Timeline. Eseul lui Teodor Baconschi, publicat cu cîteva luni în urmă la Humanitas, echivalează cu un come-back remarcabil pentru rafinatul eseist. Remarcabil şi, îndrăznesc să afirm, cum nu se poate mai binevenit. „Facebook – fabrica de narcisism” este un sclipitor şi de profunzime exerciţiu critic cu privire la o invenţie genial-problematică a istoriei noastre recente. E o carte atent-critică despre Facebook şi despre lumile pe care le oferă sau le promite această „reţea socială”, deşi sintagma cu pricina este mult prea săracă pentru ceea ce a ajuns să acopere acest instrument (de putere, de cunoaştere, de rătăcire, economic, politic, cultural, social şamd).
Share. http://www.baconschi.com/ este un site care prelungeşte această carte în online. E un site despre carte (sînt mai multe texte care compun un fel de „aperitiv” editorial), dar şi unul care adună reacţiile publice cu privire la acest volum. E un site care arată foarte bine. Şi care, mergeţi la secţiunea ultimă din dreapta sus, are un foarte interesant blog cultural (http://www.baconschi.com/blog/).
Status. T. Baconschi este, nu doar în acest eseu, un creator de formule memorabile, un creator de cursă lungă. Inclusiv subtitlul cărţii intră, la superlativ, în această serie – „fabrica de narcisism” merită să rămînă ca un atribut privilegiat pentru Facebook, această invenţie care produce atît de multă realitate. Iată, în acelaşi registru al memorabilului, şi definiţia pe care dl Baconschi o pune „virtualului”: „virtualul are toate caracteristicile unui drog. Deturnează atenţia, transformă senzaţiile, modifică percepţiile, confundă halucinaţiile cu împlinirea dorinţelor, proiectează eul într-o lume alternativă, scutită de interdicţii şi de dureri”
Photos. Coperta cărţii reia o fotografie care a făcut carieră inclusiv pe Facebook. Titlul acesteia este „Kama Sutra secolului 21”. E, în chip extrem, sugestivă. Iat-o:
Status. Teodor Baconschi îşi construieşte evaluarea şi raţionamentele cu privire la ce este şi la ce provoacă Facebook-ul făcînd apel de fiecare dată, explicit ori implicit, la o referinţă ideală. Cartea aceasta este despre cum sînt lumile pe care le naşte şi nutreşte Facebook-ul, dar şi despre referinţa sănătoasă, rotundă, integrală pentru acestea. De aici, tonul egal critic al cărţii; de aici, luciditatea necruţătoare care subîntinde diversele aprecieri; de aici şi nota comună a fragmentelor care compun această carte – anume, că lumile născute sau făcute posibile în şi de Facebook sînt, fără excepţie, simulacre, formule decăzute ale altor lumi definitiv sau parţial pierdute. Particularizez această apreciere rezumînd felul în care dl Baconschi ia în posesie ceea ce am putea numi „politica pe Facebook”. E un studiu de caz foarte bun, foarte adecvat. Politica pe Facebook are, în viziunea domnului Baconschi, următoarele principale dezvoltări posibile: a) „impactul politic al FB e cuantificabil doar în statele nedemocratice, unde societatea civilă nu are nici un alt mijloc de coordonare a mişcărilor de protest”; b) „FB devine o forţă cu impact politic real doar dacă se transformă în „Partidul Facebook”, aşa cum s-a întîmplat în noiembrie 2014, cînd alegerile prezidenţiale din România au fost major influenţate de activismul virtual”; c) „în democraţiile relativ funcţionale (ceea ce sună cam pleonastic), oamenii transformă FB într-o „cafenea politică”, fără ca statusurile lor să aibă urmări în viaţa publică reală”. Dincolo de acestea, dincolo chiar şi de faptul (încadrabil mai degrabă la plusuri) că „postările politice ţes un fundal metadiscursiv, neoficial, la varianta oficială a realităţii”, există multe probleme legate de postările politice pe Facebook şi, de aici, şi limitele lor destul de înguste. Bunăoară: „violenţa verbală a postărilor politice pe FB dovedeşte faptul că subiecţii sunt oarecum conştienţi de impotenţa lor civică”. Sau (formularea lui Tbaconschi e, din nou, antologică): „Cetăţenia digitală e masturbatorie. În structura de fagure infinit a societăţii, atenţia ne este disperasată, radial, în mii de direcţii. Nu există centru. Nu există, cum spuneam, ierarhie. Poziţiile raţionale, purtătoare de idei socialmente utile, sunt literalmente copleşite de zăpăcitoarea cacofonie a contextului. E ca şi cum ţi-ai propune să te delectezi cu ţîrîitul unui greiere într-o discotecă un bubuie muzica tehno”. Matriţa aceasta cu două „braţe” – „realitate-copie” / “simulacru-realitate” – se întrevede, cum spuneam, şi în multe alte privinţe în acest eseu.
Status. Logic, volumul e şi e legitim să fie citit aşa, şi ca unul în care e vorba despre un deficit de verticală şi un exces de reţea & de orizontală (şi aceea, şubredă, incertă, aproximativă, una care stă pe nisipuri mişcătoare). De aici, din nou logic, putem considera că avem de-a face cu o carte despre nevroză şi realitate, despre depresie în reţea, despre viaţă prin procură, prin proxy. „Am însă presentimentul că era ecranelor tactile şi a terminalelor inteligente schimbă radical nu doar modul nostru de informare curentă (deci procesul de formare continuă specific educaţiei moderne), ci însăşi sintaxa noastră mentală”, notează, cu stil şi luciditate, T. Baconschi.
Poke. „Am dat naştere unei lumi care răstoarnă valorile pentru a le reinventa. Mi-aş dori să revenim cu tălpile pe o pajişte vie, în roua unei dimineţi inexplicabile. Pornim împreună pe acest drum?” Citatul acesta, care încheie eseul domnului Baconschi, poate fi el însuşi o lentilă justă prin care putem privi (către) această carte.
