Montaigne:Eseuri. Cartea a doua (2)

Și totuși mi se răspunde cum o făcu deunăzi un gentilom cu scaun la cap: anume că-și ține strânse baierele pungii nu pentru a dobândi alte roade și foloase, ci pentru a fi cinstit și căutat de ai săi, fiindcă vârsta îl văduvise de toate celelalte pârghii, și nu-i rămăsese alt leac pentru a-și menține autoritatea în familie și a nu deveni ținta disprețului și bătaia de joc a tuturor. (De fapt, nu numai bătrânețea, ci orice slăbiciune îndeamnă la zgârcenie, potrivit lui Aristotel.) Așa o fi, dar ăsta-i leacul pentru un rău ce trebuia împiedicat să se nască. Nefericit tată e acela pentru care afecțiunea copiilor atârnă doar de nevoia lor de ajutor, dacă asta se mai poate numi afecțiune: vrednic de respect trebuie să te faci prin virtutea și însușirile tale, iar iubit, prin bunătatea și blândețea felului de-a fi. Chiar și cenușa unei substanțe pline de calități își are prețul ei, iar osemintele și rămășițele unor oameni vrednici de cinste sunt îndeobște privite cu respect și venerație. Nu există bătrânețe șubredă și râncedă până într-atât, încât un ins care a trăit în cinste întreaga viață să n-aibă parte de respect, cel al copiilor săi îndeosebi, al căror suflet trebuia îndrumat către îndatoriri prin rațiune, nu prin nevoi și trebuințe, și nici prin asprime și cu forța,

Și se înșală-amarnic, măcar așa cred eu,

Oricine socotește mai sigură, mai bună

O silnică purtare decât purtarea blândă. [terențiu]

Condamn orice violență în educarea unui suflet fraged, menit să fie crescut întru cinste și libertate. Există un ce josnic în asprime și constrângere, și socot că ceea ce nu se poate obține prin rațiune, prin chibzuință și pricepere nu se obține cu nici un chip prin forță. Așa am fost crescut: se spune că în prima copilărie n-am simțit pe pielea mea nuiaua decât de două ori, și nu prea tare. Aidoma am procedat și eu cu copiii pe care i-am avut: mi-au murit toți în leagăn, dar Léonor, singura fiică scăpată de această năpastă, a împlinit și depășit vârsta de șase ani fără să fi folosit în creșterea ei și pentru a-i pedepsi greșelile copilărești altceva decât vorbe (indulgența mamei sale potrivindu-se de minune aici), ba încă foarte blânde; și chiar dacă așteptările mi-ar fi înșelate, există destule alte pricini de care să ne legăm, fără s-ajungem la imputări privind felul în care o cresc, pe care-l socotesc firesc și îndreptățit. Aș fi fost și mai habotnic în această privință cu băieții, născuți mai puțin să slujească, cât să fie liberi: mi-ar fi plăcut să le sădesc în suflet noblețea și sinceritatea. N-am văzut ca bătaia să aibă altă urmare decât aceea că împinge sufletul spre moleșire sau răuvoitoare îndărătnicie.

Vrem, dar, să fim iubiți de copiii noștri? Vrem să le curmăm prilejul de a ne dori moartea (deși pentru o dorință atât de cumplită nici un prilej nu poate fi îndreptățit sau vrednic de iertare, fărădelegea nu are nici o justificare [titus livius])? Atunci să le rânduim chibzuit viața, pe cât ne stă în puteri. Pentru asta n-ar trebui să ne însurăm așa de tineri, încât vârsta noastră s-ajungă aproape să se confunde cu a lor. E un neajuns care pricinuiește nemăsurate greutăți. Spun asta mai cu seamă pentru nobilime, care potrivit condiției sale nu muncește, trăind numai din rente, cum se spune; de cealaltă parte însă, acolo unde traiul se câștigă cu sudoarea frunții, o liotă de copii e bună la casa omului, reprezentând tot atâtea unelte și instrumente de înavuțire. Eu m-am însurat la treizeci și trei de ani, și susțin vârsta de treizeci și cinci, care e și părea lui Aristotel, se spune. Platon nu ne vrea însurați înainte de treizeci, dar își bate joc pe drept cuvânt de cei care-și pun pirostriile după cincizeci și cinci, socotindu-le progenitura nevrednică de-a fi hrănită și a trăi. Thales a dat aici limitele cele mai nimerite: tânăr fiind, i-a răspuns mamei sale, care-l zorea să se însoare, că încă nu-i venise vremea; iar când a îmbătrânit, că îi trecuse vremea. Nu trebuie să ne potrivim nici unei acțiuni nepotrivite.

Vechii gali socoteau de ocară faptul de-a fi cunoscut femeia înainte de douăzeci de ani, prescriind îndeosebi bărbaților ce voiau să se deprindă cu războiul să-și păstreze fecioria până mult mai târziu, căci vitejia se moleșește și se pierde prin împreunarea cu femeile.

Soață frumușică

Îi moaie azi curajul, nu-l răscoală

Soț bun, aflându-și bucuria-n prunci,

Uita ale-ndrăznelii vechi porunci. [tasso]

Muley-Hassan, regele Tunisului, cel pe care împăratul Carol V l-a repus domn, veștejea memoria tatălui său, Mahomed, care se aținea după femei, numindu-l dezmățat, muieratic și pus pe zămislit copii. Istoria Greciei îi pomenește pe Iccos din Tarent, Crison, Astylos, Diopomp și alții, care, spre a-și păstra vigoarea trupului în vederea alergărilor la jocurile olimpice, a întrecerilor din palestră și a altor asemenea exerciții, s-au înfrânat pe timpul antrenamentelor de la orice act închinat Venerei. Într-un ținut din Indiile Spaniole, bărbaților nu le era îngăduit să se însoare decât după patruzeci de ani, dar fetelor li se îngăduia încă de la zece.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *