Reguli în actul artistic?

Nu există reguli, nu pot exista, actul artistic e un moment de har pe care nici artistul însuși nu-l poate controla. Fie cǎ e vorba de poezie, muzică, arte plastice sau de arta cinematografică și teatrală și de arta culinară, și ea o manifestare a imaginației), artistul se supune acelor momente în care e inspirat.

Aşadar, nu existǎ reguli în actul de creaţie propriuzis. Existǎ însǎ reguli legate de formele de exprimare în artǎ. Știm deja: talentul nu se învață, dar maiestria artistică, cea legata de tehnica executării artei, da.

În şcolile de picturǎ din timpul pictorilor flamanzi Rembrandt sau Vermeer, ucenicii învǎţau tehnicile culorilor, ale perspectivei şi ale luminii în tablouri.

vermeer1

Vermeer – Lecţia de muzicǎ

La începutul modernismului existau, în toate artele, câteva reguli tehnice bine definite. Sǎ nu uitam cǎ in epoca neo-impresionistǎ, pictorii George Seurat și Paul Signac au inventat, în 1886, tehnica pointilistă, la care a aderat și Van Gogh.

seurat-1_0Seurat: O dupa amiazǎ de duminicǎ

Credem că pictura moderna nu respectă nicio regulă? Oare Chagall, Picasso sau Mondrian nu au folosit un perfect echilibru al combinațiilor de formă și culoare?

Chagall1Chagall: Picturǎ

In muzicǎ, tehnicile de armonie şi contrapunct clasic au evoluat. Artiştii din toate domeniile au incercat ca, prin mijloace tehnice sǎ livreze o forma de artǎ rafinatǎ. Marea interpretǎ și muziciană Cecilia Bartoli nu s-a sfiit sǎ-şi mǎrturisescǎ, într-un interviu, efortul ei tehnic pentru atingerea gradului de virtuozitate pe care-l are astǎzi. Sunt, ca în toate meseriile, secretele meşteşugului, ele trebuie gǎsite şi respectate.

Filmul „Andrei Rubliov” de Tarkovski are o scenă memorabilă în final: tânărul care spusese că ştia de la tatăl lui secretul aliajului pentru ca un clopot de biserică să sune amplu şi care ajutase la construcţia clopotului, în momentul în care clopotul e încercat şi, într-adevăr sună bine, se prăbuşeşte în lacrimi, în braţele lui Andrei Rubliov şi îi mărturiseşte că tatăl lui nu-i spusese secretul înainte de a muri, el l-a construit aşa cum a crezut şi iată, a reuşit. Poate că Andrei Tarkovski a realizat scena ca o metaforă a actului de creaţie în sine, eu cred că a mers pe ideea harului divin.

Existǎ, fǎrǎ îndoialǎ, artişti geniali, ca Mozart de exemplu, care se nasc ştiind deja regulile artei lor, iar cand le învaţǎ, ei constatǎ cǎ obiectul de studiu coincide cu ceea ce simţeau ei. Dar existǎ şi artişti talentaţi care, fǎrǎ a fi geniali, pot livra opere artistice de mare calitate. Talentul însǎ nu ajunge, trebuie învǎţat meşteşugul, iar reversul medaliei e tot atat de adevǎrat: numai tehnica nu ajunge, respectarea regulilor nu duce întotdeauna la un act artistic. O poezie scrisa în forma de sonet poate fi poezie, dar poate fi şi simplǎ versificaţie, la fel cum un pianist poate fi un virtuos, fǎrǎ a fi cu adevǎrat muzician.

În unele arte, ca literatura, pictura, sculptura, contactul artistului se face direct cu receptorul, dar în balet, dramaturgie, cinematografie şi muzicǎ, rolul interpretului e esenţial, drept care elementul tehnic e important. Numai la un nivelul ridicat de virtuozitate, interpretul îşi va putea manifesta liber talentul.

Liviu Ciulei se baza, în piesele pe care le regiza, pe imaginaţia publicului, el susţinea cǎ decorul nu trebuie sǎ fie concret, ci numai sǎ sugereze. Dar, pentru a sugera, e nevoie de un meşteşug, iar el se învaţǎ.

Trăim într-o perioada de căutări în toate artele. Mijloacele tehnice au evoluat, ca urmare expresia umanităţii este astăzi diferită de cea din trecut. Nu întotdeauna însă noutatea formei într-o creaţie îi garantează valoarea artistică. Din când în când ne vom întoarce la Shakespeare, la Bach, la Brâncuşi, sau la Ingmar Bergman, care s-au născut ştiind secretele actului artistic şi ne vom delecta cu felul în care au navigat printre regulile meşteşugului lor.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *