Mircea Flonta, Cătălin Vasilescu – Ce este mai presus de orice? (4)

Acea parte a elitei intelectuale românești care se formase în școlile germane, reprezentată poate cel mai bine de cercetători eminenți ca Grigore Antipa sau Victor Babeș, a ajuns, după intrarea României în război, într‑o situație inconfortabilă.

Pe de o parte, erau persoane devotate patriei, tot atât de atașate „idealului național“ ca și colegii de tendință francofonă. Pe de altă parte, se formaseră, ca cercetători și intelectuali, la universități de limbă germană și erau bine integrați în lumea științifică de acolo. Întrețineau relații profesionale și personale în primul rând cu colegi din această lume, participau la reuniunile lor, publicau cu preferință în reviste internaționale de limbă germană. În centrul vieții lor stăteau cercetarea științifică și preocupările

legate de utilizarea rezultatelor ei pentru a răspunde nevoilor colectivității. În eforturile lor îndreptate în această direcție, ei erau inspirați și asistați, în primul rând, de

contactele și colaborarea cu lumea științifică de limbă germană a epocii. Erau, totodată, buni cunoscători ai lumii germane, admiratori entuziaști ai civilizației și culturii germane. În mod firesc, ei și‑ar fi dorit ca aspirațiile naționale ale românilor să fie înfăptuite nu luptând cu Germania, ci cu sprijinul ei. Desfășurarea evenimentelor, culminând cu decizia din august 1916, a luat însă un curs cu totul contrar așteptărilor lor. În situația creată prin această decizie, puteau ei să adopte o conduită care contravenea fie modului cum înțelegeau datoria față de țară, fie făgașului pe care se desfășurase o lungă perioadă de timp activitatea lor ca cercetători? Desigur că nu. Se găseau astfel în situația deosebit de dificilă de a căuta formule, în mod inevitabil

fragile și atacabile, pentru a rămâne mai departe fideli unor cauze care acum, dintr‑odată, păreau să stea una în calea alteia. Nu erau ele, oare, incompatibile? Nu implica în mod necesar servirea neabătută a uneia din ele nesocotirea sau chiar trădarea celeilalte? Nu trebuiau oare acești oameni să aleagă între a se purta mai departe ca buni patrioți și a menține pe primul plan interesele legate de munca lor științifică, inclusiv cultivarea pe mai departe a acelor relații pe care le stabiliseră și îngrijiseră mult timp cu anumite personalități, instituții și organizații științifice? Deciziile pe care le‑au luat, linia de conduită pe care au adoptat‑o în anii războiului au constituit răspunsul lor la astfel de întrebări.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *