se […]
Ce ai fost? Habar n-am! Ce ai gândit? Nu ştiu! Cine a gândit în tine? De necercetat! Să rămâi transformabil – ăsta-i secretul. (Gottfried Benn, Melancolie, versuri şi aforisme alese, traducere de Ioana Orleanu)
Zenon, învaţă-mă împărţirea Spaţiului, nesfârşită! Spune-mi că n-o să mor, Deşi nu trăiesc. Pe fruntea Mea scrie „Emeth“. Spune-mi! Învaţă-mă! Împarte-mă! Până când Va rămâne ceva. Hidrargir. Sare. Apă. Sieşi rădăcină. FINIS (Alexia. Doi. Mica elegie de Alexandru Muşina)
– Şi…mergeţi la Bucureşti în plimbare… – Nu, merg la dandist…am un dinte…. „Aşa? Zic eu…Am înţeles…Bun dandist are cocoana!“ (I.L.Caragiale, Întârziere, 7 iul. 1900, Universul,)
Oriunde pe planetă este-un vechi Braşov… Străbate de sub Tâmpa un cânt de saxofon… (Ştefan Baciu, Palmierii de pe Dealul Melcilor, Honolulu, 1980)
Floare-a lumilor, val verde, cu lucori de petre rare… Mări pe care vase d-aur port piper şi scorţişoare, Părând piepţeni trecuţi molcom printr-un păr împarfumat… (Mircea Cărtărescu, Levantul)
Pentru că importanţa lui Maiorescu a devenit un loc comun, iar locurile comune ne „tocesc” înţelegerea, vorba lui, vă propun un exerciţiu contrafactual, dintre cele pe care le fac filozofii sau istoricii, o lume posibilă, una fără Maiorescu. Ce s-ar fi întâmplat dacă Maiorescu nu s-ar mai fi întors de […]
