Zilele trecute am asistat la eclipsa totală de soare care a cuprins regiuni din Canada și Statele Unite, printre care și cea în care locuiesc. Am coborât la ora anunțată pentru faza totală în fața blocului, unde erau deja adunate câteva persoane, toate cu telefoanele mobile îndreptate spre cer. În mijlocul lor am recunoscut-o și pe vecina mea cea activă și serviabilă, care, în mod ciudat, privea către lume, nu spre cer. Puțin după aceea mi-am dat seama de ce, dar întâi voi povesti cum am cunoscut-o.
Eram, acum câțiva ani în parcarea subterană și tocmai ieșeam din mașină când mi-a căzut cheia de la intrare sub scaunul mașinii și n-o găseam. Văzându-mă, această vecină care tocmai trecea s-a oferit să mă ajute. „Ca s-o găsiți trebuie să aprindeți luminile interioare și exterioare ale mașinii” zice ea și intră, aprinde luminile, pipăie pe sub scaun și o găsește. Am stins farurile și i-am fost recunoscătore.
A doua zi cobor la mșină, aveam treabă în oraș. Mașina moartă. Nu motor, nu lumini, nimic. Ciudat, mi-am spus, bateria era apoape nouă. Îl sun pe fiu-meu din California, el îmi face pe loc asigurare la CAA (Canadian Automobil Association) – renunțasem la ea după decesul soțului – și cere o depanare la adresa mea. După o vreme apare tehnicianul.
„A, zice, bateria e moartă, probabil ați lăsat peste noapte luminile aprinse sau motorul mergând”. Atunci am înțeles că vecina mea n-a stins lumina interioară, deși îi spusesem că nu știam s-o manevrez. Am optat pentru o baterie nouă. Așa am plătit atunci ajutorul vecinei.
Apoi am revăzut-o în parcare încărcând portbagajul mașinii ei cu numeroase obiecte, dar n-am dat atenție. Recent am întâlnit-o în lift însoțită de o femeie de trei ori mai voluminoasă decît ea, fără vârstă, cu un imens cărucior care abia încăpea în lift, încărcat cu un uriaș bidon de 20 de litri cu apă de sursă, un alt bidon, dublu, cu detergent de spălat rufe și câteva pungi de 5 kg cu făină, zahăr, plus un sac de cartofi. Mirată, am bâiguit ceva, la care femeia (nu vecina) mi-a spus vesel: „Am făcut cumpărăturile obișnuite, nimic special!”. Au coborât din lift la etajul meu, vecina a ajutat la scoaterea căruțului și s-au îndreptat spre alt coridor decât al meu. Am dedus că vecinea cea serviabilă și foarte activă o ajuta pe femeia voluminoasă. M-am bucurat, deși, sincer, m-am întrebat cât de numeroasă poate fi familia voluminoasei ca să necesite asemene provizii.
Revenind la eclipsă, nu m-am grăbit să merg de la început. Fiind înnourat, am așteptat să se apropie momentul culminant. Cum spuneam, erau deja strânși oameni în fața blocului. Eu n-am scos mobilul pentru poze din motive bine întemeiate: aveam peste ochelarii de vedere, ochelari negri protectori, de carton. În plus purtam mască (umblă iar o răceală antipatică). Așadar, după urechi treceau ramele ochelarilor de vedere, cei de carton ai protecței de eclipsă și elasticele de la mască, iar pe urechi se sprijinea șapca de blană, peste care am tras și gluga hainei de iarnă, fiind frig.
Desigur, cât echilibru pot suporta urechile? Ochelarii de carton se mișcau, le antrenau și pe cele ale ochelarilor de vedere, iar vântul sufla gluga spre spate. Eram deci foarte ocupată și cu menținerea echilibrului obiectelor de protecție, dar și cu negreala ochelarilor, prin care nu se vedea nimica prin nori, deci îi scoteam o clipă să verific ce și cum. Am văzut totuși momentul important, se întunecase de-abinelea, câinii ieșiți la plimbare au început să latre lung, precum lupii, s-a făcut frig de tot, s-au aprins luminile pe stradă. Cam înfricoșător! Vecina activă trecea prin mulțime și striga „Nu vă speriați, acuma e cel mai important moment”.
După câteva minute soarele a început sa reapară și multe persoane – înghețate ca mine – s-au îndreptat spre intrarea în bloc. Vecina a fugit spre ușă ținând-o deschisă, și l-a rugat pe un copil să țină a doua ușă. N-a luat liftul, s-a întors afară pentru restul grupului. Pe femeia voluminoasă n-am văzut-o.
În apartament, foarte curând a revenit lumina puternică a soarelui. Desigur, unii oameni poate au simțit o scădere a energiei, dar alții, hiperactivi, mi s-au părut netulburați nici chiar de un rar fenomen astronomic precum o eclipsă toatală de soare!
desene de Adelaida Mateescu
