Necunoscutul (variantă)

Pe când priveam din iarbă norii,
Mi-am început domol plutirea
Și, navigând numai cu ochii,
Printre colinele de aer
Care se-nvălurau ca marea,
M-a părăsit deodată văzul.

Am continuat călătoria,
Călăuzită de auzul
Ce presimțise fâlfâirea
Care-mblânzea necunoscutul.
Apoi și sunetul se stinse…

Mireasma, ce m-a luat de-acolo
Și m-a-nsoțit pe mai departe,
M-a dus atâta de aproape,
Că m-am trezit îmbrățișată
De tot ce nu puteam atinge.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *