Raymond Antrobus
Tata nu m-a numit niciodată surd,
chiar dacă a văzut audiograma.
Îmi zicea: ești limitat,
Deci poți da mai tare volumul la televizor.
Nu voia să fie dur
Se gândea la colegul lui
de școală, în Jamaica,
cel care a perforat timpanele altui băiat, cu creioanele
Tata nu l-a mai văzut în clasă.
Poate de asta se temea;
că surzii dispar, sunt luați pe sus
sângerând din urechi.
Raymond Antrobus (n. 1986), poet britanic născut în partea de est a Londrei, din mamă britanică și tată jamaican, câștigător al premiului Ted Hughes, Rathbones Folio & Sunday Time și desemnat ” Scriitorul Anului” de către Universitatea Warwick. A crescut surd și a scris despre experiența lui din lumea fară sunete în volumul de debut, “The Perseverance”, volum din care am selecționat poemul tradus. În 2018 a obținut premiul Geoffrey Dearmer al Poetry Society, din juriu făcând parte binecunoscutul poet Ocean Vuong.
Raymond Antrobus
My dad never called me deaf,
even when he saw the audiogram.
He’d say, you’re limited,
So you can turn the TV up.
He didn’t mean to be cruel.
He was thinking about his friend
at school in Jamaica who stabbed
another boy’s eardrums with pencils.
Dad never saw him in class again.
Maybe that’s what he was afraid of;
that the deaf disappear, get carried away
bleeding from their ears.
