De ce a ajuns arta modernă şi contemporană, altădată privită ca o glumă proastă, să fie respectată şi admirată peste tot în lume?
Banii au un cuvânt de spus în această privinţă. În lumea artei s‑au investit o mulţime de bani în ultimele decenii. Statele au alocat fonduri generoase pentru punerea la punct a unor muzee vechi şi construirea altora noi. Căderea comunismului şi liberalizarea pieţelor au dus la globalizare şi la apariţia unei clase internaţionale de superbogaţi, arta fiind considerată de parveniţi o investiţie sigură. În timp ce bursele de valori se prăbuşeau, iar băncile dădeau faliment, valoarea artei moderne de top a continuat să crească, la fel ca numărul celor care intrau pe această piaţă. În urmă cu câţiva ani, Sotheby’s, casa internaţională de licitaţii, se putea aştepta ca la o licitaţie importantă de obiecte de artă modernă în sală să fie prezenţi reprezentanţi din trei ţări. Acum numărul acestora poate fi de peste 40, incluzând noi colecţionari bogaţi din China, India şi America de Sud. Ceea ce înseamnă că intră în joc economia de piaţă elementară: e un caz de cerere şi ofertă, în care prima a depăşit‑o cu mult pe cea din urmă. Valoarea operelor foarte preţuite ale unor artişti morţi (care deci nu mai pot crea alte lucrări) – precum Picasso, Warhol, Pollock şi Giacometti – continuă să crească vertiginos.
Preţul este ridicat de bancheri nou‑apăruţi şi de oligarhi obscuri, de oraşe provinciale ambiţioase şi de ţări orientate spre turism care îşi doresc să „facă un Bilbao” – adică să îşi schimbe reputaţia şi să devină mai cunoscute deschizând o galerie de artă modernă care să ia ochii.
