La 30 octombrie 2017 – adică acum două zile, senatorul PSD Şerban Nicolae a afirmat, public, că „rezistenţa anticomunistă începută în 1944, când România era încă în război – de partea Aliaţilor după 23 august -, este una care slăbea capacitatea de apărare a României. Era mai degrabă îndreptată împotriva intereselor României. Mai mult, dacă îmi spuneţi că era un lucru bun că CIA organiza operaţiuni de slăbire a capacităţii de apărare a României sub pretextul că o fac împotriva regimului comunist este mai degrabă ticăloşie ce făceau”. Cu acelaşi prilej, marele om de stat (LOL şi LOL!) român mai declara şi că partizanii anticomunişti din munţi, care „au atacat trupe de Securitate române provenite din foştii jandarmi, nu aveau niciun fel de efect în ceea ce priveşte puterea de tip comunist de inspiraţie sovietică înstalată la Bucureşti, absolut niciun efect. Iar faptul că CIA, la momentul respectiv cunoscând tratativele de la Ialta, de la Potsdam, cunoscând şi celebrul şerveţel al împărţirilor geopolitice dintre Stalin şi Churchill, în egală măsură doi criminali, desfăşura acţiuni de acest tip pe teritoriul României, n-au cum să-mi spună că asta era luptă pentru libertate sau că ar trebui să o aplaudăm”. În acelaşi context, un alt mare contemporan (iar LOL şi LOL!) al nostru, senatorul PSD Tit Liviu Brăiloiu a afirmat – citez textual: „Vă readuc aminte că în aprilie 1944 acele intervenţii americane au lăsat în Bucureşti 3.000 de morţi şi 70.000 de sinistraţi. Mă îndoiesc să acei luptători anticomunişti îşi doreau acelaşi lucru în continuare”. Aceste afirmaţii au fost făcute, toate, în cadrul dezbaterilor pe marginea propunerii ca ziua de 26 octombrie să fie declarată, în mod oficial, Ziua Mişcării de Rezistenţă Armată Anticomunistă. Pentru informaţii mai amănunţite referitoare la întregul episod vezi, între altele, textul de la adresa de internet http://adevarul.ro/news/politica/Serban-nicolae-partizanii-anticomunisti-erau-mai-degraba-intereselor-romaniei-stalin-churchill-egala-masura-doi-criminali-1_59f7238c5ab6550cb8a1d928/index.html.
Regimentul de Voluntari îţi cere: să-l ajutăm, măcar niţel, pe dom’ senator!
În aceste condiţii, Regimentul de Voluntari din Bucureşti – pe care îl ştii deja – îţi cere şi ţie să contribui, măcar cu un leu, la o legitimă acţiune culturală de mare utilitate publică: hai să îi cumpărăm, împreună, lui Şerban Nicolae, pentru început, manualele de istorie pentru clasele IV-VIII. Poate că, dacă i le facem cadou, s-ar putea lămuri, măcar niţel, cum e cu istoria reală a României; şi, în termeni mai generali, cu istoria reală a lumii. Am zis să începem cu aceste manuale mai simpluţe, pentru şcoala primară şi gimnaziu, aşa încât marele nostru om politic să nu se ostenească prea tare. Ca să şi înţeleagă mai bine tot ce citeşte-n aceste manuale, propun să îi luăm, pentru început, şi o cutie cu 10 fiole de Tonotil – N, despre care o farmacistă cumsecade mi-a spus, atunci când i-am povestit despre acest caz, că „ajută, măcar în unele situaţii, la efortul intellectual, la învăţat” (sigur că doamna aceea mi-a mai spus şi că, de fapt, în situaţia de faţă „vorbim, mai degrabă, despre o formă gravă de măgărie politică în formă acută sau, poate, chiar de un sever retard mintal”; precizez că, în cazul lui Şerban Nicolae, eu nu cred, totuşi, că vorbim de vreun tip de retard, ci mai degrabă de o formă deliberată de exprimare a unor idei politice absolut aberante şi vădit jenante).
Aşa că, iată, borcanul cel de sticlă în care am strâns, săptămâna trecută, bani pentru Ioana Laura Florescu o să aibă, din nou, o zi activă. Împreună cu borcanul respectiv te aşteptăm, mâine, joi 2 noiembrie 2017, între orele 12.45 şi 16.45, în faţa Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti (pe trotuar, care e spaţiu public, unde manifestări culturale pot avcea loc şi fără a fi autorizate în prealabil). Prietene, oricine ai fi, ajută, rogu-te, Regimentul de Voluntari să ducă la capăt această acţiune. Am reţinut deja manualele în cauză, cinci la număr, la o librărie de lângă Universitate. Şi cel târziu lunea viitoare, deci pe 6 noiembrie a.c., intenţionăm să i le trimitem, împreună cu cutia de Tontonil, domnului senator Şerban Nicolae.
Un scurt comentariu şi câteva întrebări
De peste 20 de ani, partidul domnului Şerban Nicolae se tot străduieşte, cât şi cum poate (deşi fără prea mare succes, dar nu-i vina noastră că nu-i duce capul), să ne convingă cum că n-ar fi, de fapt, un partid neo-comunist. Ei, iată: ne-a convins domnul Şerban Nicolae, în doar câteva minute, că măcar o parte din ideile de bază ale PSD sunt, de fapt, nu neo-comuniste, ci de-a dreptul staliniste, în chipul cel mai direct şi mai odios. Aş fi curios, de exemplu, să aflu ce spun despre afirmaţiile citate aici ale lui Şerban Nicolae chiar colegii lui de partid, ca şi în general oamenii politici care se declară a fi de stânga, măcar aceia ceva mai citiţi: un Ion Iliescu, de exemplu; sau un Răzvan Theodorescu; sau un Adrian Năstase.
Mai am, de fapt, încă o întrebare: tu te ştii cumva cu domnu’ Codin Maticiuc, zis Poponeţ (aşa îi zice presa – vezi la http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/LifeStar/33605/Codin-Poponet-a-ajuns-milionar-in-euro-la-25-de-ani.html)? Dacă da, cum lui îi răspunde la SMS-uri, măcar din când în când, Liviu Dragnea, zi-i lui Codin să-l întrebe pe şeful ăl mare al PSD cam ce crede dânsul despre declaraţiile făcute de numitul Şerban Nicolae, la care m-am referit aici. Poate aşa aflăm şi noi care-I atitudinea liderilor PSD faţă de bazaconiile incalificabile ale domnului senator ?. Iar săptămâna viitoare o să ne ocupăm, atunci când facem iar o pauză în efortul nostru de a scrie scrisorile despre care deja ştii (vezi despre ele textul de la adresa de internet https://florindiaconu.com/doi-ani-de-la-colectiv-nemernicii-trebuie-cu-totii-sa-plateasca/), şi de domnul senator PSD Tit Liviu Brăiloiu, cu tot cu ideile sale bizare (să folosim, măcar deocamdată, acest termen premeditat delicat). Pe joi, 2 noiembrie 2017, deci, între orele 12.45 şi 16.45, chiar în faţă la Facultatea de Istorie a Universităţii! See you there!
P.S: am făcut şi calculele necesare: toate cele 5 manuale pe care le-am rezervat deja, la librăria de care am amintit, costă, împreună, 24 de lei (Istoria pentru clasa a IV-a, autor Cleopatra Mihăilescu), plus 32,90 lei (Istoria pentru clasa a V-a, autor Magda Stan), plus 24,90 lei (manual de Istorie pentru clasa a VI-a, colectiv de autori, ed. ALL), plus 23 de lei (manual de Istorie pentru clasa a VII-a, colectiv de autori, Ed. Humanitas), plus încă 23 de lei (Istoria pentru clasa a VIII-a, tot Editura Humanitas). Asta înseamnă, în total, 127,80 lei. Cutia de Tontonil, utilă – poate – ca Şerban Nicolae să înveţe mai cu spor costă, şi ea, în jur de 40 de lei. Plus încă 1 leu o pungă în care să-i punem toate astea, plus o scrisorică prin care să-I urăm success la învăţătură. În total, cam 170 de lei. Adică în jur de 170 de cetăţeni care să contribuie, fiecare, cu câte un leu. Cred că ne-om strânge măcar atâţia, joi, în semn de legitim protest faţă de mareea tot mai înaltă a grohăielilor imbecile, antiromâneşti şi antioccidentale, care se fac tot mai des auzite în spaţiul public din ţara noastră.
text publicat pe blogul autorului.