Despre morți, doar adevărul

Scriu aceste randuri consternat si indignat de valul encomiastic la adresa lui Iulian Vlad. Despre morti, doar adevărul! Iar adevărul, in acest caz, este unul lugubru. Individul a condus o organizatie criminală, nu s-a căit niciodata, a mintit mereu, s-a dedat la plăsmuiri mitologice menite să prezinte o dictatură monstruoasă drept un regim patriotic. Trăim oare, la peste zece ani de la condamnarea dictaturii comuniste, ora negationismului desăntat? Au ajuns fostii magnati ai Securitătii, slugile lui Ceausescu, personaje neindoios abjecte si crapuloase, să dea certificate de buna purtare si să ne invete istoria recentă a Romaniei, a Europei de Est si chiar a lumii, sub ochii ingăduitori ori de-a dreptul complici ai unor jurnalisti amnezici ori mai rău? S-a evaporat complet capacitatea noastră de indignare in raport cu crimele impotriva umanitătii? Trece memoria colectivă printr-o perioada de atrofie? Este uitarea contagioasă? Traim in zodia abuliei morale? Este totul o apă si-un pămant, adica, vorba Monicăi Lovinescu, noroi?

Era in iunie 2008, mă pregateam să plec la Sighet, la Scoala de Vară organizata de Muzeul Memorial. Mă plimbam in Parcul Herastrau (eram impreună cu fiul meu Adam si cu Bogdan Iacob), l-am zărit pe o banca pe tortionarul Enoiu (ii stiam bine figura din filmul lui Alexandru Solomon despre “Marele jaf”). M-am gandit că ar merita să ma apropii de el si să-i spun ce cred despre el si camarazii sai de fărădelegi. N-am făcut-o, o regret si azi. Intre timp, Enoiu a murit, fără remuscări si fără să fie deranjat de justitie. Iulian Vlad dădea pe atunci lectii de “atitudine civica”. Fostul sau sef de cabinet, generalul SRI in rezerva Aurel Rogojan, isi publica infamiile si elucubratiile, inclusiv imundele atacuri impotriva lui H.-R. Patapievici si a altor intelectuali publici, la editura Compania, in “Tricolorul” vadimist si in ex-Cotidianul. Mirosul este fetid, multi oameni onorabili consideră că nu merită să te ocupi de aceste mizerii, că te injosesti prin simpla lor pomenire. Eu cred ca se inseală. Dacă acestor indivizi nu li se da riposta, ei devin si mai impertinenti.

In decembrie 2011, la Realitatea TV, Iulian Vlad declara: “Doresc să elogiez contribuţia la fel de preţioasă a combatanţilor indirecţi, cetăţeni demni şi mândri ai acestor locuri, fără ale căror acte patriotice benevole niciun serviciu de informaţii naţionale nu şi-ar fi putut duce la îndeplinire misiunea sa”. Fie-mi ingaduit sa-l citez pe N. Steinhardt: “Eu am oroare de oamenii lipsiti de caracter, de codosi, de delatori, informatori, care sunt cei mai lipsiti de caracter. Am avut mare dezamagire in viata mea, fiind ‘turnat’, tradat de cunoscuti, prieteni. Cea mai sinistra categorie de oameni, adevarati denaturati, monstri, este aceea a turnatorilor de profesie, ciripitorii, informatorii, care nu merita decat dispret, desconsiderare, scuipati. Rau face regimul ca incurajeaza in intreprinderi aceasta oribila categorie de oameni declasati, verosi, cretini in general, lipsiti de bun-simt si de constiinta, mai ales care-si vand rudele, prietenii, cunoscutii. Niciodata un regim politic nu are lunga durata, nu are un fundament solid, daca se sprijina pe delatiune, para, lipsa de caracter, tradare. Trebuie sa se cultive increderea in oameni, nu neincrederea, entuziasmul, nu frica, onoarea, nu dezonoarea.”

Ca fost președinte al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, afirm cu maximă responsabilitate academică și morală că niciodată, dar absolut niciodată, Securitatea nu a fost o instituție patriotică. A fost o organizație criminală din clipa inființării și până la sfârșit (dacă sfârșit este cuvântul potrivit). Dedic acest text memoriei lui Constantin Ticu Dumitrescu (1928–2008), președintele AFDPR și membru al Comisiei Prezidențiale.