Natascha Kampusch: 3096 de zile Povestea tinerei răpite la 10 ani, ținută captivă vreme de 8 ani (1)

După nesfârșite ore și zile de izolare totală în celulă, eram foarte influențată de indicațiile și manipulările lui. Lipsa luminii și a contactului cu oamenii mă slăbi­seră atât de mult, încât nu mă mai puteam opune decât într-o oarecare măsură, o rezistență la care n-am renun­țat niciodată și care m-a ajutat să trasez granițe pe care le socoteam de netrecut. La evadare aproape că nu mă mai gândeam. Părea că acea lesă invizibilă, în care el mă ținea, devenea tot mai reală. Era ca și cum într-ade­văr aș fi fost legată de el și psihic, în imposibilitatea de a mă îndepărta sau apropia mai mult de un metru. El îmi indusese o frică atât de mare de lumea exterioară, unde nimeni nu mă iubea, unde nimănui nu-i era dor de mine, nimeni nu mai căuta. O frică chiar mai mare decât dorul meu de libertate.

Când eram în celulă, încercam să-mi găsesc cât mai multe ocupații. În lungile weekenduri pe care le petre­ceam în singurătate făceam ordine și curățenie ore în șir, până când totul sclipea și mirosea a proaspăt. Pic­tam mult și foloseam fiecare bucățică de hârtie din blocul meu de desen pentru tot felul de tablouri: mama într-o rochie lungă, tata cu burta lui mare și cu mustață, iar eu râzând între ei. Pictam soarele galben strălucitor, pe care de multe, multe luni nu-l mai văzusem, case colo­rate cu coșuri fumegând, flori multicolore și copii jucându-se. Lumi fantastice care, ore în șir, mă făceau să uit de propria mea realitate.

Într-o zi făptașul mi-a adus o carte de bricolaj. Era pentru copii de grădiniță și mai degrabă m-a întristat decât să mă entuziasmeze. Nu aveam pur și simplu ce face cu avioanele de hârtie amuzante în cei cinci metri pătrați ai mei. Un cadou mai potrivit a fost păpușa Barbie, pe care am primit-o ceva mai târziu, și o trusă micuță de cusut, de tipul celor pe care le găsești în anumite hoteluri. I-am fost infinit recunoscătoare aces­tei persoane de plastic, cu picioare lungi, care îmi ținea acum companie. Era o Barbie călăreață, încălțată cu cizme lungi, cu pantaloni albi, vestă roșie și cu cravașă. L-am rugat pe făptaș zile în șir să-mi aducă câteva resturi de stofă. Uneori putea dura foarte mult până când dădea curs unei astfel de dorințe. Și mai ales atunci când nu-i urmam cu strictețe ordinele. Dacă cumva plân­geam, îmi tăia pentru mai multe zile toate facili­tățile, precum cărțile și casetele video, care pentru mine erau vitale. Ca să primesc ceva trebuia să mă arăt recu­noscătoare pentru tot ceea ce făcea pentru mine, să-l laud, chiar și pentru faptul că mă ținea închisă.

Natascha Kampusch

 3096 de zile

Povestea tinerei răpite la 10 ani, ținută captivă vreme de 8 ani

„Acum mă simt îndeajuns de puternică încât să spun întreaga istorie a captivității mele.“

Cu Heike Gronemeier și Corinna Milborn

Traducere și note de Cristina Cioabă

Colecția Memorii/Jurnale

Humanitas, 2020

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *