Betty Boop

Betty-Boop-1Când aveam doisprezece ani, mama mi-a făcut cadou de Crăciun un abajur de carton pentru veioza de la pat. Era cusut de mână în jurul a două cercuri metalice, care îi dădeau forma. Pe cartonul bej era pictat corpulețul grăsuț și fața rotundă a unei dame necunoscute mie. La început nu mi-a plăcut și am întrebat-o pe mama cine era figura de pe desen. „Cum, nu știi? s-a mirat ea, e celebra Betty Boop, o eroină cunoscută a desenelor animate”. Culorile vii ale desenului îmi plăceau, dar nu eram atrasă de personaj, deși eram o pasionată a filmelor de desene animate. Le vizionam din când în când Duminica dimineața la Casa Oamenilor de Știință (COȘ). Sala mică, intimă și ornată cu gust avea scaune elegante și comode. Plușul roșu și draperiile de catifea amortizau gălăgia copiilor.

La aceste spectacole se rulau mai multe filmulețe, dar Betty Boop n-a apărut niciodată. Personajele cunoscute ca Donald rățoiul sau Mikey Mouse mă fascinau, cele caricaturale, ca Pluto sau Olivia lui Popey, mă iritau: mi se părea nedrept ca personajul, deja deformat prin procedeul animației, să fie în plus caricaturizat!

Betty-Boop-2Am îndrăgit totuși abajurul decorativ care filtra razele becului prin corpulețul bondoc al celei despre care mama spunea că o cheamă Betty Boop. Am asociat figura ei cu lumina sărbătorilor de iarnă. Raza galbenă care trecea prin abajur ca prin geamul colorat al unui reflector dădea cadourilor o culoare unică pe lume,  care îmi aparținea numai mie.

Cu anii însă, abajurul a început să se deșire, cusăturile oblice au cedat. L-am recusut, dar reparația mea n-a ținut și am renunțat la el. Cum aveam deja vreo 17-18 ani, mi-am cumpărat o veioză nouă, diferită, fără abajur de carton. Deși veioza veche nu mai era folosită, n-am aruncat abajurul, am decupat-o doar pe Betty Boop, dar cu timpul și acel rest s-a rupt și m-am despărțit definitiv de personajul bondoc adus de mama în viața mea.

Când am venit în Canada, fiul meu avea patru ani și privea cu regularitate desenele animate la televizor. Caracterele erau altele decât cele pe care le văzusem cu ani în urmă la COȘ, așa că nu prea le-am dat atenție. Din când în când îl acompaniam pe puști la cinema, gustând și noi, părinții, inegalabilele filme ale lui Disney. La unul din aceste spectacole a fost prezentat în completare un film cu Betty Boop. Era pentru prima oară că o vedeam  și o auzeam pe Betty Boop  în lumea și la locul ei. Nu m-a entuziasmat, dar m-a amuzat revederea vechiului prieten din copilărie. Mi s-a părut totuși că personajului  îi stătea mai bine pe abajurul meu decât în film.

Au mai trecut niște ani și, fiul crescând, desenele animate au fost abandonate. El însă, a devenit programator și nu a întrerupt legătura cu animația, ci și-a reorientat interesul spre tehnica modernă de realizare a ei.

Betty-Boop-3-4Viața și-a urmat apoi cursul, am călătorit toți trei și odată, la New York, am zărit într-un magazin un mic magnet cu imaginea lui Betty Boop. Nu i-am dat prea multă atenție, dar m-a amuzat gândul că acest personaj există și astăzi. Mi l-am cumpărat așa, într-o doară, fiind un obiect ale cărui dimensiuni nu incomodau bagajele. Când am venit acasă și am examinat desenul, am recunoscut coafura, jartiera și rujul de buze al personajului, devenite familiare mie datorită abajurului din copilărie. M-am bucurat și am lipit magnetul pe frigider.

Au trecut mulți ani de când imaginea lui Betty Boop zâmbește de pe albul frigiderului. Portretul ei a intrat deja în decorul obișnuit al casei, făcând parte din acele amănunte cărora nu le dăm atenție când sunt prezente, dar cărora le ducem dorul îndată ce ele dispar.

Într-o seară însă am observat ceva special: poretretul lui Betty Boop degaja o luminiță asemănătoare celei din copilărie. M-am oprit din tot ce făceam și am privit lung spre acea luminiță. Am văzut ȋn ea cărarea întregii mele vieți, ghidată -ȋn timp- de strălucirea obiectelor și ideilor semănate de părinți.  Am înțeles atunci că Betty Boop îmi va lumina probabil calea și îndruma pașii multă vreme de aici încolo, de pe locul ei alb și modest. Iar eu o voi privi din când în când cu tandrețea unui vechi și credincios prieten.

Desene de Adelaida Mateescu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *