Robert Bly
Corăbiile grecești
Când găurile corăbiei sunt astupate, peștii se zvârcolesc
În noroi și se umezesc ușor unul de la celalalt,
Dar ar fi cel mai bine să dispară în râu.
Știți câte nave grecești s-au scufundat
Cu încărcăturile lor de vin. Dacă nu putem ajunge
În port poate că ar fi mai bine să sfârșim pe fundul apei.
Am auzit că porumbelul jelitor nu spune niciodată
Ceea ce e. Aceia dintre noi care scriu poezii
Au căzut de acord să nu spună ce este durerea.
Eliot și-a scris poeziile ani de zile în picioare
Sub un bec sărăcăcios. Știa că este un criminal,
Și și-a acceptat pedeapsa de la naștere.
Cântărețul de sitar caută: ba în curtea din spatele casei,
ba în resturile de mâncare lăsate pe masă,
ba în suferința părții aspre a frunzei.
Haide, vatămă-ți bunul nume.
Toți cei care și-au distrus viața din cauza iubirii
Ne cheamă de pe sutele de corăbii scufundate.
(Photo by Alan Gilbert Purcell/Fairfax Media via Getty Images).
Robert Bly (1926 – 2021) poet, eseist, traducător și activist american, unul dintre cei mai marcanți poeți americani, cunoscut publicului larg ca autor al volumului Iron John: A Book About Men (1990, retipărit în 2001 cu titlul Iron John: Men and Masculinity). Bly a studiat la Colegiul St. Olaf din Northfield, Minnesota, pentru un an, apoi s-a transferat la Universitatea Harvard, unde a absolvit cu un BA, în 1950, studii urmate de un master la Universitatea din Iowa. Bly a fost primul poet official Laureat al statului Minnesota, între anii 2008 -2011. Enumerăm câteva titluri de cărți si anul publicării: Sleepers Joining Hands (1973), This Body Is Made of Camhor and Gopherwood (1977), This Tree Will Be Here for a Thousand Years (1979), Morning Poems (1997, Eating the Honey of Words (1999), The Man în the Black Coat Turns (1981) și The Maiden King: The Reunion of Masculine and Feminine (1999).
Robert Bly
The Greek Ships
When the water wholes go, and the fish flop about
In the mud, the can moisten each other faintly,
But it’s best if they lose themselves in the river.
You know how many Greek ships went down
With their cargoes of wine. If we can’t get
To port, perhaps it’s best to head for the bottom.
I’ve heard the mourning dove never says
What she means. Those of us who make up pomes
Have agreed not to say what the pain is.
Eliot wrote his poems for years standing under
A bare light-bulb. He knew he was a murderer,
And he accepted his punishment at birth.
The sitar player is searching: now in the back yard,
Now in the old dishes left behind on the table,
Now for the suffering on the underside of a leaf.
Go ahead, throw your good name into the water.
All those who have ruined their lives for love
Are calling to us from a hundred sunken ships.
