În jurul Istoriei literaturii polone

De puțin timp, avem și în românește, una dintre faimoasele istorii ale literaturii polone. Ea este cu atît mai relevantă cu cît autorul ei este, la rîndul său, un nume foarte mare al acestei literaturii: Czesław Miłosz. Despre aceasta această carte, despre corelative ale ei, dar și despre ceva care indică, în cîteva privințe, asemănări de familie cu Istoria literaturii polone și cu care istoria lui Miłosz are cîteva intersecții semnificative, un survol din mai multe unghiuri (7 la număr,din rațiuni de spațiu, dar ar fi putut să fie și mai multe) imediat mai jos.

1.Istoria literaturii polone apare, în premieră, în 1969, la Londra, în engleză. Tot în engleză, ea cunoaște o reeditare, cu bătaie peste Ocean (Czesław Miłosz a fost, pentru mai mulți ani, profesor la Facultatea de Limbi și Literaturi Slave a Universității din Berkeley – California) în 1983. Între timp, cartea lui Miłosz cunoscuse deja o ediție germană (1981). În 1986, apare și ediția în limba franceză. În același an cu ediția americană, Istoria literaturii polone se traduce în italiană. De asemenea, Czesław Miłosz  apare cu această carte în japoneză în 2006 și în maghiară în 2011. În Polonia, sub forma unei versiuni în limba polonă, ea ajunge după mult timp – prima oară în 1993. Alte două ediții poloneze apar în 2010 și 2016 (aceasta din urmă fiind ediția din care s-a făcut și tălmăcirea op-ului în limba română). Czesław Miłosz ia Premiul Nobel pentru literatură în 1980 (motivația juriului: ”cu o viziune clară și fără compromisuri, exprimă condiția omului într-o lume a unor conflicte severe”). Așadar, numai ediția princeps a cărții apare distinctă de marele premiu obținut de autorul ei, restul edițiilor avînd și acest atribut aparte, anume că Czesław Miłosz este, probabil, cel mai faimos autor nobelizat pentru literatură care a scris și o istorie a literaturii țării sale de origine.

2.Istoria literaturii polone este, în sensul cel mai strict al ei, o carte dictată, nu scrisă. Povestea originii acestui proiect editorial care a cîștigat o binemeritată faimă internațională în zona umanist-literară este, pe scurt, următoarea: Czesław Miłosz preda, în engleză, în anii săi de exil, cursuri de mai multe feluri. Unele dintre acestea țineau de ”genericul Trecerea în revistă a literaturii polone”. Nu erau gîndite inițial, rememorează autorul lor, pentru a sta într-o carte. Dar, cu timpul, ele s-au adunat în caiete – tot mai multe. Acumularea caietelor a dat naștere și ideii de a face o carte. Doar că exista o problemă. Aceasta, după cum spune Czesław Miłosz: ”totuși, engleza nu este limba mea și, avînd grijă să nu intru într-o altă piele decît cea proprie, totdeauna am ținu să scriu în polonă, atît poezie, cît și proză”. La această problemă, spune tot Miłosz, exista și o soluție pragmatică: ”de vreme ce puteam preda în engleză, puteam și dicta, ceea ce se deosebește fundamental de scris, căci nu mai există grija permanentă față de corectitudinea gramaticală perfectă, adică este mai ușor să te exprimi liber”. Istoria literaturii polone a fost, așadar, dictată: studentei sale de la acea vreme, Catherine S. Leah, cea care, de altfel, a rezolvat și chestiunea corecturilor gramaticale și stilistice pentru prima ediție.

3.Structural, Gustave Lanson este cel care îi dă lui Czesław Miłosz un tipar flexibil și adecvat după care să își facă propria-o istorie a literaturii. Adică: „mai întîi prezentarea succintă a contextului istoric al perioadei date, apoi biografii ale autorilor și analiza operelor”. Într-o primă ediție, Czesław Miłosz se oprește la 1939. Ceea ce avem în românește e versiune adăugită – cartea care trece de Al Doilea Război Mondial și care bate, cronologic, pînă spre anii 1970 ai secolului trecut. Sunt mai bine de cinci secole de literatură (și, de fapt, explicit adesea, uneori implicit, de istorie) polonă ”topite” în materia acestei cărți, una care stă sub umbrela unor considerații de principiu din specia acesteia: ”drept trăsătură mai mult sau mai puțin permanentă a literaturii polone poate fi considerată dihotomia interesantă, și anume, moralismul emoțional, întreținut în mod vizibil de aportul puternic al eticii creștine, care coexistă cu anticlericalismul și scepticismul radical în ceea ce privește dogmele de orice fel (fie religioase, fie politice)”.

4.Un element de culoare: Czesław Miłosz este el însuși personaj în Istoria literaturii polone. Cum scrie Miłosz despre Miłosz? Dar, mai întîi, cît: aproximativ o jumătate de pagină de carte (în ediția românească: pp.450-451). Altfel, o face într-o manieră relaxată – spune despre calitatea sa de întemeitor al grupului care a dat revista Zagary (Surcele). De asemenea, are cîteva fraze în care vorbește despre sine ca poet cu plachete de versuri publicate – ”operele sale poetice (….)oferă o nouă viziune asupra tragediei istorice (…) și și-au lăsat amprenta asupra evoluției poeziei polone în următoarele două decenii”. Cartea, să nu uităm, e publicată în 1969 – opera lui Czesław Miłosz crește realmente spectaculos atunci și în deceniile care vor urma. Despre menționarea propriului nume în Istoria… pe care o scrie, Czesław Miłosz spune în prefața ediției în limba engleză că ”mă expun, de asemenea, posibilelor considerații sarcastice cu cele cîteva cuvinte despre Czesław Miłosz ca unul dintre poeții polonezi contemporani. Dar aș fi fariseu dacă m-aș arăta mult mai aspru față de această persoană decît criticii literari polonezi.”

5.Am invocat la începutul acestui text un ”corelativ” la Istoria… lui Miłosz. Este vorba tot despre o istorie – publicată, de asemenea, în premieră în limba engleză (și tot în Marea Britanie, la începutul începutului). În 1981 prima dată, în două volume, ambele stînd sub acest titlu: ”Istoria Poloniei. Terenul de joacă al lui Dumnezeu”. Autorul cărții: Norman Davies. Și, la fel ca Istoria…lui Czesław Miłosz, și aceasta a lui N. Davies – o istorie mai largă, cu, inevitabil, mai multe teme mari decît o istorie literară -nu a putut să apară în Polonia în mod oficial și în limba polonă decît după căderea comunismului. Menționez acest titlu (pe care îl avem și în românește – peste 1100 de pagini, Polirom, 2014) fiindcă, și separat, și în cuplaj cu Istoria…lui Miłosz ea ajută în mod semnificativ la înțelegerea unei țări foarte speciale și puternice din Europa Centrală și, implicit, la contextul în care s-a forjat una dintre cele mai spectaculoase literaturi din regiune. A propos, dintre țările din Europa Centrală și de Est, Polonia este cea care are (și) cele mai multe Premii Nobel pentru literatură (cu, desigur, C. Miłosz unul dintre laureați): 4 la număr (în unele statistici apare și I. B. Singer).

6.Istoria literaturii polone a apărut în românește printr-un subsidiu susținut de Institutul Cărții din Polonia (o foarte flexibilă și eficientă instituție de profil – căutați, din 2-3 clickuri, pe internet să vedeți ce pot să facă acești oameni!) și cu sprijinul Institutului Polonez din București (aceasta, la rîndul său, o instituție cu o foarte bună mobilitate pe scena noastră publică). Editura care a publicat acestă Istorie…merită, la rîndul ei, să fie nominalizată, remarcată și felicitată: Ratio et Revelatio din Oradea scoate, cu o cadență realmente impresionantă, titluri foarte bune pentru zona umanistă a pieței noastre de carte – literatură, filozofie, eseistică, memorialistică. Și tot ei, cei de la Ratio et revelatio au, de asemenea în Oradea, și două librării cochete, așa cum nu sunt prea multe în România. A propos, Istoria…lui Czesław Miłosz nu e primul titlul din portofoliul acestui mare scriitor central-european publicat de către cei de la R&R – cu un an și jumătate în urmă, tot aici, a apărut Autoportretul unui îndărătnic, volumul de convorbiri pe care Alexander Fiut l-a realizat cu Czesław Miłosz.

7.Am lăsat pentru final – un final condensat – cîteva considerații despre cel care a mijlocit apariția românească a Istoriei lui… Czesław Miłosz: Constantin Geambașu. Are peste 55 de cărți traduse din polonă în limba română și este, vorbesc faptele, cel mai performant traducător literar din polonă în română al ultimelor două-trei decenii. Domnul Geambașu este cel care duce, foarte sus, opera de aducere în limba noastră a unor cărți fundamentale ale culturii polone în care au excelent, bunăoară, Ion Petrică și Olga Zaicek și care are și acum cîteva nume promițătoare. Trei dintre laureații polonezi ai Nobelului pentru literatură (cu excepția lui Sienkiewicz) îl au ca traducător principal sau exclusiv în limba română pe Constantin Geambașu. Prin portofoliul său omologat, prin cadența cu care face și publică traduceri importante, prin opținile sale în spatele cărora se întrevede și o anume viziune, Constantin Geambașu face, de unul singur, o muncă impresionantă, aproape, aș zice, instituțională. A propos, din Czesław Miłosz am numărat în românește cel puțin 8 titluri – majoritatea sunt traduse Constantin Geambașu.

Revenind la Istoria…lui Czesław Miłosz: ”moșită” în românește de un traducător cum nu se poate mai potrivit (dublat, acolo unde sunt de tradus versuri, de Passionaria Stoicescu), avem, iată, la îndemînă o apariție editorială de referință.

Caseta tehnică:

Czesław Miłosz, Istoria literaturii polone, Ratio et Revelatio, Oradea, 2017,594 pag.. traducere din limba poloneză și note de Constantin Geambașu. Traducerea versurilor de Passionaria Stoicescu.

Notă: acest text a fost publicat, în premieră, în revista ROMÂNIA LITERARĂ.