Corina Ciocârlie- București – Paris, dus-întors. O (dublă) invitație la călătorie

București, kilometrul zero. O istorie ilustrată a călătoriilor literare
Tracus Arte, București, 2021
Europe zigzag. Petit atlas de lieux romanesques
Signes et balises, Paris, 2021

Două cărți apărute în vara/toamna lui 2021, una la Paris, cealaltă la București. De o
parte și de alta, personajele călătoresc, iar cititorul e invitat să le calce pe urme. Un dublu atlas
de locuri și peisaje romanești bătute cu piciorul, traversate cu automobilul, cu trenul ori cu
vaporul, survolate din avion sau din montgolfier.
Altfel spus, o temă cu variațiuni contemporane (odiseea), două limbi surori (româna
& franceza), zeci de locuri și peisaje (București, Rășinari, Paris, Londra, Berlin, Alpii, Carpații,
Dunărea, Dobrogea, Grecia) și mai mulți autori (Mircea Eliade, Marcel Proust, Paul Morand,
E.M. Cioran, Georges Perec, Claudio Magris, Mircea Cărtărescu, Jacques Derrida) care-și
împletesc vocile ademenind călătorul, precum sirenele pe Ulise, spre noi și noi tărâmuri de
poveste.
Bucureștiul ficțiunii e un oraş la răscruce de vânturi şi destine; un loc unde se vine şi de
unde se pleacă, de voie sau de nevoie, dinspre centru înspre mahala și viceversa, în vilegiatură
sau în pribegie, „în Orient-Express, în tramcar, în cupeu cu roate de cauciuc, pe jos în galoși”,
vorba Amicului X din Momentele lui Caragiale. La intersecția criticii cu geografia literară,
București, kilometrul zero propune o nouă incursiune pe urmele personajelor de roman, în
prelungirea Dicționarului de locuri literare bucureștene.
Pornind de la punctul nodal simbolizat de roza vânturilor din piața Sf. Gheorghe,
protagoniștii romanelor de ieri și de azi străbat, în cercuri concentrice, o succesiune de peisaje
urbane, industriale, bucolice, montane, marine, exotice – transformate, prin magia ficțiunii, în
tot atâtea invitații la călătorie.
Cu ce se pleacă înspre sau dinspre Bucureștiul literaturii, în vacanță sau în misiune, la
mare sau la munte, în provincie sau în străinătate? Când și cum se naște dorul de ducă, de ce
călătorului îi șade atât de bine „cu drumul”? Ce raporturi subtile, adesea paradoxale, întrețin
capitala și provincia, centrul și periferia sferei romanești?
Începând cu 1860, vârstele orașului și traiectoriile protagoniștilor se succed, se întretaie
ori se suprapun, permițând Bucureștiului să devină nu doar un nod feroviar și rutier, ci și unul
romanesc. Du-te-vino-ul personajelor se dublează de o istorie a locurilor – gări, porturi,
aeroporturi, hanuri, hoteluri, vile, castele, moșii, stațiuni balneare – și a mijloacelor de
transport – trăsuri, automobile, tramvaie, trenuri, bărci, vapoare, aeroplane – care fac posibile
nenumăratele peregrinări având drept punct de plecare sau sosire Bucureștiul literaturii.
Berlin Alexanderplatz, Il Giardino dei Finzi-Contini, Pe strada Mântuleasa, Espèces
d’espaces, Il Cimitero di Praga, The Colossus of Maroussi și alte titluri faimoase, care sunt deja
tot atâtea invitații la călătorii pe străzi pariziene ori berlineze, printr-un cimitir din Praga, un
cartier din București, o grădină din Ferrara, un port grecesc, etc. Periplul continuă, traversând
locuri seducătoare, dar fantomatice – în devenire sau în ruină, metamorfozate de capriciile
memoriei –, și desenând astfel o hartă subiectivă, mereu schimbătoare, făcută să ne transporte
tot mai departe, în spațiu și în timp. Așa se face că farul de pe Tamisa al lui Conrad se
învecinează cu podurile peste Tibru ale lui Moravia, iar Ministerul Adevărului transfigurat de
Orwell în 1984 stă alături de Casa Poporului văzută cu ochii lui Mircea Cărtărescu și de
blocurile-turn din Trilogia de beton a lui Ballard.

Desigur, orice loc poate servi drept cadru pentru peripețiile romanești, dar „adresele”
repertoriate aici sunt mai mult decât simple decoruri: de fiecare dată, e vorba despre un loc
emblematic, care sfârșește prin a deveni nu doar centrul de greutate al arhitecturii narative,
ci și interlocutorul privilegiat al protagonistului.

Ce-ar fi devenit Bel-Ami fără biserica
Madeleine, în jurul căreia se rotește fără încetare? Ce ar fi fost Logodnicii lui Manzoni fără
capela Lazaretului din Milano? Cum ar fi evoluat Conștiința lui Zeno în absența Grădinii Publice
din Trieste, spre care duc toate firele romanești țesute de Italo Svevo? Din reveriile,
preumblările și amintirile personajelor se naște o odisee modernă, scrisă pe mai multe voci,
pornind din portul Pireu, trecând prin Paris, Lisabona, Roma, Praga, Ferrara, Berlin, Trieste,
Rășinari, Balcic, București, Londra, Torino, Luxemburg, Bruxelles, Copenhaga și încheindu-se,
logic, în Itaca.

Cele mai neașteptate întâlniri se produc atunci când locurile mitice – pe jumătate reale,
pe jumătate inventate – se reflectă reciproc în imaginația autorilor. Astfel, Jean Echenoz preia
ștafeta de la Milan Kundera și William Faulkner pentru a observa atitudinea arogantă a
reginelor de marmură din Jardin du Luxembourg, în vreme ce Emil Cioran, care locuiește la
doi pași, pe rue de l’Odéon, le dă mereu târcoale. Grație ficțiunii, orologiile din Westminster,
clopotnițele bisericilor din Transilvania și minaretele din Dobrogea sfârșesc prin a marca
același timp suspendat, al unei lumi care dispare, al unei iluzii care persistă sau al unei
așteptări care continuă, în paginile narațiunii și dincolo de ea.

Corina Ciocârlie

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *