Trei poezii de Ion Monoran, citite de Viorel Marineasa. Eseu vizual

Pandemie. Piața Unirii pustie. Imaginile pieței fără oameni au aerul nostalgic al poeziei lui Ion Monoran, dar conțin și Absența. Stranietatea. Înainte de izolare, de fiecare dată când am trecut pe străzile goale de oameni, în Piața Unirii, locul-amprentă al orașului, poezia lui Monoran era acolo, difuză, auzindu-se în bandă joasă. A locuit pe o străduță din Piața Unirii, deci pașii lui au trecut pe fiecare străduță, au străbătut piața cine știe de câte ori. Pașii au călcat pietrele cubice din piața în patru colțuri străjuită de Palatul Baroc, Palatul Bruck, Vicariatul Sârbesc și Casa cu lei. Tăcerile unui oraș, tăcerea lui Ion Monoran. Eseul vizual pe care l-am realizat are 2:11 minute, iar vocea îi aparține scriitorului Viorel Marineasa, prieten foarte apropiat al lui Mono, dar și editor al volumelor cuprinzând poeziile scrise de poet.   

Anul trecut, a avut loc prima ediție a Festivalului Internațional de Poezie Ion Monoran. A fost un real succes și o reașezare a lui Ion Monoran, una dintre cele mai importante voci ale literaturii contemporane, reprezentant de marcă al Generației 80. Rolul esențial al lui Ion Monoran în Revoluția din 1989, ”Omul care a oprit tramvaiele” în Piața Maria la locuința pastorului Lazslo Tokes spunând „Poftiți la Revoluție!”. Prima ediție a festivalului s-a desfășurat cu sprijinul Asociația Timișoara 2021 – Capitala Europeană a Culturii , a adunat scriitori din țară și din străinătate, iar organizatorii au reeditat antologia Dragă poezie, publicată de editura Brumar, prima ediție apărând în 2013 sub egida Bibliotecii Județene Timiș ”Sorin Titel”. 

Poemele citite de scriitorul Viorel Marineasa sunt din antologia Dragă poezie, editura Brumar, 2019, reeditată: 

 

Când nu-ţi mai rămâne altceva de făcut 

aduni toate cuvintele care-ţi vin pe limbă 

și începi să vorbești despre libertate. 

Atâta timp cât poemele despre libertate 

rămân întotdeauna neterminate 

nu-ți mai rămâne altceva de făcut 

decât să continui ceea ce ai început 

atât cât te ţin puterile 

fiind încredinţat că după tine 

se vor găsi alţi și alţi continuatori 

care probabil că vor reuși să spună lucrurilor pe nume 

mult mai răspicat decât ai făcut-o tu.

 

Orașul meu care nu e nici port, nici centru siderurgic

ori capitala vreunui imperiu de altădată 

orașul meu fără biserici ridicate de vreun voievod renumit 

orașul meu în care nu a trăit niciun poet celebru 

orașul meu fără cimitir de mașini, fără metrou și pasaje subterane 

orașul meu poliglot fără ambasade și ministere fără mafie 

fără tripouri și traficanţi de droguri 

orașul meu mahalale în care se mai fac nunţi cu torturi și sarmale 

și-n care iorgovanul se mai caţără pe garduri împreună cu zmeura 

și viţa de vie.

 

Strada – cel mai mare poet contemporan

mă gândesc la asta treaz toată noaptea

și mă suspectez de logica poezie

acest război rece care salvează de cancer

un poem bine direcţionat

în care realitatea e o pisică neagră la care i se duce culoarea de pe piept.

SITE ION MONORAN

 

Notă bio-bibliografică realizată de Viorel Marineasa, publicată în antologia Dragă poezie, editura Brumar. 

 

1953 (18 ianuarie) Se naşte viitorul poet în satul Petroman din judeţul Timiş. 1971 Aflat în ultima clasă de liceu, Ion Monoran este exmatriculat, împreună cu alţi colegi, pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. E exclus din Uniunea Tineretului Comunist. Dosarul de Securitate privind acest episod a fost recuperat de familie. Într-o declaraţie dată anchetatorilor, Monoran arată că a vrut să plece din ţară pentru a călători şi pentru a scrie poezie. În perioada următoare se angajează ca muncitor. 

1973-1976 Frecventează cenaclurile „Pavel Dan” de la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara şi „Lumina” de la întreprinderea „Electrobanat”, unde „oficiază” din postura unuia dintre liderii neîncoronaţi. Pentru păcatele din adolescenţă, îşi face stagiul militar în construcţii, „la diribau”, deşi reumatismul poliarticular, contractat în copilărie, nu l-ar fi recomandat pentru o ase menea experienţă. 

1976 Debutează cu poemele Prietenilor mei şi Multă vreme în revista Forum studenţesc, nr. 9 (21). 1978 Isprăveşte, în regim seral, cursurile Liceului de Filologie-Istorie din Timişoara. 

1978 Lectură de succes la cenaclul „Pavel Dan” al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara, în prezenţa unor redactori ai revistei Amfiteatru (Dinu Flămând, Mihai Tatulici, M. N. Rusu) şi a unor poeţi din ţară ce anunţă generaţia ’80 (Magdalena Ghica, Domniţa Petri, Patrel Berceanu). „Redebutează” în Amfiteatru cu o pagină întreagă de poezie; Dinu Flămând îi face o prezentare entuziastă: „tumultuos şi cu proaspete resurse ironice, frondeur şi sentimental deopotrivă, capabil de adeziuni spontane şi totale pentru Poezie, în numele căreia îl simţi vehement încordat […]. Priza sa asupra realului este lacomă, respectul lui pentru mari poeţi este de o frumoasă gelozie”. 

1981 Criticul Marcel Pop-Corniş (actualul universitar american Marcel Cornis Pope) consideră că, alături de Marcel Tolcea şi Ioan T. Morar, Ion Monoran ar fi meritat să debuteze editorial, subliniind că acesta „cultivă o poezie steno– grafică, antisentimentală, de certă forţă (şi agre sivitate) a imaginii” (Orizont, nr. 9/1981).

1984 Florenţa Albu îl anunţă că va apărea cu câteva poezii  într-un caiet al debutanţilor la Editura Albatros şi-i solicită colaborarea la revista Viaţa românească (scrisoare din 20.01). 

1989 „…gustul pentru insurgenţă a fost să i se împli nească la vremea revoluţiei, cînd I. M. s-a aflat printre cei din frunte, oprind tramvaiele în faţa locuinţei pastorului László Tökes, îndemnând mai apoi lumea să se ridice împotriva dictaturii” (D. Vighi, în Alexandru Ruja, coord., Dicţionar al Scriitorilor din Banat, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005). 

1990  Membru fondator al ziarului Timişoara şi al Societăţii Timişoara, cea care aruncă în dezbaterea publică (ceea ce avea să devină) celebra Proclamaţie. 

1993 După o riguroasă selecţie de autor, I. M. finalizează volumul Locus periucundus, cuprinzând poeme scrise în anii 1975-1989. În ziua de 2 decembrie, la prânz, trebuie să aibă o ultimă întâlnire cu editorul pentru a stabili câteva detalii (datarea unor texte, incertitudini asupra punctuaţiei, fotografia pentru copertă etc.). Nu vine la întâlnire. Murise cu două-trei ore înainte. 

1994 (ianuarie) Apare, la Editura Marineasa, volumul Locus periucundus. Ruxandra Cesereanu: „Nu pot să nu mă gândesc cu tristeţe că dacă Locus periucundus ar fi apărut prin 1985, de pildă, ar fi fost astăzi o carte de reper între volumele de poezie ale optzeciştilor…” (Steaua, nr. 7-8/ 1994). 1996 Placheta Ca un vagabond într-o flanelă roşie (Editura Marineasa) cuprinde texte scrise între anii 1972 şi 1979. 

1998  Aurel Pantea: „Am convingerea că atât cât a scris e de ajuns pentru ca Ion Monoran să-şi aibă un loc al său în poezia românească a acestui sfârşit de mileniu” (Vatra, nr. 3/1998). 

1999 Alexandru Ruja: „Poetul acesta belicos şi expansiv, trăind răzvrătirea, asumânduşi boema ca mod de existenţă, are suficiente momente de reclu ziune, tainice clipe de adevăr cu sine însuşi. Există în poezia lui Ion Monoran un fond subiacent de tragic, sub aparenta grimasă iro nică, a nonşalanţei derizoriului ori a indiferenţei dureroase” (Parte din întreg, Excelsior, Timişoara, 1999). 

2005 Academia Română, Dicţionarul general al literaturii române, Bucureşti, 2005: „Component al gene raţiei optzeciste, refuzând orice fel de com promis, M. îşi amână debutul editorial până dincolo de limitele vieţii. Lirica impulsivă, abruptă şi adesea contradictorie, ca şi scriitura funciar  contestatară întreţin o permanentă stare conflictuală, dând seamă de experienţa unui spirit liber, neînţeles.” 

2006 Ruxandra Cesereanu: „(…) precum bărbaţii dostoievskieni din timişoara. / era între ei unul cu arsură în inimă / o  dihanie cu putere lăuntrică de grizzli / ion monoran îl chema ar fi putut să fie oricând un / raskolnicov sau stavroghin / ar fi putut oricând să aibă trupul şi sufletul prinse /  într-o carte celebră / al cărui nerv siberian el însuşi să fie. /(…) peste ani ion monoran a murit / a avut loc parcă şi o revoluţie cu destui morţi la timişoara (…)” (1982, NIGHTS IN BLACK SATIN, în Orizont, nr. 1(1492)/ 2006).

2009 Apare, la editura Cartea Românească, volumul Eu însumi, cu poeme inedite ale lui Ion Monoran. 

2014 Biblioteca Județeană Timiș Sorin Titel publică, la editura Brumar, antologia Dragă poezie. Volum îngrijit de scriitorul Tudor Crețu. 

2016 O selecție de poeme ale lui Ion Monoran, traduse de scriitorii Marius Surleac și Marc Vincenz, apare în publicația literară Solstice Mag din Statele Unite ale Americii. 

2017 Poemele lui Ion Monoran, traduse în limba engleză de Marius Surleac și Marc Vincenz, sunt publicate în Asymptote Journal (SUA). 

2019 La Timișoara, prima ediție a Festivalului Internațional de Poezie Ion Monoran, organizat de Asociația Memoria Culturii în colaborarea cu Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii. Este reeditată antologia Dragă poezie, publicată de editura Brumar. 

2020 Criticul literar Cosmin Ciotloș apreciază, într-un articol, că Ion Monoran este unul dintre poeții de vârf ai generației sale, plasându-l în top 5 al celor mai reprezentativi poeți optzeciști. 

Un comentariu

  1. Stoița Doina Liliana - Doina Magheți says:

    Să străbați aceleași străzi, să ai putere…
    Ecoul taie în carne vie!
    Osul frunții mele s-a făcut zid!
    Nu pot să-l trec, Mono…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *