Pelerinii

O luasem fără nici un gând
Prin foșnitoarele desișuri,
Însă mergând, descopeream
Sub iarba neumblată drumul
Ce îmi părea de negăsit.

Apoi am deslușit alături
O procesiune de tălpi vechi
Care lăsau urme de raze,
De câte ori mă-ntunecam,
Sau mă încețoșam la minte,
Pân-am ieșit la luminiș.

Acolo Domnul, deopotrivă,
De cei ajunși, de cei porniți,
De cei nesiguri se-ndurase,
Iar noi, venind după puteri,
De-aproape-n timp, ori de departe,
Eram ai Lui ca la-nceput.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *