Lumile Aglajei

Prin proiectul teatral Aglaja, poezia spasmodică a sufletului mutilat în copilărie devine spectacolul unei pluralități de lumi interioare, iar scena coboară în arena orbitoare a circului. E un spectacol deopotrivă delicat și tragic, modelat între nuanțe fine și tușe grotești, uneori un peisaj metafizic ce captează reflexiile sfâșiate de zecile de cioburi ale oglinzii sufletești sfărâmate. Care dintre ele e cea adevărată? Care figurează adevăratul drum salvator? Acestea sunt întrebările deschise la capătul unei neobișnuite experiențe a spectatorului implicat în miezul febril al unui destin cu totul neobișnuit.

Aglaja-0055-foto-Paul-Baila

La începutul verii, în vremea marilor festivaluri care celebrează anual artele spectacolului, piesa Aglaja, în regia lui Ștefan Lupu și dramatizarea Alinei Petrică, a fost adusă la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu de către Reactor Company, fiind jucată pe scena Teatrului Gong. S-a născut dintr-un proiect artistic inițiat de Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO ,,Nicolae Bălcescu” din București, fapt ce explică interesul pentru valențele expresive ale experimentelor teatrale, mai ales pentru tehnicile împrumutate din limbajul cinematografic. Datorită acestor tehnici, se produce un neașteptat efect de disjungere al planurilor scenice, continuat cu o descindere agonizantă în abisul intimității, printre zeci de bolgii în ale căror arcane candoarea copilăriei rătăcește cu înfrigurare.

Scenariul recuperează și adaptează două texte ale scriitoarei Aglaja Veteranyi, ea însăși o artistă cu un parcurs existențial straniu, aproape neverosimil, ce s-au înscris, la vremea editării lor, pe o linie de certă singularitate în relieful literar universal: De ce fierbe copilul în mămăligă și Raftul cu ultimele suflări. Pe coperta a patra a primului titlu amintit aici, Mircea Cărtărescu făcea următoarea afirmație: ,,Valoarea acestui document constă în adevărul lui, în același timp artistic și existențial.”. Racursiul biografic rămâne, fără îndoială, o sursă de savoare a piesei, cu atât mai mult cu cât sunt cunoscute experimentele dramatice ale scriitoarei de origine română, precum și faptul că romanul a fost pus în scenă, imediat după lansare, la Teatrul Neumarkt din Zürich.

Aglaja-0016-foto-Paul-Baila Aglaja-0040-foto-Paul-Baila Aglaja-0042-foto-Paul-Baila

Într-un rol creat, parcă, anume pentru ea, pentru remarcabilele sale disponibilități interpretative, Alina Petrică redă viață diferitelor ipostaze ale Aglajei, transpunându-se, cu un dramatism răvășitor, în fiecare din lumile, reale sau imaginare, ale fetiței. Din culisele circului și din spațiul extravagant și, uneori, excesiv al arenei, ea evadează în proiecții onirice abil construite, fie ludice, fie coșmarești, fie cu intarsii psihedelice. Angoasele, aprehensiunile, glisările spre tenebrele subconștientului dobândesc o surprinzătoare concretețe, se relevă în clar-obscurul scenic, în teatrul de umbre construit cu grija față de cele mai fine detalii ori într-o explozie de lumini tari, tăioase, perfect articulate pe light design-ul creat de Iulian Băltățescu. De altfel, din monologurile Aglajei răzbate o adevărată poetică a fricii, o frică sculptată pe față, în ochi, în irișii ce debordează de inocență. Trăirile sunt jucate energic, cu dinamismul și pofta de viață adaptate vârstei, iar povestea copilului care fierbe în mămăligă devine o verigă importantă între secvențele piesei și un crochiu iconic al realității fisurate. Viața familiei de circari se esențializează în secvența ce-i reunește pe toți membrii ei în jurul lăzii de lemn pictate, pe care este așezată o mămăligă uriașă. Simbol al trecutului, ancoră a misterului nedeslușit sau, dimpotrivă, doar un necesar element de decor al numerelor de circ desfășurate în arenă, obiectul viu colorat ocupă adesea inima spațiului scenic.

Cadrele filmate, redate pe întregul ecran din fundalul scenic, au funcții multiple. Uneori augmentează realitatea, alteori o disipează în zeci de instantanee sau pur și simplu o deformează, pliindu-se după cerințele scenariului. Pasiunea Tatălui, interpretat de Adrian Ciobanu, este de a realiza microscenarii filmate, înregistrări încă neretușate sau needitate, care dublează ca un ecou vizual jocul actoricesc. Se cuvine remarcat meritul echipei ce a asigurat această parte a spectacolului, formată din Marius Mihordescu (director de imagine), Radu Iulian Ursu Otavă (video editing) și Bogdan Domșa (graphic design), întrucât unitatea contrariilor și suplele alunecări dincolo de teritoriile realității li se datorează în mare măsură. În scena inaugurală, înregistrarea proiectată pe ecran redă pașii fetei, îngreunați de bocancii anoști, îndepărtându-se spre un orizont incert, de-a lungul unui pod de lemn. În prim-plan, conturând efectul de umbră, personajul își ascunde sufletul sub gluga unei pelerine ocrotitoare. Secvența poate simboliza o fereastră, o formă de comunicare între lumile Aglajei ori, de ce nu, o punte prin care limbajele artistice se întrepătrund tot mai mult în teatrul contemporan. Poate reprezenta tiparul vieții acestor eterni picaro ai modernității universale, artiștii ambulanți trăind sub zodia eternei neașezări, fapt ce le inspiră o stare de continuă nesiguranță.

Aglaja-0047-foto-Paul-Baila Aglaja-0088-foto-Paul-Baila Aglaja-0098-foto-Paul-Baila

Într-o astfel de atmosferă, Aglaja își pierde punctele de reper. Păpușa care o însoțește pretutindeni devine un dublu și un interlocutor, asemenea unui jurnal antropomorfizat în care-și reflectă propria interioritate. Iar imaginația fetiței cu codițe blonde și pantofiori roșii pare necurmată. Cuvintele se scurg precum lava spre o matcă fierbinte din care se modelează noi virtualități și forme – altfel de neconceput în ordinea firească a lucrurilor -, tot așa cum scenele cresc una din cealaltă. Un fior suprarealist electrizează anumite pasaje, iar costumele semnate de Cristina Milea și Elena Gheorghe mizează pe irizațiile spectacolelor de circ, pline de exuberanță, de culori puternice și calde, cu stridențe de estetică vestimentară menite să atragă și, în același timp, să provoace un șoc vizual. Cooptarea în echipa de creație a muzicianului Mihai Dobre e cât se poate de inspirată, întrucât experiența lui îndelungată în domeniul sound-ului de teatru, în numeroase spectacole alături de regizorul Mihai Măniuțiu, îl recomandă drept unul dintre cei mai originali compozitori actuali.

În primele scene, probabil singurele momente de autentică și frenetică fericire a Aglajei, o regăsim în dublet cu mama sa, personaj interpretat cu vitalitate de Anca Florescu. Femeia ,,cu păr de oțel”, lung și negru, asemănătoare unei frumuseți din stampele japoneze, poartă în culise un capot înflorat și se pregătește pentru reprezentație. Ritualul umezirii părului aduce un anume farmec destins. Perfect adaptată vieții artiștilor de circ, nesupuși canoanelor și cutumelor lumii comune, Mama face dese piruete printre atitudinile pe care și le asumă succesiv față de fiica sa, trecând firesc și fără prea multe remușcări de la manifestările ocrotitoare și dominatoare la cele ușuratice sau chiar indiferente. Aflăm că, sub luminile policrome ale arenei, tânăra femeie strălucește în costumul de acrobată la fiecare reprezentație, rolul ei fiind acela de a atârna de cupola circului, lăsându-se susținută doar de părul său lung și bogat. Scenografia realizată de Adelina Bădescu și Elena Dobândă mixează elementele de butaforie specifice lumii circului cu obiecte ce sugerează, prin efectul lor minimalist, elipsele, întâmplările nespuse, rămânând însă, de cele mai multe ori, un pandant al sufletului fragil de copil. Tatăl, bărbatul nestatornic, nu pare a fi omul gesturilor tandre. ,,Nu, tata nu e trist. E clovn. Da.” constatase naratoarea din primul roman al scriitoarei Aglaja Veteranyi. Și aici, în spațiul scenic, clovnul își conjugă toate energiile, înainte de plecare, pentru împlinirea visului său cinematografic. Deveniți protagoniști sui generis, ceilalți membri ai familiei intră cu mai mult sau mai puțin entuziasm în noile roluri. Remarcăm excelenta sincronizare între microscenariul proiectat pe ecran și jocul actoricesc de pe scenă, care ne amintește că în lumea acrobaților, a căror viață atârnă uneori de un fir de păr, nicio imperfecțiune nu e permisă.

În interiorul acestui nucleu familial se profilează silueta Mătușii, interpretată de Olimpiu Blaj. Adaptarea scenariului a recurs la un insolit artificiu, mixând două personaje din roman într-unul singur: mătușa cea adevărată și unchiul Petru, a cărui homosexualitate declarată i-a atras acestuia serioase neplăceri din partea autorităților române în perioada comunismului. Așadar, această ,,Mătușă” plină de iubire, care înfruntă toate convențiile și prejudecățile lumii, pozând într-un tip aparte de androgin al timpurilor noastre, poate substitui în inima fetiței atât rolul Mamei, cât și pe cel al Tatălui. De altfel, în numeroase scene, trupuri tinere, frumoase, vânjoase ori atletice atrag privirea, se cer admirate, studiate. Fiecare joc de rol (al Mamei, al Mătușii, al Aglajei – mai ales în numărul de streap-tease, unde apare purtând un imens cap de pisică) poate fi apreciat, în sine, ca un étude de mare artă.

Cele mai bizare cadre, cu intruziuni monstruos-grotești, aduc în prim-plan personaje diferite dar interpretate de același actor: Aron Alexandru Lucian. În perioada izolării Aglajei la cămin, intrând în rolul lui Frau Hitz, personajul capătă, la propriu, înfățișarea unei scroafe desprinse dintr-un soi de bestiar teratologic. În final, în figurația Morții ce se apropie terifiant, poartă o mască ce amintește de reprezentările carnavalești venețiene, un amestec de Docttore delle Peste și Captain Scaramouche, cu nas alungit, aidoma ciocului puternic al păsărilor de pradă. Cocoțat pe catalige, după moda acrobaților din spațiul circului, cu o pelerină lungă, neagră, conferă dimensiuni apocaliptice scenei și provoacă încremenirea timpului într-un efect de thriller.

Aglaja-0185-foto-Paul-Baila Aglaja-0233-foto-Paul-Baila

În privința celui de-al șaselea actant al piesei, Ștefan Lupu, apreciem cele două roluri contrastante interpretate cu suplețe, dintre care unul, Pepita, se află într-o verosimilă convergență cu tiparul său romanesc. Revenind simetric la observațiile din partea introductivă a cronicii, adăugăm că, pe lângă ingenioasa regie semnată, Ștefan Lupu este și autorul coregrafiei întregului spectacol, demonstrând o serioasă inițiere în luminile și umbrele circului, ale subconștientului difuz, ale acelei sârme subțiri pe care se merge cu ochii închiși, uneori cu bocanci cazoni în picioare, ca într-un halucinant joc al vieții și al morții. Indiferent de direcția drumului, fie acesta real sau fantasmatic, odată ajuns la destinație, călătorul descoperă cu surprindere că ceva s-a schimbat decisiv în viața sa…

 

Photo credit: Paul BĂILĂ, fotograf oficial al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

 

Regia și coregrafia: Ștefan Lupu

Distribuţia: Alina Petrică, Anca Florescu, Adrian Ciobanu, Olimpiu Blaj, Aron Alexandru Lucian, Ștefan Lupu

Light Design: Iulian Băltățescu
Sound Design: Mihai Dobre
Scenografia: Adelina Bădescu, Elena Dobândă
Costume: Cristina Milea, Elena Gheorghe
Graphic Design: Bogdan Domșa
Video Editing: Radu Iulian Ursu Otavă
D.O.P: Marius Mihordescu
Screenings Operator: Marius Ionuț Popescu
Music Operator: Abe Kyohey
Print Design: Luca Eva

Spectacol vizionat în 10 iunie 2017 la Teatrul Gong din Sibiu.

2 Comentarii

  1. Dușan Crstici says:

    O cronică impresionantă despre un spectacol cu o temă terifiantă! Copilăriile distorsionate de excentricitatea părinților ce atinge inconștiența vor avea urmări cu consecințe majore individuale si colective. Dacă adaugăm și lupta de clasă, avem infernul lui Dante asigurat! Impresionat, al dumneavoastră cititor fidel, Dușan Crstici

    • Vă mulțumesc pentru impresii și pentru interesul acordat acestei teme care înseamnă mult pentru mine. Când am ales piesa ,,Aglaja” la FITS (ea nu se regăsea printre spectacolele construite în jurul unui vip al teatrului), am făcut-o pentru un singur nume: Aglaja Veteranyi. Nu știam la ce să mă aștept. Rezultatul a fost, însă, răscolitor și am știut că piesei îi voi dedica o cronică numai a ei, așa cum mi-a și ieșit, din fericire…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *