James Fox, Istoria culturală a lumii povestită de culori (3)

Potrivit diplomatului Giovanni Botero, Veneția nu era cu nimic mai prejos unui „breviar al universului”, deoarece nu era lucru creat de Dumnezeu care să nu se găsească acolo. Era și centrul industriei pigmenților din Europa medievală și locul apariției unei profesii a culorilor cu totul noi. Prin tradiție, artiștii își cumpărau vopselele din magazine de produse chimice nemedicale, care vindeau și hârtie, cerneală, lumânări, săpun, sfoară, mirodenii și dulciuri. Dar lucrurile s-au schimbat la sfârșitul secolului al XV-lea, când în zona Rialto s-au deschis cele dintâi „magazine de culori” (vendecolori)din lume, cu mai mult de un secol înaintea altor asemenea centre.

Veneția reprezenta un cadru cât se poate de potrivit pentru o astfel de revoluție cromatică. Plutind într-o masă nebuloasă de ape și scufundat în cețurile lagunei, orașul este veșnic șters și refăcut prin culoare. Tonurile lui viguroase și mărunțite sunt înghițite de canalele din jur și întoarse apoi ca un uriaș caleidoscop de reflexii, reinventate în modele abstracte pline de ocru, brun, vermilion și albastru ceresc. „Niciun oraș ridicat pe pământ ferm”, scrie un istoric de artă modern, „nu poate oferi un amestec atât de strălucit și de straniu între culoarea cerului și cea a clădirilor de pe riviera arterelor lui.”Plimbarea de-a lungul canalelor sale este o trăire vizuală amețitoare – și azi, la fel ca acum multe secole. Cum ar fi fost posibil ca fericiții lui locuitori să fie martori la asemenea fenomene revelatoare și să rămână imuni la farmecul culorii? Cum ar fi fost posibil să-și vadă orașul transformându-se în nenumărate imagini cromatice și să nu încerce să aibă propria lor contribuție? Nu, nu ar fi fost posibil.

Artiștii venețieni au căutat culoarea cu nesaț de-a lungul întregului Ev Mediu. Moșteniseră această sete de la Imperiul Bizantin, cu care au avut legături seculare. Mulți dintre meșterii medievali ai Veneției erau veniți din Răsărit, după ce deprinseseră meșteșugul la Constantinopol și Damasc. În vremea când Marco Polo a pornit în călătoriile lui, în secolul al XIII-lea, orașul era deja faimos datorită măiestriei sale în sticlă, email și mozaic, care se disting, toate, prin neașteptate efecte optice. În secolul al XV-lea, când au pătruns acolo gusturile mai reținute ale Renașterii din Toscana, artiștii Veneției nu și-au abandonat vechile obiceiuri. Au explorat principiile florentine ale realismului, dar le-au combinat cu splendoarea cromatică obișnuită lor. Au încărcat mai departe tablourile cu tonuri exotice și motive bizantine. Nu degeaba au fost venețienii ridicați în slăvi, și uneori chiar denigrați, ca stăpâni și, în același timp, robi ai lui colore.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *