Interviu Nadia IOAN: CĂDEREA este despre prezent

Dialog Lapunkt între Cristian Pătrăşconiu-Nadia Ioan.

Căderea – acasă la Horia Bernea. De ce?

Expoziţia mea, „Căderea”, este in memoriam Horia Bernea și se leagă de promisiunea pe care i-am făcut-o ȋn 1996, când lucram ȋmpreună la pregătirea expoziţei retrospective „Horia Bernea”, organizată de MNAR (ȋn 1997), unde eram muzeograf la Departamentul de artă contemporană.  Trebuia să găsesc un moment ȋn creaţia mea, o expoziţie (asta a fost dorinţa lui Horia Bernea), când să-mi amintesc de EL (public). Am considerat că acum este momentul. Sper, cu această expoziţie, să fiu la ȋnălţimea așteptărilor lui!  Şi am dorit să-l omagiez chiar ȋn locul (Muzeul Țăranului Român), care nu este numai capodopera creaţiei lui ci și acasă la el, acasă pentru că ȋntreaga lui viaţă interioară stă mărturie aici, ȋn acest muzeu.

Ce e „Căderea” în viziunea dumneavoastră? Cum o imaginaţi, cum a ajuns aceasta pe pînzele dvs? De cît timp aţi avut nevoie pentru a o pune pe pînză?

Întotdeauna creez cu privirea spre interior (la fel ca Horia Bernea) și încerc să reproduc în pictură ceea ce stă „scris pe suflet” (Platon). La aceste picturi lucrez de patru ani, de când sentimentul acut de cădere a lumii trebuia să se întrupeze pe pânză. Am fost profund afectată (în ultimii zece ani, când am început să fac primele schiţe) de pierderea valorilor, de schimbarea perceptelor morale, de relaţiile tensionate dintre oameni, de dispariţia ideii de individ în favoarea ideii de grup, de faptul că prietenia şi colegialitatea şi-au schimbat sensul, s-au transformat în relaţii de interese. Am constatat, în cultură şi nu numai, dar mai ales în artele vizuale (care mă privesc direct), apariţia unei noi specii umane, „specia artistului de grup”. Ca individ nu mai contezi, contează doar să fii într-un grup, să gândeşti în comun, să simţi în comun, să te manifeşti în grup. Este adevărat că „unde’s mulţi, puterea creşte”, dar la Judecata de apoi vom răspunde fiecare pentru el însuşi. Individul este marginalizat, mai ales dacă este valoros. Sau poate tocmai de aceea! Cred că se întâmplă aşa pentru că ştacheta valorii a coborât foarte jos. Da, resimt toate acestea ca pe o cădere de la standardele valorice universale!

nadia

(Nadia IOAN împreună cu Prof.Univ.Dr.Cristian Robert Velescu, critic de artă)

Ce culori aţi ales pentru a o sugera şi, mai ales, de ce anume aceste culori?

Având în vedere  tema căderii lumii (atenţie, nu mă gândesc la apocalipsă!), am mizat în primul rând pe compoziţie, pe repartiţia personajelor pe pânză, pe mişcarea lor susţinută de axe oblice şi de curbe. Pânzele sunt foarte mari (2mx4,50m, 2mx6m) pentru că aveam nevoie de spaţiu, şi sunt triptice pentru că orizontala astfel obţinută permite desfăşurarea amplă a ideii. Culorile s-au aşezat de la sine pe aceste structuri compoziţionale solide. Dialogul între suprafeţele transparente şi suprafeţele opace, între pensulaţia vibtat-grafică şi zonele plat-decorative accentuează ideea de mişcare inerentă căderii. Culorile calde, ocrurile, roşurile, rozurile, alburile perlate, intensifică torsiunea corpurilor în cădere. Negrul este întotdeauna important pentru mine. Negrul este hăul, vidul, spaţiul nedefinit, necontrolat, necunoscut, şi care, prin contrast cu celelalte culori, creează spaţialitate apropiind (de privitor) corpurile personajelor. Astfel, mişcarea se citeşte şi în profunzime (perspectivă).

caderea-1 caderea-2

Căderea este despre ce e acum sau despre ce a fost? E despre ce va fi?

Cu această temă, „Căderea”, mă raportez doar la prezent. Istoria artei ne-a demonstrat că realizările plastice, operele de artă, „cu suişurile şi coborâşurile lor”,  sunt legate, cu certitudine, de perioadele istorice în care artiştii au trăit. Cât despre ce va fi în viitor, cine poate şti?

Căderea sau decăderea?

Pentru mine căderea implică automat şi decăderea, pentru că mă raportez întotdeauna la spiritualitate.

De ce nu au chip reprezentările antropomorfice din Caderea? Ce s-a întîmplat cu chipul lor? Şi de ce sînt trupuri goale – atîtea trupuri goale încît impresia este că acolo, pe pînzele dvs sînt doar trupuri goale?

Când vreau să pictez o stare, şi căderea pe care o percep este o stare, oamenii reprezentaţi pe pânză nu mai au nevoie de chipuri, identitatea lor nu este importantă. Important este să surprind starea de spirit. La fel, pentru o astfel de temă, detaliile legate de vestimentaţie nu-şi au rostul. În lumea aceasta venim goi, din ea plecăm goi şi cădem goi. Nu am omis faptul că, în mentalul colectiv, nudul în mişcare/cădere are un impact puternic. Nudurile au o forţă vizuală extraordinară, ceea ce-mi permite, folosindu-le pe structuri compoziţionale adecvate mişcării, să dau veridicitate efectului de cădere.

Ceea ce, în picturile din „Căderea” trimite la ideea de om – reprezentarile antropomorfice aşa zicînd – par, fără excepţie, că sprijină un fel de tavan greu, că sînt dedesupt, că trăiesc sub un fel de apăsare. Unde sînt acestea? Unde se află oamenii aceştia care v-au îndemnat să îi sugeraţi în acest fel?

Momentul surprins pe pânză este un stop-cadru al căderii, undeva între cer şi pământ. Nu, oamenii nu sunt dedesupt, sunt într-un fel de purgatoriu, unde există câteva personaje care încearcă să îi susţină/oprească din cădere (iată speranţa!). În picturile mele, căderea corpurilor poate fi percepută şi ca plutire, stare care sugerează că oamenii sunt în derivă, nu ştiu unde cad. Apăsarea sub care trăiesc personajele, pe care bine a-ţi observat-o, vine din sentimentul de incertitudine. Iar negrul este spaţiul incertitudinii, necunoscutul.

caderea-3 caderea-4

Dar revenirea, speranţa, renaşterea? O vedeţi, o între-vedeţi în registrul artei plastice? O puneţi / o veţi pune pe pînză? Aşteptaţi să o puneţi pe pînză – a propos şi de ce spunea dl Bernea despre aşteptare…?

Aş putea să mă gândesc la „revenire, speranţă, renaştere” doar dacă aş considera căderea (lumii contemporane) ca pe o plecare spre un loc mai bun, spre alt timp. Nu, nu pot să vă răspund ce voi pune pe pânză în viitor, pentru că, aşa cum am precizat la începutul interviului nostru, eu pictez doar ce am „scris pe suflet”. Aşa că da, voi aştepta cum m-a sfătuit Horia Bernea, care punea aşteptarea şi apariţia  într-o relaţie de tip transcendent. Apariţia ideilor, formelor, oamenilor, este posibilă doar prin  revelaţie.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *