Luiza CARAIVAN. Filosofia portugheză în ritm de fado: Paolo Borges

Filosoful Paolo Borges s-a născut în Lisabona, în octombrie 1959 și a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității din Lisabona, în 1981. Teza de doctorat, Principiu și Manifestare. Metafizica și teologia originii la Teixeira de Pascoaes, a fost doar punctul de plecare al studiilor despre filosofia portugheză și începutul afirmării propriei sale filosofii despre Portugalia, filosofia religiilor, gândirea orientală, literatură și meditație.

Pe lângă cariera de filosof, Paulo Borges are, de asemenea, și o carieră extrem de apreciată ca profesor, eseist și poet, fondator și membru în numeroase organizații (Cercul de Studii Portugheze, Institutul de Filosofie lusitano-brazilian, Asociația Agostinho da Silva Uniunea Budistă Portugheză, Partidul pentru Animale și Natură). 

O mare parte dintre scrierile sale este dedicată lui Agostinho da Silva și Fernando Pessoa, însă nu sunt de neglijat eseurile și aforismele care atrag atenția asupra fragilității existenței în lipsa comuniunii cu natura, asupra integrării ființei umane într-un mediu care este distrus zi de zi și în care există tot mai puțin din ceea ce exista cu o zi înainte. Sentimentul de dor, sau acel saudade specific Portugaliei și atât de bine transpus în fado.

Menționez câteva dintre titlurile publicate de-a lungul carierei de scriitor și eseist, pentru a mă opri, mai apoi, asupra unei colecții excepționale de aforisme, în ediție bilingvă portugheză și spaniolă: O viziune armilară asupra lumii. Vocația universală a Portugaliei în operele lui Luís de Camões, părintelui António Vieira Teixeira Pascoaes, Fernando Pessoa și Agostinho da Silva (2010), Priviri europene asupra lui Fernando Pessoa (2010), Studii și eseuri despre descoperirea lui Buddha (2010), Nietzsche, Pessoa și Freud (2010), Cine este aproapele meu? Eseuri și texte de sensibilizare, o etică globală și o nouă paradigmă culturală și civilizațională (2014).

Entraña Extraña este o carte de aforisme bilingva, portugheză/spaniolă. Așa cum menționează Miguel Real în introducere, este o carte care sintetizează gândirea acestui scriitor, iar modalitatea aleasă pentru a-și exprima reflecțiile sunt aforismele, această expunere succintă, telegrafică prin care cititorului i se oferă posibilitatea de a continua el însuși meditația. În spiritul gândirii clasice portugheze și europene, Paulo Borges aduce în prim-plan concepte pereche, precum spiritul și materia, subiectul și obiectul, corpul și sufletul, atrăgând atenția asupra iluziilor care corup societatea modernă occidentală: „Doar înțelepciunea mea ignorantă. Nebunia mea. Tot ceea ce, pentru a fi al meu, nu există”. 

Meditația merge mai departe, în legătură cu statutul scriitorului în această lume: „scriu pentru a fugi. Dar nici chiar eu nu știu cum se face”. 

Dacă subiectivismul este un „deșert în exuberanța realismului”, atunci singura posibilitate de a se regăsi în acest deșert este a de identifica o oază, care poate fi salvarea scriitorului și filosofului ce tinde să se retragă din lumea obiectelor în lumea spirituală. 

Sau „nimeni nu scrie. Eu semnez”, ne declară autorul a peste 40 de cărți, cu o ironie care caracterizează nu doar gândurile despre sine ci și despre țara natală.

Cugetările despre existența și soarta scriitorilor se împletesc cu cele despre starea lucrurilor în țara natală. Multe dintre reflecțiile despre Portugalia ar putea fi aplicate și României, căci cele două țări și națiuni sunt ca străjeri la granițele Europei: una in Vestul extrem, iar cealaltă în est:

„Portugalia nu mai există. Ne transformăm în altceva. Ceva frumos și teribil. Muribundul integrat într-o Europă defunctă este o crisalidă a neașteptatului”. 

Deseori, domnul Borges face legătura dintre starea de fapt a națiunii și istoria care conturează, de fapt, ideea de nație și patrie. Astfel, „revoluțiile sunt tentative întotdeauna eșuate pentru a sări peste faze ale istoriei”, declară el, privind și către orașul natal: 

„Lisabona coboară spre râu […] plină de durere pentru timpul care trece și de dorință pentru viitorul care nu vine”.

Multe dintre aforisme îmbină formarea sa de filosof cu observațiile desprinse din societatea contemporană, căci nu se poate izola de aceasta, în ciuda aparentei banalități pe care lumea noastră pare să o ofere. Locul în care trăiește nu este unul comun, ci unul format dintr-o multitudine de așezări, fiecare dintre ele oferindu-i o identitate, astfel încât el, ca individ, va fi definit drept „portughez, de la Capul Finisterra, și de lângă Atlantic. Nomad al dorului. Din această cauză, Portugalia nu îmi ajunge. Nici pământul. Nici cerul. Nici lumea. Nici Dumnezeu. Nici nimic”. 

Numeroasele studii despre saudade, concept care se regăsește în limba română în cuvântul dor, și pe care îl înțelegem atât de bine ascultând o melodie fado sau poate o doină din cultura românească, insistă pe faptul că este un sentiment specific portughez, greu de tradus în alte limbi și culturi:

„În orice lucru există un zeu și o zeiță într-o legătură furioasă. (sau un (Dumne)zeu și o (Dumne)zeiță). O dragoste nebună. Și un dor infinit. Deci suntem și știm totul fără să știm nimic. Vedem totul fără a gândi deloc. Și, de asemenea, vedem, fie în inima acestor momente, fie în amintirea reflectată de dor, cine nu suntem și nimic nu este așa cum am crezut și cândva am conceput. Vedem că nu suntem și nimic nu este așa cum ne spun ei. Vedem că nimic nu este, niciodată nu a fost și niciodată nu va fi cu adevărat separat de ceea ce simțim”. 

Despre dor, în funcție de gradul de intensitate și luciditate, care depinde de intensitatea și luciditatea experienței plenitudinii primordiale, știm sau presimțim, chiar și după ce s-a diminuat, dacă s-a ascuns în simpla memorie și reprezentare, sau s-a ascuns în inconștiența uitării, că toate că toate modalitățile de a simți și de a vedea lumea provin din acest sentiment..

Voi încheia incursiunea în filosofia lui Paolo Borges cu un citat despre vremurile în care trăim, când capitalismul este „înfrânt în toate acele experimente în care realitatea este gratuită; (acum) este suficient  a contempla și simți cerul, pământul și multitudinea de ființe pentru a fi în fiecare moment fericit, fără a produce, consuma sau comercializa nimic”. 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *