MUSICA PURITAS DOMINICA (de acasă…)

din Timișoara adică, ne vine confirmarea unui adevăr pe care l-am scris cu ceva timp în urmă, anume că instrumentul perfect e vocea. Dacă unii au opt voci (i-am exemplificat odinioară) brexitane dar muzica nu cunoaște geopolitică,  timișorenii mei (noștri) sunt cu câțiva mai mulți, reuniți sub puterea numelui latin ca Voces Timisienses. O perfecțiune interpretativă scoate în evidență atât angelicele voci feminine cât și pe cele arhanghelice masculine; ceea ce surprinde la acest ansamblu e disponibilitatea de a aborda piese foarte diferite, însă toate sub semnul perfecțiunii. Vom asculta tocmai în această direcție Hallelujah a lui Leonard Cohen, apoi Bourée de Bach, iar în final un divin Crucifixus   baroc de Lotti. Subliniez că liderul formațiunii corale, baritonul Lucian Onița, un excelent Leporello și nu numai, pe scena operelor chiar din Norvegia, este autorul unui doctorat despre Opere mozartiene cu subiect roman, ceea ce ar explica și numele dat celor atenți la „bagheta” sa. Să ascultăm deci Voces Timisienses clasic coordonate de dr. Lucian Onița.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *