Din cele mai vechi timpuri și până în prezent, orașele au fost locurile în care a pulsat istoria. Sedii de regate și imperii, centre industriale, borne normative şi legislative sau forje ale inventicii, ele au supraviețuit adesea imperiilor cărora le-au dat naștere. Londra este unul din polii financiari ai lumii mult după decolonizare; Atena rămâne un punct educațional, turistic și contestatar mult după ce vechea Elada a cedat primatul altora; Veneția rămâne atractivă deși Serenissima Republică nu mai stăpânește Mediterana. Singapore a devenit dintr-o așezare pescărească un exemplu de tehnologie cu unul dintre cele mai înalte venituri per capita din lume. Despre Vatican ce să mai spunem- un pixel pe hartă! Poate că Stalin se întreba batjocoritor câte divizii de tancuri are Papa, dar acesta păstoreşte în continuare 1,5 miliarde de conştiinţe, în timp ce URSS-ul trebuie căutat prin pubela istoriei. Până și cuvintele: civic, civilizație, civilizat nu sunt decât evoluții semantice ale ideii de cives-oraș, expresie a victoriei pietrei adupra nisipului.
Orașul devine cu atât mai important pentru epoca neomedievală[1]. La ce se referă neomedievalismul? Ideea îi apartine lui Hedley Bull (1932-1985) și are în vedere o lume în care statul-națiune fie tinde să dispară, fie se vede concurat serios de alte forme de organizare: organizații internaționale, companii, biserici, ong-uri, mişcări spontane stârnite pe reţele de socializare şamd[2]. Loialitățile oamenilor se recentrează dinspre națiunea modernă spre alte referințe: orașul, regiunea, firma la care lucrezi, umanitatea însăși printr-o vagă noțiune de cetățenie universală. Spre exemplu, tot mai multe ţări permit dubla cetăţenie.[3]O altă trăsătură a neomedievalismului, crede acest articol, este partajarea spațiului public[4]. Fenomen care are loc atât pe planul ideatic, comportamental cât și material:
A. La primul capitol se poate da ca exemplu libertatea cuvântului. Deși este consfințită, de principiu, în constituții, tot mai multe regulamentele introduc noi și noi restricții (ex: omul politic exprimă în aparițiile sale linia partidului; angajații semnează contracte de confidențialitate; în alte cazuri devine parte a sarcinilor de lucru promovare propriei firme ori a produselor acesteia, cu corelativul că nu ai voie să le critici. Aşadar, persona publica a cuiva se află adesea sub hegemonia angajatorului).[5]
B. O sarcină pe care şi-a impus-o statului-naţiune (secolele XIX-XX) a fost crearea unui spaţiu public, exprimat la nivel fizic prin largi bulevarde, parcuri şi arcuri de triumf. Locuri în care se putea sintetiza interesul colectiv. De-a lungul timpului, acest spaţiu a fost parcelat cu bariere, borduri, garduri, balustrade, semne de interdicţie, camere de filmat samd. Accidentele rutiere, murdăria lăsată de trecători, jafurile, delincvenţele sau ameninţarea teroristă au condus progresiv la segmentarea sa. Marcarea tot mai pronunțată a teritoriului trebuie citită atât la nivel administrativ, micro, dar și macro, geopolitic. În ceea ce privește primul vorbim despre eforturi precum zidul primarului Chereches din Baia Mare de a izola comunitatea de rromi; în al doilea zidul dorit de Trump la granița cu Mexicul. Respectiva parcelare poate fi deopotrivă blamată sau justificată. Odată expusă această paranteză teoretică prea lungă, rămâne de raspuns la întrebarea: unde se încadrează Bucureștiul în logica arhitecturii neonedievale? Două sunt aspectele remarcate: 1. Dezvoltarea periferiei și 2. Partajarea spațiului public.
1. Conform schemei propuse de Fernand Braudel și Immanuel Wallerstein[6], expansiunea geografică a capitalismului a menținut o ierarhie între un centru, o semi-periferie și o periferie. Ierarhie în continuă schimbare. Dacă timp de 500 de ani Occidentul a fost centrul şi s-a extins prin intermediul imperiilor sale coloniale, după 1980 primatul său este împărţit fie cu vechile state-civilizaţii care şi-au recăpătat suflul economic, fie cu ţări trecute cu vederea până nu demult dar care se impun ca motoare (Vietnamul, Qatarul, Etiopia, Kenya, Ghana, Chile).Schema celor doi gânditori este valabilă şi pentru structura multor aşezări urbane.Astfel, multe orașe mențin același caracter la nivel micro: centrul e ocupat de clădirile administrative, istorice, marginile fiind rezervate afacerilor sau industriei. Nici Bucureștiul nu a făcut rabat. (A se vedea și numele de străzi: în părțile centrale avem capitale, la periferie străzi precum ‘Estacadei ‘ denotă caracterul proletar, industrial).
Ceea ce constatăm în ultimii ani este o dezvoltare a marginilor capitalei și chiar a judeţului Ilfov ( mulți şi-au cumpărat acolo terenuri și şi-au construit case). Numeroase complexuri rezidențiale cu dependinţele aferente ( clinici, centre de dializă, restaurante, părculete) anunță nivelarea ierarhiei.[7]Conform unei statistici, între 2002-2011 populaţia localităţilor Bragadiru, Chiajna, Popești-Leordeni şi Voluntari a crescut cu 40-90%.[8]
Din păcate respectiva dezvoltare a avut loc haotic, fără un plan centralizat. Avem parcă o luptă între geometria euclidiană şi cea fractală, cea de-a doua câştigând mereu. O altă trăsătură a acestei dezvoltări haotice a periferiei, care dovedeşte spiritul neomedieval este apariţia caselor, dar fără infrastructura aferentă, ceea ce trădează primatul interesului individual faţă de cel colectiv. Situaţie similară cu cele întâmplate odată cu declinul Imperiului roman. Dacă romanii întâi creau drumurile şi fortificaţiile în care se aşezau gospodăriile, colapsul autorităţii Romei a dus la decăderea drumurilor, demontarea multor edificii publice şi folosirea materialului de către locuitorii începutului de Ev Mediu. Autorul îşi aminteşte dezvoltarea satului Roşu unde noile locuinţe au umplut terenul dintre vechiul sat şi pădure fără ca însă infrastructura aferentă să ţină pasul, cel puţin nu în primii ani. De cealaltă parte, în centru capitalei, numeroase clădiri istorice ori vechi conace boierești stau în paragină[9]. Deloc mai bună este soarta blocurilor cu bulină roșie[10].
2.Partajarea spaţiului public derivă parţial din acea dezvoltare haotică despre care am vorbit mai sus, dezvoltare ce traduce un alt fenomen mai amplu: creşterea inegalităţilor dintre oameni. Despre creşterea inegalităţilor dintre primii 20% şi ultimii 80% din Statele Unite s-a tot scris. În 2017 Eurostat publica un astfel de studiu şi pentru Uniunea Europeană. Cifrele au demonstrat că România este printre cele mai inegale state ale UE, fiind depăşită doar de Bulgaria. „Inegalitatea distribuției veniturilor în România a crescut în 2018 de la un raport de 6,5 la 1între cei mai bogaţi 20% dintre români şi cei mai săraci 20% dintre români pânăla un raport de 7,2 la 1”.[11]*
Contrastul de venit este reflectat în contrastul clădirilor – parcă sunt din epoci diferite: a se vedea blocurile vechi, atinse de smog şi igrasie comparativ cu cele noi, ridicate în ultimii 5-8 ani. Diferenţele nu sunt nu numai de textură, dar şi de stil arhitectonic. Dincolo de aspectul zidurilor, se poate vedea cum blocurile vechi cu grădinile lor anexe sunt încă parte a spaţiului public, în timp ce complexurile noi sunt izolate cu garduri, bariere şi paznici. Un peisaj urban segregat. Segregarea de care vorbeam mai sus este accentuată şi de existenţa bordurilor, a căror schimbare periodică generează afaceri de milioane de euro.[12]
Epilog
Rândurile de faţă au încercat să ofere o lectură asupra timpului pe care îl trăim, a unui viitor care îşi va maturiza chipul în deceniile următoare. Poate ca descrierea Bucureştiului, aşa cum decurge de aici să nu fie una măgulitoare, cel puţin pentru cetăţeanul urbei. Din punct de vedere sociologic însă, dacă logică expusă este corectă, capitala României serveşte ca mostră pentru fenomene globale mult mai ample.
Ar mai fi multe de spus, dar aş dori să sugerez două reflecţii la final:
1. Fluiditatea fizionomiei edilitare exprimată prin ciclul construcţie-uzare-reparare ar putea fi acea tactica a pământului pârjolit permanentizată în psihologia comună. Spiritul românului mereu pus pe fugă ce nu doreşte să se ataşeze de lucrurile ce oricum îi vor fi distruse ori furate. Paradoxal, această mentalitate se amestecă cu o sete de proprietate foarte intensă àdiscuţiile despre preţul metrului pătrat, credite şi dobânzi pentru nevoi personale sau despre materiale de zidărie abundă în jurul nostru. Se face însă că dacă în privinţa locuinţei tânjim după concreteţe, în privinţa infrastructurii tactica pământului pârjolit generează o cârpeală perpetuă. Un război de tranşee pe care metropola o duce cu sine.
2. De câţiva ani buni revoltele populare iau cu asalt instituţiile publice. Fie că este vorba despre nemulţumiri salariale, indignarea faţă de clasa politică sau vreun al pretext, societatea românească pare dornică să arate că s-a transformat în societate civilă. Şi să răzbune acel stereotip al românului presupus răbdător pentru care mămăliga explodează numai când se sparge termometrul istoriei. Să fie revolta felul bucureştenilor şi, prin extensie, al românilor, de a înfrânge partajarea spaţiului public amintită mai sus?
Note:
[1]Grzegorz Greg Lewicki, CITIESIN THE NEOMEDIEVALERA, Volume_1, Social Foresight Wrocław 2036/2056. Project of the European Capital of Culture Wrocław 2016
[2]Hedley Bull, The Anarchical Society: A Study of Order in World Politics, Fourth Edition, Red Blobal Press, 1977, 2019, pp.272-286. Neil Winn (ed), Neo-medievalism and Civil Wars, Frank Cass, London, 2004, p.9 şi passim
[3]În Spania, numărul persoanelor cu dublă cetăţenie a crescut de la 159.000 to 805.000 între 2002-2014. În Olanda, numărul persoanelor cu cetăţenie dublă s-a triplat între 1995-2004. Jason Schachter, Dual citizenship trends and their implication for the collection of migration statistics, Revista Internacional de Estadistica y Geografia, 2015, pp. 40-51, p.47
[4]Diferiţi autori preferă să vorbească despre privatizarea spaţiului public, trasând, astfel, o legătură între drepturile civile şi proprietatea privată. Pentru mai multe pe această temă a se vedea: Sangeeta Kamat, The privatization of public interest: theorizing NGO discourse ina neoliberal era, Review of International Political Economy11:1 February 2004: 155–176. Margaret Kohn,Brave New Neighborhoods. THE PRIVATIZATION OF PUBLIC SPACE, Routledge, London & New York, 2004
[5]Pentru mai multe puncte de vedere despre tensiunea dintre dreptul la liberă exprimare şi contractele de confidenţialitate a se vedea: Alan E. Garfield, PROMISES OF SILENCE: CONTRACT LAW AND FREEDOM OF SPEECH, CORNELL LAW REVIEW, 1998, Vol. 83:261-364. Daniel J. Solove & Neil M. Richards, Rethinking Free Speech and Civil Liability, 109 Colum. L. Rev. 1650 (2009). Catherine Golliau, Liberté d’expression et censure : ce que dit la loi, Le Point, 08/06/2018.
Codul Muncii adnotat, TITLUL II – Contractul individual de muncă.CAPITOLUL 1 – Încheierea contractului individual de muncăArt. 26. [clauza de confidenţialitate], https://www.codulmuncii.ro/titlul_2/capitolul_1/art_26_1.html (accesat 06.09.2019). Mălina Tebieș, CONTRABALANSAREA A DOUĂ DREPTURI FUNDAMENTALE: LIBERTATEA DE EXPRIMARE ŞI DREPTUL LA VIAŢĂ PRIVATĂ, Revista Universul Juridic, nr. 2, februarie 2019, pp. 66-93.
[6]Şansa a făcut ca aticolul de faţă să fie conceput la sfârşitul lui august 2019, când Immanuel Wallerstein a murit (1930-2019). Textul acesta se doreşte un omagiu indirect adus marelui sociolog american.
[7]Mihaela Ochiană, Bucureștiul se mută la periferie: centrul orașului rămâne fără locuitori, IMOPEDIA.ro, 19 ian 2016, http://m.media.imopedia.ro/bucurestiul-se-muta-la-periferie-centrul-orasului-ramane-fara-locuitori-23676.html
[8]În locul zonei metropolitane, Bucureştiul are o zonă crepusculară, Arena construcţiilor, 05.11.2017
[9]Nicoleta Butnaru, Galerie foto: Casele boiereşti şi palatele nimănui. Istoria, lăsată în paragină! Adevărul, 24 aprilie 2013. Conace boierești în paragină, Digi 24, 13.10.2016
[10]Bucureşti, capitala sud-europeană cea mai vulnerabilă la cutremure. Care sunt PERICOLELE în cazul unui seism mare, Observator, 24.09.2016. Lista actualizată a clădirilor cu risc seismic din Bucureşti. Ce imobile sunt un pericol public, care se pot prăbuşi la cutremur, Observator, 03.03.2018. Lista grădinițelor, școlilor și facultăților cu risc seismic din București , Digi 24, 28.10.2018
[11]Dr.ec. Cătălin Ghinararu, secretar ştiinţific INCSMPSReprezentanta Comisiei Europene la Bucuresti-ROMANIA, Inegalitatea de venituri în România, o privire de ansamblu la 10 ani de la aderarea la UE, Oct.27.2017, https://ec.europa.eu/romania/sites/romania/files/docs/catalin_ghinararu_inegalitatea_de_venituri_in_romania_o_privire_0.pdf, accesat 08.09.2019. Marin Pana, Inegalitatea veniturilor a crescut în 2018. Observaţii,Curs de guvernare, 18.7.2019
*Afirmaţia despre nivelarea ierarhiei nu trebuie văzută în contradicţie cu cea de-a doua despre creşterea inegalităţii veniturilor. Dacă la nivel macro periferia se îmbogăţeşte şi rivalizează cu centrul oraşului, aceasta nu înseamnă că, per ansamblu, veniturilor locuitorilor se nivelează şi ele.
[12]Bucureşti: Borduri din plastic montate în luna august, schimbate după trei luni – AUDIO, Europa FM, 27 nov. 2017. Ionel Stoica, De ce edilii schimba des bordurile? Primarul sectorului 4 zice ca din cauza climei, Ziare.com, 17 Martie 2018
