Imposibila canonire

Nimic nou sub soare:  spre satisfacția mediatico politologică a început lupta pentru viitoarele alegeri autumnale, însă nu de nivel național ci intrapartinice; ceea ce, să recunoaștem e aproape incitant dacă nu ai ceva mai bun de urmărit. 

În fond, politicienii isteţi nu fac decât să ofere spectacolul cerut de vulgul electoral. Un  exemplu revolut în timp dar actual ca semnificație:

În 1593, Henric al IV-lea a obţinut tronul Franţei, „cucerind” Parisul, prin trecerea lui de la protestantism la catolicism în cadrul unei slujbe la biserica Saint Denis; de unde şi concluzia monarhică Paris vaut bien une messe!, adică „Parisul merită o liturghie” (în sensul că „rentează”). Parizienii au primit ce-şi doreau.

Aproximativ în acelaşi context, dar cu patru sute de ani mai târziu, un studiu sociologic autohton – deci nu străinii sunt de vină –  evidenţia faptul că românii, între un conducător inteligent şi un altul credincios, îl preferă pe acesta din urmă; ceea ce francezii, oricât i-am crede de fraţi, cert nu ar mai face azi; motivaţia e simplă: nu toţi au rămas la nivelul Evului Mediu (timpuriu) precum o (ne)bună parte a conaționalilor noștri. Dar, în acelaşi timp, să înţelegem corect aspectele: cei cu adevărat isteţi, adică şmecherii, sunt tocmai politicienii mătăniilor; comportamentul lor reflectă fariseic comanda socială, adică stadiul gândirii alegătorilor; celest sau, mai curând, subteran.

Dacă acceptăm că un partid e precum o confrerie monahală de ambe sexe precum la Rabelais,  în cadrul căreia periodic se (re)alege întâistătătorul și gașca circumstanțială, vom observa că modelul e unul vechi dar peren. Revin la Sfântul Ieronim, bun cunoscător al metehnelor umane mai cu seamă când e vorba de puterea diriguitoare; traduce în latină cu sublinierile de rigoare un model oferit de Sfântul Pahomie; cum trebuie să se prezinte candidatul la alegerile interne (de mănăstire, de partid creștin(at) azi), pentru a fi măcar credibil.

O lectură-examen, am fi tentați să spunem, dacă nu am avea certitudinea că nu o parcurg tocmai cei vizați. Candidații adică. Iată o selecție spre amăgirea electorilor monahali din delta Nilului și apoi a celor carpato-danubiano- pontici  dar și de aiurea: 

„CLIX. Superiorul să nu se îmbete şi să nu şadă în locurile nedemne, lângă poloboacele mănăstirii, spre a nu rupe zăgazurile pe care Dumnezeu le-a întemeiat în cer pentru a fi luate în seamă pe pământuri.

………………………………………………………..

Să-i fie stăpân trupului său urmând măsura sfinţilor. 

Să nu ajungă pe culmile înfulecării urmând năravul păgânilor. 

Să nu-i fie îndoielnic credinţei. 

Să nu urmeze îngândurările sufletului său ci legea lui Dumnezeu. 

Să nu stea cu îngâmfarea cugetului în calea puterilor mai mari.

Să nu murmure şi să nu mârâie potrivnic celor mai umili. 

Să nu amâne hotarele în timp. 

Să nu fie amăgitor şi nici să nu-şi întoarcă vicleniile în cugetări.

Să nu-şi nesocotească păcatul sufletului său.

Să nu fie biruit de prisosinţele trupului. 

Să nu umble fără băgare de seamă. 

Să nu rostească iute vorbă de prisos.

Să nu aşeze piatra poticnelii la picioarele orbului.

Să nu-i dea sufletului său învăţătură despre plăcere.

Să nu fie uşurat de joc şi de râsul proştilor. 

Să nu-i fie răpită inima de cei ce rostesc dulceţuri şi lucruri fără noimă. 

Să nu fie biruit de îndatoriri. 

Să nu poarte vorba celor sărmani. 

Să nu fie doborât de zbaterea sufletului. 

Să nu fie temător de moarte ci de Dumnezeu.

Să nu-şi încalce îndatoririle din pricina încuibăritei spaime.

Să nu părăsească adevărata lumină, din pricina bucatelor de nimic.

Să nu şovăie în făptuirile sale şi să nu fie precum valul.

Să nu-şi schimbe cugetarea, ci să dea puternică şi neclintită hotărâre, luând în seamă toate cu dreptate, judecând întru adevăr, departe de poftirea slavei, vădit faţă de Dumnezeu şi oameni şi departe de înşelăciune.

…………………………………………………………………

Să nu-i fie nimănui vătămător prin trufie şi nici să nu urmeze nemăsurata poftă a privirilor sale.

Să nu râdă printre copii.

Să nu părăsească adevărul, biruit de teamă. 

Să nu mănânce pâine furată.

Să nu-şi dorească pământul altuia. 

Să nu-şi copleşească sufletul din pricina prăzilor altuia. 

……………………………………………………………………

Să nu rostească mărturie mincinoasă, dus de pofta câştigului. 

Să nu mintă din pricina trufiei. 

Să nu lupte împotriva adevărului, din pricina clocotitoarei trufii a minţii.

Să nu părăsească dreptatea răpus de osteneală.

Să nu-şi dea pierzaniei propriul suflet, din vina sfielii.

Să nu-şi poarte privirile peste bucatele tipsiei de argint.

Să nu-şi dorească veşminte arătoase.

Să nu se treacă pe sine cu vederea, spre a-şi putea face mereu rânduială  printre propriile cunoştinţe.

Să nu se îmbete cu vin şi să aibă umilinţă mereu în faţa adevărului.

Când judecă, să urmeze învăţăturile celor mai mari şi legea lui Dumnezeu ce e rostită în întreaga lume.

   Dacă a lăsat de o parte ceva din toate acelea să primească măsura a ceea ce s-a măsurat şi nuiele şi pietre, urmând făptuirile sale, căci a preacurvit;  din pricina străfulgerării aurului şi a lucirii argintului a părăsit judecarea şi prin dorirea câştigului lumesc s-a lăsat prins în laţul păgânilor.”

Evident putem avea serioase îndoieli față de toate acestea, mai ales față de ce i se va întâmpla celui ales care „va făptui nedrept… ”. Ca o consolare pentru partinicii de azi care aleg prost, adică pierd, să adăugăm doar că lucrurile trebuie să fi stat cam anapoda și în sfintele așezăminte; altminteri ce rost și-ar fi avut avertismentele portretistic electorale ale lui Pahomie, ce ar fi tradus Ieronim și ce am citi noi electorii de azi???

Pentru amănunte, (ne)credincioşii pot consulta Sfântul Ieronim, Apologie şi rânduială, studii introductive, traduceri şi note de Dan Negrescu, Paideia, 2008.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *