Autoportret

 

Scriu un Jurnal de la zece ani .

Plumburiu, cețos, plin de-ndrăzneli.

Probez ordinea frumosului.

Auzul meu tresaltă la împrejurări.

Am dantele oliv, am breloc mov.

Sporovăiesc despre  toate.

Sunt fidelă cearceafurilor scrobite.

Devotată amurgului

Și-adorm în larma singurătății.

Încă exersez ursuza desfătare.

Îi voi îndemna pe cei tineri

Să fie sofiștii din Efes.

Le place că Heraclit  credea

În epitetul suprem al materiei.

Ea este cârmuitoarea.

Slava stă în tot ce se transformă .

Tot ce e regal și constant e forma , zicea.

Îndrăzneață, limpede , deloc cenușie.

Astăzi încă scriu versuri

Grațioase , prudente, cumpătate,

Binefăcătoare, plăcute ochiului.

Desigur, timpului și destinului le dedic.

Dar rămân cititoarea aforismelor

Despre natură.

Mă ascund în hangare

Când vreau să fug de mine.

Fotografiile vechi mi se întorc  mereu

Din drum.

Fotografiez  nervi , drumuri , începuturi.

Tot. Plutesc cu ele sub braț.

Au structura de rezistență.

Inhalez, tratez, recuperez,

Desenez familii fericite pe geam.

Port încă blana de focă a bunicii

Și sub ea doar rochii de satin sidefiu.

Ferestrele mele au aripi și ritm.

În orice situație simt jumătatea ei debilă,

Convulsia, zgârâitul , nodul ,nimicul.

Stau cu tine

Și , de fapt, număr stelele

Până adorm.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *