Despre utilizarea competitivităţii românilor

DIN SERIA SAPERE AUDE – SĂ NE CUNOAŞTEM PROFILUL PSIHOCULTURAL

DESPRE UTILIZAREA COMPETITIVITĂŢII ROMÂNILOR (V)

Reiau acest segment introductiv pentru fiecare articol din serie, pentru a înţelege cadrul său general.

Recent, a apărut la editura Polirom monografia despre „psihologia românilor” (David, 2015). În concluzia generală a monografiei spuneam că dacă am reuşi să creştem încrederea noastră în oameni, asta ar duce la dezvoltarea cooperării între noi, cooperare care ar permite apoi, prin reducerea exagerării pozitivului (ex. emoţionalitate) şi negativului (ex. scepticism/cinism), utilizarea potenţialului bun intelectual şi creativ pe care îl avem, pe fondul de competitivitate care ne caracterizează.

După apariţia monografiei am primit sute de mesaje prin care eram rugat să mergem mai departe: „…Bun, având aceste concluzii, ce putem face cu ele…”? Unele soluţii le-am prezentat în monografie, la un nivel însă general, deoarece scopul meu a fost să ofer cunoaştere psihologică, pe baza acesteia, din dezbateri ulterioare, putând rezulta apoi soluţii diverse. Într-adevăr, cunoaştere psihologică nu este ideologică şi nu favorizează o ideologie şi soluţiile ei faţă de altă ideologie şi soluţiile ei. Dar, fără a intra în aspecte ideologice, totuşi se pot detalia mai bine unele soluţii posibile, în baza cunoştinţelor de psihologie, pentru a contribui la o cultura publică bazată pe cunoaştere (evidence-basedculture).

În consecinţă, la invitaţia revistei LaPunkt, voi scrie în următoarele luni o serie de articole (probabil câte un articol săptămânal sau lunar) de tip „reţetă psihoculturală”, focalizată pe elementele fundamentale identificate în psihologia românilor: (1) dezvoltarea încrederii; (2) dezvoltarea cooperării; (3) reducerea exagerării pozitivului (ex. emoţionalitate) şi negativului (ex. scepticism/cinism); (4) modalităţi de utilizare eficientă a potenţialului intelectual şi de creativitate şi (5) utilizarea inteligentă a competitivităţii românilor; de asemenea, (6) voi aborda rolul religiei în profilul psihocultural al românilor şi modul în care biserica poate contribui mai direct la dezvoltarea culturii româneşti. Articolele vor face parte din seria „Sapere Aude – Să ne cunoaştem profilul psihocultural”. După articolele anterioare Despre construirea încrederii (I), Despre construirea cooperării (II), Despre construirea raţionalităţii şi reducerea exagerărilor: Implicaţii pentru profilul naţional de personalitate al românilor (III) şi Despre utilizarea potenţialului intelectual al românilor (IV), urmează acum articolul Despre utilizarea competitivităţii românilor (V).

Despre utilizarea competitivităţii românilor

 

În monografia legată de psihologia românilor (vezi David, 2015) am arătat, printr-o serie de analize complexe, că nivelul de competitivitate motivaţională a românilor este foarte crescut. Acest nivel de competitivitate se exprimă atât la un nivel mai general –în general vrem să fim cei mai buni/primii sau ca cei mai buni -, cât şi la niveluri mai specifice, cum este munca.Într-un astfel de mediu psihocultural, evident, şi copiii românilor au un nivel crescut de competitivitate motivaţională.

Într-adevăr, românii, odată ce au aderat la Uniunea Europeană, sunt în plin proces de emancipare, dorind să acopere cât mai repede distanţapsihosocială (ex. de calitate a vieţii) şi economică (ex. de bunăstare)dintre ei şi vestici.Spre exemplu, nivelurile de autocomparaţie şi heterocomparaţie ale românilor sunt foarte crescute în raport cu multe ţări/culturi vestice (Vliert şi Janssen, 2002). De asemenea, Hayward şi Kemmelmeier (2007) arată că România are o motivaţie competitivă de 7,26 (pe o scală de la 1 – competiţia este rea – la 10 – competiţia este bună), având valori peste ţări/culturi ca SUA (6,56), Canada (6,34), Germania (6,27), Marea Britanie (5,92), Italia (5,84), Olanda (5,32) sau Franţa (5,27).

Atenţie însă, competitivitatea ca motivaţie, fără cunoştinţe avansate şi disciplină, nu duce şi la eficienţă, reflectând mai ales spiritul unei formulări populare « Ambiţii fără muniţii ! ».Aşadar, să nu nemire că deşi competitivitatea românilor ca motivaţie este crescută, aceasta este însoţită la români (1) de o iniţiere scăzută a sarcinilor (ex. românii aşteaptă să li se spună ce să facă), probabil şi ca urmare a fricii de insucces menţinută de un leadership punitiv şi (2) de perseverenţă scăzută în muncă, determinată foarte probabil şi de o disciplină mai redusă şi/sau de faptul că munca în ţară, prin veniturile generate, îi ajută pe oameni să supravieţuiască, nu atât să se emancipeze. În acelaşi sens, indicele de competitivitate al ţării, care măsoară nu dorinţa, ci realizările efective, este unul scăzut în raport cu ţările/culturile vestice.

Altfel spus, avem motivaţia pentru emancipare şi progres/dezvoltare („vrem”), dar nu ştim să formulăm exact „ce vrem” (scopuri clare şi realiste) şi „cum putem atinge ce vrem” (planuri pragmatice). Asta face ca adesea, în ciuda motivaţiei de a fi printre cei mai buni, angajamentul comportamental efectiv şi/sau performanţa în muncă sau la şcoală să fie, totuşi, în general scăzute. Irosim astfel, prin lipsa organizării şi disciplinei, o motivaţie puternică de emancipare şi progres/dezvoltare.

 

Despre utilizarea competitivităţii românilor. O „reţetă psihoculturală”

 

Pornind de la analiza de mai sus, propun următoarea „reţetă psihoculturală” pentru utilizarea mai bună a competitivităţii românilor:

  1. Lidershipul românesc trebuie antrenat formal(ex. prin cursuri de formare continuă şi/sau de educaţia adulţilor) pentru a trece de la o cultură a „vânării de greşeli” şi a pedepsirii greşelilor la o cultură a încurajării exprimării oamenilor şi a recompenselor pentru comportamentele performante şi/sau prosociale. (vezi pentru detalii şi articolul Despre construirea cooperării II).
  2. Promovarea „rezolvării de probleme” ca o competenţă fundamentală în curriculum educaţional românesc (la toate nivelurile). Aceasta va aduce la asimilarea unor abilităţi de organizare exprimate prin:
    1. Formulare operaţională a scopurilor/ţintelor realiste;
    2. Elaborare a unor planuri pragmatice de atingere a scopurilor formulate;
    3. Elaborarea unui sistem de monitorizare şi corecţie a implementării planurilor pentru atingerea scopurilor.
  3. Promovarea „disciplinei/autodisciplinei” ca o valoare fundamentală în curriculum educaţional românesc (la toate nivelurile). Într-adevăr, importanţa acestei valori este reliefată de faptul că, în principiu, disciplina/autodisciplina poate avea o contribuţie chiar similară cu inteligenţa în comportamentul performant!

În concluzie, românii au o competitivitate motivaţională foarte ridicată, în raport cu spaţiul vestic, în contextul emancipării asumate odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Dacă însă această motivaţie nu este canalizată disciplinat în proiecte definite prin scopuri/planuri pragmatice, va rămâne doar ca o potenţialitate, fără finalizare. Un proiect de ţară, alături de politici publice specifice (congruente cu sau parte a proiectului de ţară), ar putea -aşa cum am arătat în multe articole pe care le-am scris – canaliza performant această competitivitate motivaţională foarte crescută a românilor, ducând la o societate modernă, în care cetăţenii se bucură de o calitate crescută a vieţii şi o bună funcţionare socială.Altfel, rămânem prizonierii mereu frustraţi („Alţii au ceva ce vrem şi/sau am merita şi noi”) ai lumii descrisă de formula „Ambiţii fără muniţii!”.

 

Referinţe

David, D. (2015). Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom: Iaşi.

Hayward, R.D. şi Kemmelmeier, M. (2007). How competition is viewed across cultures: A test offour theories, CrossCultural Research, 41(4), 364‑395.

Vliert, E. şivan de, Janssen, O. (2002). „Better than” performance motives as roots of satisfactionacross more and less developed countries, Journal of CrossCultural Psychology, 33(4), 380‑397.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *