Grandoarea şi servituţile erei digitale- câteva gânduri sceptice

Pentru fidelii progresului,pentru cei care privesc viitorul ca pe întruchiparea unui vis arcadic, pentru cei care au ambiţia de a modela natura umană, spre a atinge perfecţiunea unui diamant, era digitală este împlinirea acestor promisiuni. Căci în era digitală tot ceea ce părea imposibil va deveni fapt cotidian. Circulaţia informaţiei îl va transforma pe cetăţean, în vreme ce cantitatea de fericire globală va creşte, exponenţial.

În acest tablou edenic, fiinţa omului este presupusă a se schimba, sub efectul miraculos al tehhnologiei. Istoria, tradiţia, pasiunile umane sunt irelevante, de vreme ce saltul digital ne aruncă, colectiv, într-un prezent etern. Ingineria utopică,la care fanaticii ideologiei nu pot renunţa niciodată, are ca ţel ultim reclădirea individului şi a comunităţii. Algoritimii, interacţiunile, graficele sunt de natură să permită un succes refuzat până atunci.

Şi totuşi, în această mirabilă eră digitală, natura umană îşi dovedeşte strania ei inerţie. În pofida profeţiilor ce anunţă concordia universală, ura şi resentimentul rămân motoarele cele mai puternice ale acţiunii omeneşti . Era digitală nu face decât să accentueze, până la paroxism , înclinaţiile către rău ale omului: conturile şi identităţile false sunt poarta prin care propagarea delaţiunii şi a murdăriei morale este mai uşoară ca niciodată în istorie. Comunităţile digitale nu sunt crescute în jurul idealurilor de armonie socială,ci se cristalizează pornind de la inamiciţiile comune şi de la tenacea fibră a invidiei. În era digitală, omul pe care Tacitus îl descrie în textele sale, ( întunecat, rapace, sângeros, laş), omul pe care totalitarismele l-au înhămat la carul lor triumfal, acest om generic al subteranei este vital şi în perpetuă expansiune. Era digitală acţionează ca o uriaşă cutie de rezonanţă, una ce amplifică până la insuportabil răul ce izvorăşte, purulent.

Şi dacă natura umană pare neafectată de acest val tehnologic, impulsul liberticid al autocraţiilor este, în mândra lume nouă, prezenţa fără de care nu ne putem imagina cotidianul global. Era digitală este, pentru noile şi vechile dictaturi, ocazia de a îngemăna vocaţia de control cu acţiunea propagandei. Sufocante şi tiranice în plan intern, ele descoperă un vast spaţiu internaţional pe care îl colonizează cu mesajul lor pervers. Continuitatea de mesaj ţine de continuitatea esenţei regimului. Între URSS şi Rusia lui Putin, tranziţia istorică nu a înlăturat pornirea hegemonică. Era digitală îmbracă vechile tentaţii sovietice hainele sordide ale conturilor false.

În era digitală, avansul tehnologic este garanţia menţinerii tiraniei: China ilustrează, exemplar, sinteza de potemkiniadă şi de intruziune dictatorială. Miracolul chinez este avatarul contemporan al pariului totalitar de secol XX: şi de această dată, rolul tovarăşilor de drum este de a oferi, prin elogiile lor, alibiul pentru creşterea unui stat ce priveşte libertatea ca pe inamicul său cel mai redutabil.

Eliberată de mantia ei “glamour”, despovărată de artificii şi examinată cu spiritul critic ce refuză orbirea entuziastă, era digitală nu mai are nimic din aura ei mesianică. Expansiunea ei nu garantează mântuirea universală, iar sofisticarea propagandei o face încă şi mai periculoasă pentru supravieţuirea libertăţii. Liberul- arbitru al individului se cere reafirmat, ca alternativă la schemele geometrice ale utopiei şi la avansul insidios al autocraţiilor. Ideile au consecinţe şi în era digitală, iată ceea ce merită să ne amintim, spre a ne păstra un sens al decenţei colective.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *