„Textura spectrală” a condiției umane

În luna octombrie, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu revine cu un nou format de difuzări ale spectacolelor prezentate în ediția online de anul acesta. Reamintim că, printr-un efort concentrat într-o perioadă de numai două luni, festivalul s-a desfășurat sub semnul unui mesaj ales, parcă, sub impulsul unei neașteptate anticipări: „Puterea de a crede” / „Empowered”. Dincolo de contradicția în termeni prefigurată de asocierea dintre acronimul FITS și eticheta #online, se întrevăd dificultățile – cât se poate de reale – cu care se confruntă acum teatrul. Un festival internațional de anvergura celui de la Sibiu, considerat printre cele mai mari și mai importante din întreaga lume, își descoperă cu celeritate resursele necesare unei reconfigurări în condiții extreme. Arta supraviețuirii nu e deloc străină de ideea esențializată în tema actualei sale ediții – puterea de a crede, de a nu eșua în pesimism și inerție, de a acționa în numele continuității sub noi forme și, mai ales, de a urma un vis posibil, desfoliat de învelișul său himeric și transpus în realitate. Cifrele sunt și ele convingătoare, proiectând, pe parcursul celor 10 zile de festival, în perioada 12-21 iunie, nu mai puțin de 138 de evenimente redate pe platforma festivalului în condiții tehnice de excepție: teatru, conferințe speciale, dans, operă, spectacole de lectură, bursa de spectacole etc. Dacă mai adăugăm și prezența a 30 de țări de pe 5 continente („cele cinci continente ale teatrului” le-ar numi, fără îndoială, Eugenio Barba), simțim dintr-odată că distanța dintre real și virtual se poate estompa, oricât de mult ne-am dori, de fapt, să ne reîntoarcem în sălile teatrelor. 

Cum tradiția se respectă de fiecare dată, spectacolele de teatru programate în deschidere se remarcă printr-un mesaj percutant și de intensă, chiar dureroasă, actualitate. Astfel, primul dintre acestea, După bătălie, îl readuce în atenție pe unul dintre invitații speciali ai festivalului, Pippo Delbono, despre care am mai avut prilejul de a scrie în paginile revistei, alături de compania sa teatrală, Emilia Romagna Teatro Fondazione. Ceea ce consemnam atunci cu privire la componenta umană a teatrului său, un teatru mai degrabă poetic, în care suferințele lumii și sinuosul parcurs existențial al fiecărui om în parte se metamorfozează în esența pură a metaforelor vizuale, se confirmă și de această dată. Pe lângă celebrii barboni Bobò și Gianluca, apar figuri interesante, precum una dintre fostele balerine din compania de balet a Pinei Bausch, Marigia Maggipinto. De altfel, dansul/baletul, muzica și poezia sunt constante ale acestui concept artistic distilat într-un sincretism unic, energizat cu picături de patos și de sfâșiere lăuntrică. 

Deopotrivă narator și personaj, regizor și actor, spectator și dansator, Pippo Delbono se perindă cu agilitate printre multiplele roluri asumate. „Catastrofa” evocată în scena-prolog, provocată de o presupusă renunțare a conducerii Teatrului Bellini la un spectacol al său gândit ca o operă, urmată de plecarea soliștilor, a corului și a orchestrei, își găsește un ecou subliminal în actuala situație de criză în care se află teatrele de pretutindeni. E o scenă încremenită, cu personaje ce reprezintă diferitele fețe ale Italiei contemporane, asemenea unei fotografii eclectice de familie, privită în surdina vocii stăruitoare, cu ambitus grav a lui Pippo Delbono. Efectele speciale de light design și alternanțele de linii cromatice rămân și aici o amprentă a maestrului: balerina supradimensionată dansând pe muzica din Lacul Lebedelor, contrastul dintre albul tutu-ului și negrul costumului lui Bobò – singurul spectator scenic al grației desăvârșite –, proiecțiile vizuale cu secvențe din contextul mediatic, roșul pasional al dansatoarelor pe muzica meridională, melanjul de roșu și negru etc. 

Istorioarele lui Pippo Delbono divulgă treptat temele de care se apropie cu subtilitate și delicatețe: nebunia, rătăcirea și tragediile migranților, azilul psihiatric, personalitățile artistice care au sfârșit în astfel de aziluri. E un univers distinct de lumea din Zbor deasupra unui cuib de cuci de Ken Kesey, pentru că ceea ce individualizează percepția artistului italian este nota caldă, empatică, profund înțelegătoare pentru condiția și disperarea acestor nefericiți ai lumii. Într-una din micronarațiunile prezentate, Pinei Bausch i s-ar fi cerut, imperativ, să danseze: ,,Dansează, că de nu, suntem pierduți!” Iar undeva în Italia, membrii unei societăți secrete care dețin marile finanțe ale țării ar fi vorbit chiar despre spectacolul de balet al lui Pippo Delbono.

Dintre cei naufragiați în aziluri psihiatrice, sunt amintiți Antonin Artaud („poet închis mulți ani în aziluri”), Bobò însuși (care a trăit 50 de ani într-un azil din Napoli) și Alda Merini (poetă ajunsă, la rândul ei, într-un azil). Nebunia capătă consistență și formă, se manifestă prin reacțiile dezordonate ale personajelor, prin crizele dezlănțuite, dar, mai ales, prin expresiile fizionomice și privirile adânci, abisale, expuse prin focalizarea camerei de filmat, ca și cum s-ar afla sub lentila precisă a unui microscop de explorare a sufletului încarcerat într-un trup perceput ca inamic. Bătălia este una interioară, cu sechele și traume grefate pe toate terminațiile nervoase ale celor atinși de maladie, inhibând orice conexiune între suflet și cortex. Emoția instantanee rămâne singura ce mai captează strigătul mut, împietrit în rictusul fețelor. Creatorul conceptului de „teatru al cruzimii”, Antonin Artaud, considera că omul e un „animal erotic” capabil să producă „bestii”. Alda Merini despărțea radical omenirea, conform unui principiu dual inversat: „demenții de afară” și „nebunii dinăuntru”. S-ar deduce de aici o tulburătoare absență a oricărui orizont salvator. Ce soluții le mai rămân acestor ostracizați pentru a nu se pierde definitiv în bezna ce le dă pernicios târcoale? Eliberat de trup, omul învață să danseze. Dansul e taumaturgic și salvator. La fel, cuvintele, spune Delbono, sunt „singurele care există în golul imens al secolelor”. În noaptea vie, devoratoare și viscerală din spațiul claustrant al azilului, „textura spectrală a beznei” devine tot mai periculoasă, activând forța unei scufundări, a unei regresiuni într-o condiție inferioară a ființei. 

Ceea ce se rostește la microfon se transpune scenic în poeme corporale, culminând cu zbaterile zadarnice ale miezului de omenesc înlănțuit în partea întunecată a naturii sale. De exemplu, în parabola ușierului din Procesul de Kafka (ușa funcționează mereu ca spațiu de trecere), cele două personaje așezate pe scaune distanțate (o coincidență premonitorie a distanțării impuse în aceste zile) doar mimează comunicarea, prin limbaj exclusiv nonverbal, ca două marionete manipulate prin forța cuvintelor regizorului-păpușar. La ieșirea lor, tăcerea se prelungește în peisajul scaunelor abandonate, stinghere, ce suplinesc absența umanului. Intrarea violonistului Alexandru Bălănescu, compozitor al unor partituri interpretate live, readuce sunetul printr-o suită de impromptu-uri sonore. 

O furie mocnită, abia șoptită, se îndreaptă împotriva celor ce au rătăcit drumul Italiei contemporane, comparată cu o corabie în curs de naufragiu. Politicienii și guvernele de stânga, forme goale de conținut, dar pline de ipocrizie, răspund de toate probleme țării: corupția, Mafia, migranții din Africa înecați în Marea Mediterană. Întrebat de propria-i mamă de ce spectacolele îi sunt atât de dure, Pippo Delbono își dă seama că nu poate rămâne indiferent la tot ce se întâmplă în jur. Parodierea discursului „doamnei primar” dintr-un orășel de lângă Bologna, precum și a festivalurilor îndoielnice de poezie, smulge doar un zâmbet amar. Realitatea și ficțiunea dramatică se contopesc într-o strivitoare disecție a acestor fantoșe caricaturale. Nebunia se revarsă ostentativ asupra întregii societăți. Viziunile incongruente depășesc limitele azilului sau ale temniței. Dansul cu mișcări spasmodice și dezarticulate al unei dansatoare lipsite de grație se întâlnește cu aria de operă mimată de personaje în costume de ceremonie. O altă poveste a contrastelor se poate „citi” în alăturarea celor cinci balerine cu Bobò.

Istorii sfâșietoare se spun și în română, și în franceză, nu doar în italiană. Migranții de azi își află reflexia în experiențele din trecut ale celor ce au emigrat din țări precum România, atinse de flagelul totalitar. „Cândva o să ne întoarcem spre a fi”, conchide profetic Pippo Delbono, observând că lumea s-a desfigurat sub asediul mijloacelor de comunicare în masă. Însă tot acestea sunt, paradoxal, și surse ale amintirilor noastre. Într-un cadru înregistrat, mama sa, care s-a stins din viață între timp, devine personaj in absentia al spectacolului. Teatrul captează trecutul și prezentul, este o artă ambivalentă, precum în visul lui Delbono cu Pina Bausch: fantasma grădinii apărute în fotografia unui spațiu gol și dezolant își dezvăluie forma și consistența reale în irișii ochilor Pinei. Totul depinde, așadar, din care parte a lumii privim realitatea.

 

Spectacolul După bătălie va fi redifuzat în data de 4 octombrie 2020, de la ora 19:00, în format livestream, pe site-ul dedicat evenimentului: https://www.sibfest.ro/fits-online.

 

Emilia Romagna Teatro Fondazione – Pippo Delbono Company

După bătălie / Dopo la battaglia

Un spectacol de Pippo Delbono

Muzica originală: Alexandru Bălănescu
Distribuția: Dolly Albertin, Gianluca Ballaré, Bobò, Pippo Delbono, Ilaria Distante, Simone Goggiano, Mario Intruglio, Nelson Lariccia, Marigia Maggipinto, Julia Morawietz, Gianni Parenti, Pepe Robledo, Grazia Spinella / Cu participarea lui Alexandru Bălănescu
Scene: Claude Santerre / Costume: Antonella Cannarozzi / Light design: Robert John Resteghini / Costumier: Elena Giampaoli

 

Photo credit: Lorenzo Porrazzini

Notă. O primă versiune a articolului a apărut sub titlul Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu 2020 – Ediție specială online, în revista de cultură Familia, seria V, anul 56 (156), nr. 8 (657), august 2020

 

MARIA HULBER poate fi citită și pe site-ului cultural La firul cărții: http://lafirulcartii.com.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *