Pe 19 noiembrie se împlinesc 103 ani de la naşterea romancierului şi istoricul literar Dinu Pillat. Strãnepot al lui I.C. Brãtianu, el a venit pe lume şi a crescut într-o familie de artişti, tatãl sãu, Ion Pillat fiind poet, iar mama, Maria Pillat-Brateş, nãscutã Procopie-Dumitrescu – pictoriţã. Şi-a cultivat firea contemplativã în minunatele biblioteci de acasã, înconjurat de tablourile mamei şi ale colegilor ei de generaţie precum: Iser, Tonitza, Pallady, Olga Greceanu, Rodica Maniu, Popeea, Lucia Demetriad Bãlãcescu, Ştefan Popescu, Camil Ressu, Steriadi.
Şi-a conturat personalitatea în contact cu elitele intelectuale ale epocii, care veneau sã-i viziteze pãrinţii, precum Lucian Blaga, Tudor Vianu, Vasile Voiculescu, Ionel Teodoreanu, Ştefan Neniţescu, Oscar Walter Cisek, Basil Munteanu, Al. Philippide, Ion Marin Sadoveanu, Alfred Magul Sperber, etc. A pãşit pe calea deschisã de tatãl sãu, urmând Facultatea de Litere. A optat pentru roman şi pentru criticã, mãrturisind viitoarei lui soţii, Cornelia Filipescu, cu care se împrietenise din studenţie, cã era tentat sã priveascã viaţa “prin vitraliul literaturii”. Pânã în 1946, mai precis pânã la vârsta de 25 de ani, publicase deja trei volume: Jurnalul unui adolescent, douã romane, Tinereţe ciudatã şi Moartea cotidianã, şi avea în pregãtire un al treilea, Aşteptând ceasul de apoi. Se bucurase de o bunã receptare a primului roman din partea unor critici ai vremii ca Pompiliu Constantinescu, Traian Chelaru, Ovidiu Constantinescu, Octav Şuluţiu, Nicolae Roşu. Tirajul celei de a doua cãrţi a fost distrus în mare parte de un bombardament, spre sfârşitul celui de al doilea rãzboi mondial, iar ultimul roman a devenit pentru el corp delict în procesul Noica-Pillat, proces intentat intelectualilor indezirabili de cãtre regimul comunist în anii 60.
Dacã nu ar fi trãit cataclismul istoric care a pus la pãmânt valorile unei civilizaţii româneşti sincronice cu Europa interbelicã, poate cã Dinu Pillat şi-ar fi desãvârşit talentul de scriitor şi critic, pe de o parte, iar pe de alta, ar fi excelat într-o carierã universitarã la catedra de istorie a literaturii române moderne, unde începuse sã lucreze ca asistent al lui G. Cãlinescu în 1947. În acelaşi an, îşi dãduse doctoratul sub îndrumarea acestuia, cu douã subiecte: Romanul de senzaţie în literatura română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi Contribuţiuni la biografia lui Ion Pillat.
Cum însã atât membrii familiilor liberale I. C. Brãtianu şi I. Pillat, cât fruntaşul social-democrat Gh. Ene Filipescu ajunseserã pe lista neagrã a noii dictaturi, Dinu Pillat a fost concediat de la Facultate, mama lui a fost arestatã în 1949 şi apoi trimisã pentru cinci ani în domiciliu forţat, iar rudele sale, Dinu şi Gheorghe Brãtianu, ca şi socrul sãu, au fost întemniţaţi şi au murit în închisoare. S-au putut salva doar cei care reuşiserã sã fugã în exil: Pia, sora lui Dinu Pillat, soţul ei, Mihai Fãrcãşanu, Vintilã Brãtianu, etc.
Astfel, dupã promiţãtorul început de la catedrã, Dinu Pillat s-a vãzut dintr-o datã şomer. Dupã câţiva ani grei, în care a putut asigura traiul familiei mai mult prin vânzarea cãrţilor din biblioteca tatãlui sãu, el a reuşit totuşi, prin intervenţia unui prieten, sã fie angajat pontator la o fabricã de praf de sânge, în vreme ce soţia lui a gãsit un post de secretarã la Şcoala sanitarã din Bucureşti. Intervenţia lui G. Cãlinescu (ajuns între timp directorul unui institut de culturã) de a-l primi pe Dinu Pillat în colectivul cercetãtorilor în teorie literarã şi folclor a schimbat, în chip providenţial, pentru scurtã vreme (1956-1959) traiectoria sumbrã a destinului sãu. Într-un fel asemãnãtor, G. Oprescu a izbutit sã salveze provizoriu o serie de distinşi intelectuali (printre care s-a numãrat şi Cornelia Pillat) şi sã-i aducã la Institutul de Istoria Artei pe care îl conducea pe atunci.
Cu toate acestea, nici Dinu Pillat, nici familia şi nici prietenii sãi n-au încetat însã sã fie urmãriţi de Securitate. În primăvara anului 1959, a fost arestat în lotul Noica-Pillat, fiind condamnat la 25 de ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică, pentru ‘crima de uneltire împotriva ordinii sociale’ şi pentru romanul Aşteptând ceasul de apoi, socotit a fi mistico-legionar. Sub presiunea Occidentului, în 1964, regimul de la noi a acordat o amplã amnistie politicã, în urma cãreia şi Dinu Pillat a fost eliberat din închisoare, iar în toamna aceluiaşi an a fost reîncadrat de George Călinescu la Institut. A renunţat pentru totdeauna la ficţiune, dedicându-se studiilor de istorie literarã şi readucerii în memoria contemporanilor a unor scriitori pe care comunismul îi condamnase la uitare.
În cei 10 ani cât a mai trãit, Dinu Pillat a publicat volumele Mozaic istorico-literar. Secolul XX, 1969, Ion Barbu (Micromonografie),1969, Dostoievski în conştiinţa literarã româneascã, apãrutã postum în 1976; a îngrijit trei ediţii: Ion Barbu – Pagini de proză, 1968, Ion Barbu – Versuri şi proză, Ed. Minerva, 1970, Valeriu Ciobanu – Fiul lunii, 1969; şi a întocmit antologiile: Ion Pillat – Poezii, în 2 vol., 1969, M.Blecher – Întâmplări din irealitatea imediată. Inimi cicatrizate, 1973; Ionel Teodoreanu – Pagini cu copii şi adolescenţi, 1973; Ştefan Neniţescu – Ani, 1973; O constelaţie a poeziei române moderne, 1974; G. Călinescu în conştiinţa literară a contemporanilor, antologie de texte critice, apãrut postum în 1999.
Reluarea contactelor cu vechii sãi prieteni şi cu colegi de detenţie, felul lui deschis de a-şi exprima opiniile în public şi intransigenţa moralã l-au menţinut în continuare în vizorul Securitãţii, astfel încât, în primăvara anului 1975, în urma unei noi restructurări pe criterii politice, a fost concediat din Institutul condus, pe atunci, de Zoe Dumitrescu Buşulenga. A fost retrogradat şi trimis pe un post de documentarist la Biblioteca Centrală Universitară. Bolnav de cancer, cu metastaze la oasele capului, Dinu Pillat a murit pe 5 decembrie 1975.
Deşi s-a stins, ca şi tatãl sãu la vârsta de 54 de ani, Dinu Pillat a avut parte de o recunoaştere postumã impresionantã. Cãrţile sale de istorie literarã se bucuraserã de un oarecare succes încã din timpul vieţii, fiind apreciate de critici precum Al. Piru, M. Niţescu, Şerban Cioculescu şi Ion Bãlu, însã mai târziu, prin reeditarea operei lui, prin recuperarea din Arhivele CNSAS a romanului Aşteptând ceasul de apoi şi prin publicarea seriei de autor Dinu Pillat în 6 volume, la Editura Humanitas între anii 2010 şi 2015, Dinu Pillat s-a impus nu numai ca un scriitor de talent, ci şi ca un model de verticalitate spiritualã şi de înaltã demnitate umanã.
Sã aprindem cu toţii o lumânare a neuitãrii de ziua lui!
Nesfârșitul șir de frumoase și docte evocări continuă. MINUNAT !