Între Ieșind din vis puțin îngîndurat, de pildă, și cea mai recentă ispravă culturală a lui Mircea Pora, atît de recentă încît de-abia s-a uscat cerneala tipografică de pe paginile cărții, Vorbind singur, e doar un culoar temporal sau o acoladă a bulversării, (de)fragmentării și dezorientării și nimic altceva, ideatic […]
Ana Barton e scriitoare fiindcă așa îi este firea. Prin scris, ea dă seama, o seamă de ,,cuvinte potrivite”, pe care, invariabil, ,,le ia la-ntrebări, le-ntoarce pe toate fețele, le caută toate miezurile și le-aruncă înapoi în lume noi-nouțe, numai bune de ronțăit de oricine vrea să le primească.” (p.268): […]
Oficial, Carmen Secere este ceea ce se cheamă poetă recunoscută de breasla deținătorilor de condei, la fel de bine cum oficial se poate comenta critic coerent despre poemele sale abstracte, mergând doar pe calea concretului, a argumentului și a încercării de pătrundere a misterului în baza logicii și a raționalului: […]
Mereu, pururi, neîncetat, pe vecie, necontenit, oricând. Iată câteva sinonime pentru adverbul totdeauna. Puse împreună, România și totdeauna fac, întotdeauna, casă bună. Pe de-o parte, România de totdeauna ține de perenitate, de dăinuire (,,Trebuie să insistăm mereu asupra acestor legături de la egal la egal, foarte firești – și subliniez […]
Dintre toate cărțile citite de subsemnatul în ultima vreme, Cabinetul albastru (o veritabilă colecție de stări, trăiri și senzații, dar și o modalitate originală, autentică de a privi lumea/existența de la fereastra sufletului), pare a fi cel mai fericit caz de ,,autoretrogradare”, de autoplasare într-un univers romanesc, de întoarcere către […]
Cântec-cenușă. Două cuvinte care încep cu litera ,,c”, două forme de sublimare, de ,,ardere” (interioară) completă, ardere de tot, două forme de transpunere în Operă și în act, de alchimizare-metamorfozare, două forme de așezare-locuire în matrice, în cuvânt, în ființă și în expresie, două temperaturi înalte prin care se manifestă […]
,,ca o vrednică Ariadnă” (p.26), Ecaterina Petrescu Botoncea se mişcă asimptotic între viaţă şi moarte, nescăpând niciun moment din mână ,,firul”(epic) călăuzitor. Nu atât din punct de vedere filosofic (deşi genul de scriitură ce îi poartă semnătura debordează de sapienţialitate: ,,-Omul este o fiinţă ascunsă şi nestatornică. Fericit acela care, […]
Sabina Ivaşcu nu e doar un inspirat grafician, pictor, critic de artă, doctor în arte vizuale şi poet, ci şi un subtil prozator. Cronica de la Salcâmu Mic, carte apărută în două volume de dimensiuni reduse, are darul de a induce în eroare încă de la primele pagini. Lăsând impresia […]
Puţini poeţi, din câte ştiu, sunt preocupaţi de moarte, de propria extincţie. Unul dintre ei, Nicolae Tzone, cel care îşi ,,aranjează” postumitatea la modul detaşat, împăcat, ,,privitor ca la teatru”, spectacol pe care-l trăieşte umăr la umăr cu un dumnezeu ortografiat cu litere mici, confrate şi ortac emotiv, uşor impresionabil […]
Indiferent că scrie (sau tălmăceşte) în maghiară sau în română, spaţii culturale în care se mişcă dezinvolt, ca într-un ,,acasă” cu profunde reverberaţii semantico-simbolice, Kocsis Francisko nu se abate cu nicio iotă de la etica scriiturii, conferind, de fiecare dată, respectul cuvenit cuvântului, faţă de care se poartă onest, deontologic, […]
