Omorâți cormoranii!

O nouă boală se insinuează lent dar țintit, virusează și va măcina strașnic psiheea română: cormoranofobia. Adică frica, sila și ura față de cormorani. Și până n-apucă a-i zice savanții externi phalacrocoracideofobie, hai să ne grăbim noi să-i dăm (și să scoatem patent OSIM pentru) mai simplul și patrioticul nume: „Sindromul Daea”. Căci vine cu totul și cu totul de la simpaticul și parasimpaticul ministru agricultural Daea Petre, care de-altminteri l-a și inventat și-l caracterizează din cap până-n picioare (și viceversa) cu cea mai aleasă deosebire.

Cum vine toamna, respectivul ministru recurent al patriei are-un fix. Unul rău de tot, și el recurent, reductibil la Șo pă iei!Referindu-se la cormorani, desigur. Căci respectivului bărbat de mare seamă i s-a pus rău pata contra lor. Probabil d’-aia pentru că nu-s doar hrăpăreți, cătând a mânca pe săturate, și egoiști, detestând a le chiorăi mațul, ci-s și prea agili, eleganți, iuți și întunecați, spectaculoși (mai ales când din înalt se-aruncă-n picaj cu viteze și vâjâit ca de bombe); iar de jmecheri ce sunt, când plonjează și înoată vârtos pe sub ape, vânând perspicace, să nu mai vorbim. Însă omul, cojit de invidie, îi vede numa ca pe ceva negru înaintea ochilor, iar mintea-i o ia tot într-o întunecare. (Uneori, poate, cu sclipici.)

Deși expusă doar în vorbe scurte, patima cu care se-aruncă dl. ministru să-i calomnieze pe nemernicii ăia de zburători tuciurii te obligă să-ți aduci aminte, spontan, cu câte spume la gură, abia ieri-alaltăieri, înjurau unii (nu puțini) în orice stânga-dreapta, ba chiar și-n ubicuul sus-jos, stârnind națiunea contra câinilor vagabonzi. De-a trebuit să intervină Comisia Europeană, Parlamentul Uniunii în păr, presa străină și vipuri peste vipuri internaționale, bașca un bunsimț de import, ca să priceapă și autohtonii curenți că maidanezii sunt opera noastră, a omenetului. Și că-n realitate se numesc „căței comunitari”, cum ar veni rezultat al conviețuirii dominate de maniferul autodefinit superior, că e răspunderea noastră pentru ce fac animalele, că trebuie să le tratăm cu compasiune, reducându-le numărul prin feluri/chipuri și asemănări umanitare, nu cu furia bestialității, a uciderilor în masă.

Cu privire la bieții canini, iată că (slavă Domnului) dispărut-a generația aceea mintală a politicienilor și funcționarilor, a străzii și a vecinilor noștri ai tuturor, care urla fără jenă: Să-i omorâm fără milă! Să-i dăm în jujeu de cianuri, raticide! Să-i pușcăm pe toți! Generația hingherilor care schilodeau și ucideau cățeii troznindu-i cu ranga, a rândașilor care-i ferecau în ogrăzi și cuști fără apă și hrană, ca să se sfârtece și mănânce de vii între ei, iată, a dispărut. Însă năduful aberant n-a murit, abținându-se doar de teama criticii stigmatizante și a pretextului de-a fi dat jos de pe tronul funcției publice, hălăduind trucat în deloc preapuține coclauri resentimentare, calomnieri, vituperații, fumigene, manipulări, apropouri. Mereu-mereu înviindu-se pe sine însăși, sordid draconică, subînțeleasa lozincă Omorâți cormoranii! Sau (mai livresc): Vânători, vă ordon, declanșați holocaustul aviar! Cu motivația scurtă, deși idioată, livrată ca din colon: românul nu papă pește fiindcă i-l fură cormoranii.

În momentul acesta și-n fix sensul numit Pește unii ar considera normal să vin cu argumente/contra-argumente solide. Adică (înțelegând/pretinzând dumnealor) cu statistici contabile, inginerești, aritmeticoide. Cu grafice și tabele precizând așazis doct cum că producția națională pisciculturală e de ix la pătrat de igrec zeci/sute tone; că extracția din iazuri, bălți, râuri, Dunăre, Mare este de zet tone/kilotone, ba negreșit că toate astea au scăzut catastrofal cu trecerea timpului înspre curândul Sfârșit al Lumii. Plus că „țara noastră” (eufemism mitoman pentru nuștiucare și-ale cui firme cât se poate de private sau de camarilă neoficioasă) importă între ve și dubluve sute/mii de tone anual, semestrial, per sezon ori per lună. Dar că românul, totuși, ce să-i faci, săracul, vrea nu vrea, nu și nu, tot nu mănâncă pește pe cât fosfor și omega 3 îi trebuiește și binemerită. Lasă prețul cu totul exagerat, lasă calitatea (fleașca de fruct marin pe care-o storci după dezgețarea și re-nghețarea și iar dezghețarea ori prefierberea sălcie a hălcuțelor minuscule de somon, păstrăv somonat, meduze somonate, pufuleți de crap sau plachiie de creveți, „carne de scoici”). Lasă conservele, milioanele/miliardele de conserve mai mult sau mai puțin ieftine. Și hai să ne prefacem că habar n-avem că pentru român cel mai bun pește (vită, găină, fruct sau legumă) e tot porcul. Venindu-i pohtă de pește doar la zile mari sau la zile slabe, în post ori în boală, la dietă impusă. Hai să uităm că nu mai avem pescadoare, nici transportoare, nici fabrici de congelare sau conservare plutitoare ori fixate pe malurile de pescuire. Că marea industrie corespunzătoare se reduce la un pumn-doi-trei de lipoveni, împrăștiați în bărcuțe ori asociați la năvodașe familiale. Că (din nou și iarăși) prețurile sunt accesibile doar puținor conlocuitori intrateritoriali. Și că oricât gramaj rezonabil ar expune un negustor pe tipsiile cu gheață de galantar, tot e-n exces și-i rămâne constant masă expirată, de aruncat la câini, cremator, gropi, ghene. Deci ignorăm chestii cu toptanul, revenind la cel mai simplist și idiot rezon, la îndemnul prescurtabil drept Ucideți cormoranii!

Acuma, adevăr adevărat e că acest domn Daea Petre, autentic Primus Patriae Agricola et Pastor, născut (nu făcut) în ministerul corespunzător de foarte multe decenii, e-un român getbeget. Om de-al nostru, din popor, care aducând așa de mult cu bunelii Păcală/Tândală, Nastratin, Ițic/Ștrul, Bulă (și-orice etc, luați laolaltă) e simpatic foc. N-are cum să nu-ți cadă cu tronc. Iară cu-atâta râcă câtă s-a acumulat în nația asta împotriva atâtor țări, orașe, munți, ape, plante, animale, nume și (mai ales) total, cum să nu profiți de ocazie și să nu-ți dai și tu drumul? După ce sorbi, saluți, aplauzi și bifezi atât de bravul și eroicul îndemn al ministrului la ură și silă și hulă față de cormorani, cum să nu-ți zici singur, ție, apoi și altora, tuturor: Masacrați cormoranii!?

Oricum habar n-ai cât s-au înmulțit vânătorii (cei degrabă vărsători de sânge nevinovat și masticabil), acei parveniți și aroganți autoproclamați paznici ai echilibrului ecologic, care obsedați și dependenți fiind de adrenalina propriului dopaj armat de-abia așteaptă liber la orice vulnerabilitate, raritate, migrator/migrație luptând din greu pentru amărâta sa supraviețuire. Habar n-ai că peștele îți lipsește nu din cauza păsărilor ihtiofage ci a distrugerilor și otrăvirilor industriilor și ale instalațiilor și resurselor naturale (de către factorii umani ticăloșiți ori doar iresponsabili), a incompetențelor managerial-politice, a intereselor importatorilor și a productivităților constant sabotate, a faptului că pescarii înșiși (nu sportivi ci famelici) sunt infim de puțini cu bețe pe baltă. Nu știi, nu-ți pasă, dar te amuzi ori chiar (mai grav) te lași prostit de gura amuzantului Daea, admițând ba chiar ordonând în mintea-ți, la rându-ți: Împușcați cormoranii!

Între noi fie vorba, trebuie să achiesăm și că ministrul Daea nu e doar un simpatic, ci chiar un cormoranofob princeps și autonom, un original și chiar un vizionar cu totul independent. Asta neîmpiedicându-ne să nu asociem râvnei sale și pe benficiarii direcți, pretenii noștri preastimați, dependenții de vânătoare. Cei care an de an împing mese peste mese și-atenții pe sub mite prin parlament (destui parlamentari și miniștri ei înșiși), ca să obțină o tot mai mare și tot mai mărioacă cotă. Cotă mai ales la-mpușcat impenitent și fudul orice pasăre sau animal rar ori transhumant care ar mai avea obrăznicia de-a tranzita sau ocupa sezonier pământurile noastre strămoșești ori măcar constituționale. Cotă peste cotă, deci, la orișice. La pușcat inclusiv berze, de ce nu (căci haida-de, halal umanism, să risipească primăriile bani pentru ridicat coșuri metalice pe vârful stâlpilor electrici din orice sate, să-și facă zburătoarele cuiburi reproductive; ori facă, însă imediat ce cresc puii, nainte s-o ia din loc: cotă la extracție, pac!).

OPȚIUNE (SAU TARĂ) SUBIECTIVĂ

Personal, iubesc cormoranii. Asta, desigur, fiindcă în copilărie (ce să faci, părinți răi) n-am avut cormorani. E tot ce mi-au lipsit. Vietăți mici și foarte mici, medii, mari și chiar de gabarit speriecios am avut. Nu și cormorani. Deci n-am ținut în brațe niciodată vreunul. N-am mângâiat, n-am pupat botul, n-am dat boabe și n-am dus la păscut sau la apă pe niciunul. La pește mai degrabă i-aș fi dus, însă nici acvariul n-a rezistat mult prin casă. Poate de-aia, azi, pe malul râului riveran propriei moșii mă uit lung și nostalgic la stolurile lor de veuri prelungi. De preadeștepți ce sunt, știu că nu pot avea nicio încredere în oameni, așa că se feresc ca de dracul gol de oricare dintre noi, stricându-și frumosul ve imediat ce ochii lor vulturești remarcă trup de om pe pământ. De proști ca noaptea ce sunt, de mă văd o cotesc imediat și se-ndepărteză îngrămădiți și grabnic, incapabili să intuiască că nu-s dintre amicii, admiratorii sau ciracii lui Daea. Așa distant și cu spectacol, până cu câțiva ani în urmă, înainte de-a începe genocidul cormoranilor binecuvântat de dl. ministru, mă survolau cu sutele, valuri-valuri, deci mii. În ultimii 2-3 ani de-abia număr stoluri între cca. 7-11-20 de bucăți. Înainte, copacii și pământul peste care înoptau devenea de-un alb ca de zăpadă groasă. Și mirosea a cel mai proaspăt, dulce și curat pește pe care ți-l poți (sau nu) imagina. Miros puternic, totuși deloc iritant, repet: alcalin și plăcut. Sută-n sută ori 180 de grade opus miasmei asfixiante, acide, caustice, înfiptă inconturnabil în toate parcurile urbane de către excrementele ciorilor și porumbeilor. Cormoranii au găinațul uniform, ca o vopsea fină sau pulbere rafinată, deloc alergenă sau iritantă, de parfum curat. De bunăseamă, absolut fără nicio îndoială, dacă lestul acestor păsări cât găinile sau chiar mai mari este sanogen, fain, și carnea lor trebuie să fie mult mai comestibilă, delicioasă, luxoasă, decât cea de lebădă, rață, gâscă, pulpe de broască, pește pe juma carnivor pe juma necrofag. Iată de ce opțiunea și manifestul meu sincer era cel de a se stopa masacrul făcut în numele absurd și ridicol al peștilor de comerț și-al burdihanului românesc, ca și al sadismului de-a trage cu pușca în ceva/orice viu.

DAR/ÎNSĂ, TOTUȘI…

Am scris ce-am scris, am rescris și răsscris la articolul ăsta o zi, ba chiar două. Între care, normal, bântuitu-m-au inclusiv bunele sftenice ale cucuvelelor nopții. Deci timp berechet în care m-am gândit, m-am tot gândit și-am tot cugetat. Și aducând la lumină firea omului, pe de-altă parte luând în calcul și că m-am săturat să mă-njure toți inculții, infamii vindicativi și invidioșii înrăiți, amintindu-mi că tot mi-am propus să nu mai fiu filiform-uscățiv ci măcar la bătrâneți să mă-ngraș și eu îndopat precum porcii (așadar bine-ar fi să mă mai invite personalitățile patriei la mesele lor pantagruelic gurmande), m-am sucit. Am decis să amorsez tonul, să-ntorc armele, să schimb frontul. Mai ales că oricum, dintotdeauna, am fost perfect de-acord cu uciderea făpturilor inferioare omului, cu condiția (singura/exclusivă!) de a se evita foamea, de a le mânca fripte. Cu-atât mai mult sau iată de ce, acuma, zic ferm și clar: terminați cu ipocrizia, cu vicleniile! Faceți orice, adică orice puteți, însă capturați (chiar și prin împușcare) și consumați inclusiv cormoranul!

Pe de o parte, trebuie odată și-odată să admitem că suntem sălbatici. De-aia, măcar să fim cinstiți cu sălbăticia noastră, ducând-o până la capătul atât de firesc al îngurgitării preoponentului, al preluării manei sale, a puterii, energiei și proprietăților sale fundamentale. Să mâncăm tot ce omorâm, să ne umflăm pipotele și intestinele cu carnea, grăsimile și umorile lor. Pe de-altă parte, să lăsăm dracului treaba cu insectele și târâtoarele nutritive, atâta vreme cât avem căcălău de macră zburătoare și alergătoare prin păduricile și pampasul cu vile din fostele extravilanuri agrare. Iar apoi (dacă-mi permiteți și-un gând foarte politic și patriotic) tre să ne gândim și la viitorul urmașilor și răsurmașilor noștri (gen ce te faci dacă-n 10-15 mii de ani cormoranii evoluează, prind conștiință și limbaj și-i pune dracu să pretindă să le ridicăm moscheie-n centrul Bucureștiului?).

E drept că, poate-și mai aduce careva aminte, ceva mai demult am sugerat ideea de a prelua practica vietnameză a vânătorii de pește cu ajutorul cormoranilor legați cu sfoară de-un picior (orientalii dresând bietele vietăți să captureze peștioci fără să-i înghită până-n stomac, deoarece-s obișnuiți a suporta nodul unui inel obturând baza esofagului).[*]Numai că o asemenea domesticire ar însemna muncă reală și multă; și cum nu ne caracterizează… pas! Îmi retrag definitiv propunerea.

Totuși, ideea care rămâne e-aceea de a face și noi, cum putem, din rușinoasa fobie virtute de viitor. Cel mai simplu și profitabil fiind de-a fi chiar primii de pe mapamond care proclamă cormoranul deliciu, fel național și-nternațional, împodobind mesele populației și-ale turiștilor străini cu trufandaua asta dilax, care doar tre să faci pac și singură (-n stol) cade din ceruri, deci ieftină-i la recoltat și de neprețuit în merite gastronomice fără număr.

Iar pentru cei obișnuiți cu salvarea orgoliului prin retorici poetice sau ușor parșive, refac pe dată și propria-mi schimbare la față, zicând că: tot meditând, reflectând, auzind muzele sau mai bine glasul Domnului, milostivitu-s-a Cel de Sus și de mine, păcătosul, luminându-mă inductiv până spre gândul final, acela bun și din urmă, în urma căruia, deșteptat, am ajuns la concluzia, decizia chiar, cum că cormoranul musai tre mâncat. Cred deci și prin urmare mărturisesc că bun de felurite feluri de papa fiind, cormoranul merită gătit și pus pe masă, băgat în concursuri de bucătari, introdus în meniuri. Iar titlul articolului meu (prea târziu acum, dar rectificați domniile voastre pentru capul și duhul propriu), Haliți cormoranii! – așa trebuia și va trebui să rămână.

[*] Vezi https://www.contributors.ro/dar-despre-porumbei-ciori-cormorani-putem-vorbi/

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *