Ideologizarea științelor sociale

Un subiect sensibil precum acesta se cere tratat cu multă seriozitate și atenție, deoarece poate genera nenumărate polemici inutile sau poate deschide căi false de argumentare, precum poate conduce și la raționamente incoerente sau profesiuni de credință care iau locul unei încercări oneste de înțelegere a unui fapt din cercetarea socială actuală. În articolul de față nu voi milita pentru niciuna din ideologiile politice, de aceea nu consider necesar să-mi explicitez poziționarea axiologică. Voi apăra însă distincția esențială pentru cercetarea în științele sociale, și anume distincția dintre fapte și valori sau interpretări, și voi arăta cum astăzi ea este din ce în ce mai mult abandonată sub presiunea unei anumite agende politice.

Prin ideologizare înțeleg anularea distincției dintre fapte și interpretările acestora. În mod normal, cercetătorul în științele sociale lucrează la două niveluri: cel al faptelor, la care are acces prin metode empirice, și cel al explicării acestora, unde teoriile concurente din științele sociale oferă modele de interpretare diferite. De pildă, creșterea ratei șomajului într-o anumită țară într-o anumită perioadă de timp este un fapt social. Acestui fapt social keynesianismul și școala austriacă îi vor oferi interpretări concurente, chiar complet opuse. Deși alegerea între cele două modele explicative ar părea arbitrară (psihologiștii ar putea invoca factorii emoționali, structura temperamentală sau determinările sociale și educaționale ale celui care alege), eu susțin că numai una dintre ele este mai aproape de adevăr. Cum determinăm care teorie științifică este mai aproape de adevăr nu face subiectul acestui articol. Voi spune numai că primul test la care o teorie trebuie să fie supusă este cel al coerenței interne.

Noi, oamenii, avem acces doar la fapte, care sunt neutre valoric. În sine, ele nu sunt nici bune, nici rele, nici morale, nici imorale. Le cunoaștem cu ajutorul simțurilor – informațiile primite de la stimulii exteriori produc conexiuni neuronale –, fără a le determina astfel valoarea. De pildă, că majoritatea românilor preferă piața liberă în detrimentul intervenționismului este un fapt. Un fapt este și creșterea euroscepticismului în rândul cetățenilor țărilor occidentale (Spania, de exemplu), precum și creșterea numărului de atentate teroriste în Marea Britanie, Germania și Franța. Toate acestea sunt fapte care în sine nu oferă nicio explicație și nu au nicio valoare. Ele capătă valoare atunci când le comparăm cu anumite standarde. Dacă, spre exemplu, definim o acțiune morală ca fiind acea acțiune care produce cât mai puțină suferință cât mai puținor oameni (Popper), atunci creșterea numărului atentatelor teroriste în Marea Britanie, Germania și Franța este un fapt care nu corespunde standardelor morale. Aceasta este însă o interpretare axiologică a unui fapt social. Ne putem opri aici sau, ca cercetători în științele sociale, avansăm în explicarea acestuia și formulăm o interpretare epistemică. Ne uităm la cauzele care au produs acest fapt și le enunțăm. Apoi construim un model de interpretare care (1) are coerență internă și (2) corespunde faptelor. Numai lucrând astfel putem fi cercetători în științele sociale.

Însă ce se întâmplă astăzi și de ce științele sociale se află sub amenințarea permanentă a ideologizării? În primul rând, pentru că distincția fapte – valori este anulată tacit. Mai precis, sub presiunea exceselor corectitudinii politice, tot mai mulți cercetători și analiști politici renunță să distingă între faptele sociale și interpretarea lor; neutralitatea axiologică a fost abandonată, iar standardele morale monopolizate de casta corecților politic. Încercările oneste ale unui cercetător social de a distinge între un fapt neutru valoric și interpretarea sa conform unor standarde axiologice conduce la marginalizarea sa academică. În aceeași situație se află și analiștii politici. În al doilea rând, pentru că standardele axiologice sunt alese arbitrar de casta corecților politic, finanțată (evident!) de stat – adică din bani publici. Orice proiect de cercetare care nu corespunde direcțiilor trasate de corectitudinea politică este nefinanțat și marginalizat academic.

Astfel arată ideologizarea științelor sociale. Pentru a exista cercetare științifică și progres în cunoaștere, modele distincte de interpretare a acelorași fapte trebuie să se înfrunte. Dezbaterea științifică trebuie să cunoască formulări și reformulări ale teoriilor sociale și politice, să admită existența standardelor axiologice diferite și să încurajeze pluralismul concluziilor. Ori, ce se întâmplă astăzi în lumea academică începe tot mai mult să semene cu o dictatură a unei caste privilegiate, în mâinile căreia se află adevărul. Iar orice încercare de deturnare a adevărului se pedepsește cu excomunicarea.

 

 

Un comentariu

  1. Robert, în articolul de față faci o serie de erori de analiză semnificative, care îți șubrejesc argumentația și concluziile. Hai să le luăm pe rând.
    În al doilea paragraf vorbești despre faptul că scopul articolului tău nu este despre „cum determinăm care teorie științifică este mai aproape de adevăr”. Cu toate acestea, fără să înțelegem cum definim adevărul, ce înțelegi tu sau eu prin adevăr, nu putem merge mai departe într-o analiză care se fundamentează pe premiza că doar o abordare este adevărată, așa cum spui chiar tu cu două rânduri mai sus („că numai una dintre ele este mai aproape de adevăr”), când compari keynesianismul cu școala austriacă. Fără a avea o înțelegere a ce este adevărul și cum putem operaționaliza conceptul de adevăr, nu prea putem merge mai departe cu o analiză de genul acesta.
    În al treilea paragraf spui că faptele sunt neutre valoric, afirmație cu care sunt de acord, dar continui cu afirmația că indivizii le cunosc și le percep neutru valoric. Aici mă despart de poziția ta și afirm că, de fapt, percepțiile sociale a unor fapte, neutre valoric, nu este neutră valoric. Da, faptele sunt neutre valoric, dar percepția noastră față de acele fapte nu este neutră, ci este fundamental bazată pe cadrul ontologic în care am fost socializați, de societatea în care trăim. Fiind ființe sociale, vedem lumea prin lentilele culturale și sociale cu care am fost socializați și educați să interpretăm evenimentele și faptele sociale. De altfel, sunt complet nedumerit de postulatul tău cum „că majoritatea românilor preferă piața liberă în detrimentul intervenționismului este un fapt” (paragraful 3). De unde știi că este un fapt? Pe ce te bazezi când afirmi că majoritatea românilor preferă piața liberă în detrimentul intervenționismului? Rezultatele alegerilor parlamentare din 2016 și multiplelele barometre de opinie arată un „fapt” cam diferit de ceea ce afirmi. Toate barometrele de opinie din ultimii ani arată că românii vor un stat social destul de puternic. Nemulțumirea lor nu este că există prea multă intervenție din partea statului, ci că serviciile oferite de stat nu sunt la o calitate acceptabilă. A argumenta că majoritatea românilor preferă un stat minimal, în lipsa unor dovezi empirice, ar putea fi considerată doar o judecată bazată pe o preferință politică și nu bazată pe o percepție neutră a unor „fapte”.
    Apoi, în același paragraf, vorbești despre *creșterea numărului de atentate* din occident ca un fapt, dar fără a arăta care este unitatea de referință la care te referi. Creștere a numărului de atentate în comparație cu ce perioadă? Creștere față de de ultimii 10 ani sau ultimii 40 de ani din istoria Europei? Este o întrebare importantă, pentru că dacă analizăm într-un context istoric mai larg, făcând un studiu longitudinal pe mai multe decenii postbelice, am putea ajunge la concluzia că Europa a avut perioade cu mult mai multe atentate și număr de decese cauzate de atacuri teroriste [1. a se vedea link-ul nr. 1]. Așadar, existanța unui număr de atentate este un fapt, dar când vorbim despre „creșterea” sau „reducerea” acestora deja intrăm în interpretare, nu mai vorbim despre fapte neutre valoric, căci trebuie să decidem cu ce le comparăm și aici intervine decizia valorică a analistului.
    În următoarele paragrafe încerci să faci o critică a sistemului de peer-review și a mecanismului prin care anumite proiecte de cercetare sunt valorizate sau devalorizate în baza unor criterii bazate, afirmi tu, pe „corectitudinea politică”. Desigur, nu o să încep din nou discuția despre conceptualizarea „corectitudinii politice”, pe care noi doi am mai avut-o în trecut, dar nu am cum să trec peste afirmația că neutralitatea axiologică a fost abandonată și că „standardele axiologice sunt alese arbitrar de casta corecților politic”. În primul rând, așa cum am afirmat și în primele rânduri, nimeni nu poate fi complet obiectiv sau neutru. Suntem oameni, suntem socializați și educați să gândim într-un anumit mod și nu putem scăpa cu totul din structura socială în care trăim. Da, trebuie și putem să încercăm să eliminăm din prejudecăți și să urmărim asigurarea unei analize cât mai obiective, dar nu putem scăpa cu totul din structura socială. Așa cum spunea si Max Weber acum un secol, cercetătorii onești trebuie să recunoască limitările, să le evidențieze și să urmărească să fie cât mai obiectivi, chiar dacă nu este posibil. În al doilea rând, afirmația cum că standardele axiologice sunt alese arbitrar este practic o critică privitoare la existența paradigmelor în științele sociale. Științele, sociale sau reale, au nevoie de un relativ consens cu privire la metode, abordări epistemice și axiologice. Iar paradigmele nu sunt vesnice, se schimbă atunci când capacitatea lor de explicare și interpretare se epuizează. Faptul că paradigmele sociale actuale au și componente prescriptive și normative este adevărat, dar așa a fost mereu, nu e o noutate. Cercetătorii trăiesc în societate, sunt socializați cu o anumită viziune despre bine și rău și asta se vede în munca lor. Ce critici tu este faptul că viziunea lor despre bine și rău, despre corect și incorect, nu se aliniază cu *preferințele* tale normative.

    Ai însă dreptate atunci când faci apel la mai multă interacțiune între diferitele teorii și abordări, marginale sau dominante. Teoriile și abordările epistemologice și axiologice de astăzi erau marginale acum câteva decenii, iar cele care sunt marginale astăzi ar putea deveni dominante în viitor.

    1. http://www.datagraver.com/files/2016-07/we-terrorism-1970-2015final.png / https://assets.weforum.org/editor/KDr6ToCQjixqWjPJabO-YofC56U3rMobPmES4fmtDFw.jpg

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *