Mircea Flonta, Cătălin Vasilescu – Ce este mai presus de orice? (2)

Omul de știință este tot mai mult privit de publicul larg drept elita unei anumite națiuni. Cu cât este mai mare prestigiul său ca cercetător, cu atât va fi mai accentuată tendințade a‑l înfățișa drept un ambasador al națiunii căreia îi aparține. Se instalează inevitabil o tensiune între tentația de a‑i prezenta pe marii cercetători drept purtători ai prestigiuluinațional și semnificația universală a rezultatelor muncii lor. Realizările științifice nu au într‑o măsură cât de cât comparabilă cu alte creații ale minții, precum marile opere de artă, caracteristici de natură să semnaleze apartenența autorului lor la o anumită comunitate culturală și religioasă sau la o anumită națiune.

În vremuri pașnice, ceea ce îi deosebește sub aceste aspecte nu va atrage prea mult atenția. Cu totul altfel stau lucrurile atunci când divergențele dintre cercetători și comunitățile din care fac parte devin acute, și cu atât mai mult atunci când adversitățile dintre statele naționale degenerează în conflicte și confruntări armate.

O asemenea confruntare, fără precedent ca amploare, pierderi, sacrificii și suferințe, a fost Primul Război Mondial. Elita intelectuală mobilizată în susținerea părțilorcombatante s‑a străduit să prezinte războiul drept o luptă între viziuni distincte și ireconciliabile cu privire la valori fundamentale, cele care indică ținta ultimă a năzuințelor și străduințelor oamenilor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *