„Politistii rusi au gasit un crocodil de Nil in subsolul unei locuinte din Sankt Petersburg, in timp ce cautau arme ilegale. Casa in subsolul careia a fost gasit crocodilul ar apartine unui grup nationalist, potrivit BBC.
Crocodilul, care are o lungime de doi metri si care statea intr-o magazie de beton, va fi mutat. In acelasi timp, politia a gasit mai multe arme si explozibile au fost gasite in casa” (Hotnews, 19 ianuarie 2018).
Fost contabil la Teatrul din Sankt Petersburg, Vladimir Vladimirovici Sobaka părea un pensionar liniștit, colecționînd vechi hărți ale Mongoliei, timbre cu vikingi, căciuli de astrahan găurite de gloanțe și toate edițiile Jurnalului lui Kafka publicate în limba germană sau în traducere. Avea un motan chior pe nume Stolîpin, un dulap pentru haine, un pat de fier, trei farfurii, trei furculițe, trei cuțite, două linguri și o tigaie de cupru. Mergea cel puțin o dată pe săptămînă la Biblioteca Națională din Piața Ostrovskogo unde citea vechi numere din Le Monde și din Neue Zürcher Zeitung, copiind apoi cu destoinicie în caietul lui jerpelit diverse întîmplări ce-l făceau să plescăie ușor din buze. La cinematograf ajungea mai rar, probabil o dată la cîțiva ani, pentru că era interesat doar de filmele mute ale lui Pabst care nu rulau decît pentru o mînă de cunoscători. Făcea cumpărături de la o băcănie de cartier, fiindcă mînca mai ales halva, linte, slănină, prune uscate și hrișcă. Își saluta vecinii cu politețe, iar pentru doamne avea întotdeauna un surîs curtenitor.
Odihnitoarea rutină a vieții lui Vladimir Vladimirovici Sobaka a fost pentru totdeauna spulberată în dimineața de 17 ianuarie 2018, cînd polițiștii au dat năvală în modestul lui apartament și i-au cerut să le deschidă pivnița. Primiseră informații că o mînă de tineri bezmetici, mari consumatori de vodcă și de reviste deocheate, strînseseră dinamită ca să arunce în aer magazinele unor negustori ceceni. Polițiștilor li se întimplă însă adesea să încurce lucrurile : în loc să descindă la apartamentul 3 din scara A a imobilului unde locuiau adolescenții netoți, au dat buzna la apartamentul 3 de la scara B. Sobaka s-a bîlbîit, a vrut să protesteze, să explice, să dea dovezi de bună purtare, însă, înainte ca el să-și termine încîlcita pledoarie, mascații intraseră deja în pivniță. După doar cîțiva pași, au dat peste Iașin, crocodilul de doi metri pomenit în comunicatul trimis presei, singurul prieten adevărat al lui Sobaka din ultimii doi ani, de cînd Stolîpin se cam ramolise. N-au găsit nici arme, nici dinamită, aveau să le descopere după mai puțin de trei ore la scara A, însă informațiile pregătite pentru ziariști au fost în mod special amestecate ca să nu se afle incredibilul adevăr, adevărul pe care se străduise să-l ascundă de-a lungul întregii sale vieți Vladimir Vladimirovici Sobaka.
Adevărul a ieșit la iveală într-o secție de poliție prăpădită, cu pereți coșcoviți si cu geamuri ce se închid greu : blajinul Vladimir Vladimirovici Sobaka e tocmai unul dintre cei patruzeci de păstrători ai secretelor lumii ce se nasc în fiecare generație și trăiesc în deplină ascundere, asumîndu-și umilitatea, sărăcia și castitatea, străduindu-se să-și șteargă cu grijă urmele și să nu dea prilej de bănuială. Cunoscători ai misterelor, ei au misiunea de a le păstra și a le adînci, fără să lase să transpară nici un indiciu pentru tot mai puținele minți iscoditoare ce se trudesc să afle tainele care se află dincolo de teoriile științei. Așa cum a scris în declarația dată poliției, a fost contactat la vîrsta de 19 ani de un cerșetor cu accent finlandez care l-a făcut să înțeleagă după doar cîteva minute că e unul dintre aleși. De atunci, a renunțat la orice ambiție, la orice urmă de orgoliu și s-a străduit să nu iasă cu nimic în evidență, recunoscător pentru că i s-a permis să știe într-o lume cu miliarde și miliarde de oameni trași pe sfoară. Și-a suportat soarta mai ușor decît alți păstrători ai secretelor pentru că nu era deloc măcinat de ideea că nu poate să dezvăluie nimănui formidabilul mister la care ajunsese să aibă acces. Probabil fiindcă nu fusese niciodată un limbut, îl măgulea ideea că știe și îi plăcea să tacă despre tot ce putea să știe.
Așa cum a mărturisit Sobaka, se întîmplă cam o dată la o sută de ani ca tainele să fie dezvăluite de oameni ce nu fac parte din rîndul păstrătorilor secretelor, dar care reușesc grație intuiției lor să întrezărească adevărul ce trebuie menținut în ascundere. Însă nimeni nu bagă de seamă, cărțile cu pricina fie sînt imediat uitate, fie sînt complet îngropate sub sutele de interpretări care reușesc să le opacizeze pentru totdeauna sensul. Sobaka cunoștea doar două cărți de acest fel, Afinitățile elective a lui Goethe și Jurnalul lui Kafka, însă credea că vechii păstrători ai secretelor descoperiseră la rîndul lor alte cărți în care fusese spus adevărul, străduindu-se să le deformeze înțelesul pentru ca nimeni să nu-și dea seama că misterul fusese dezlegat.
Polițiștii ruși n-ar fi avut nici o îndoială că au de a face cu un nebun înzestrat cu anumite veleități literare dacă n-ar fi descoperit un sofisticat sistem de tuneluri ce pornea tocmai de sub culcușul crocodilului Iașin și ducea, în nord, pînă la frontiera cu Finlanda, iar în sud, pînă la Moscova, în vreme ce alte secțiuni ale labirinturilor subterane, ce nu putuseră să fie explorate în întregime, duceau, potrivit declarațiilor lui Sobaka, unele pînă în Asia Centrală, iar celelalte pînă la granița dintre Mongolia și China. Sobaka i-a asigurat pe anchetatori că, dacă li se va permite să parcurgă tunelurile în întregime, fără ca demersul lor să constituie prilejul unui grav incident teritorial între Rusia și alte țări, vor descoperi lucruri atît de surprinzătoare încît vor simți nevoia să se asigure că nu și-au pierdut mințile. Înainte să tacă definitiv, a mai adăugat doar atît : “Cînd vă veți întîlni cu Napoleon, să vorbiți cu el franțuzește.”
