Răsucind, atât cât sunt îngropați, teii-n pământ, aș veni pe trei ninsori la tine,-n loc de cărări.

Dac-aș fi avut o dronă filipineză ca bonă, te-aș fi găsit, și pe-o vreme  ca asta, și mai devreme.

Vezi, cu noaptea sunt de-atâta timp împreună, încât mi-a dat totul — altfel, de ce-ar mai trăi cu o singură lună?

Avem atâtea ape încât să cadă la noi toți fulgii de zăpadă ce vor să-și ia viața înapoi.

Nu mai știu cât era ceasul de la bombă când a explodat Ambasada Republicii Tombe la Neige, dar și azi parcă văd cum un colț de fulg ți s-a părut din Leopolzi venind să-ți crească zăpada minimă pe economie, din inimă.

După biletele lor parfumate de-adio, poate că teii sunt lideri la sinucideri din dragoste, fără sorți.

Când coada la mâine se tăia ca la câine și numerele de Germani- a-și îmbrăcau în Armani, seara, stopurile cât Amsterdam shop-urile cu pahare-muze pentru ventuze, de nici prin Vis- cri Prințul Charles n-ar fi zis că va vedea, fără să scuture un braț, cincizeci de metri fluture, la Tokio, […]

Din o mie nouă sute șapte- zeci și noapte, de când lumina mi-a-mprumutat splina ei, ca unui jucător de câmp cu lavandă, folosit pe bandă încă de la primul fluier al arbitru- lui străin, de campioana en-titre în partida cu aceeași, eternă, mult iubită și stimată lanternă roșie, nu am […]