1.„Toţi scriitorii care au vorbit despre închisoare fără să fi trecut prin ea s-au simţit obligaţi să-şi arate simpatia faţă de deţinuţi şi să blesteme închisoarea. Eu am stat acolo mult timp, acolo mi-am făurit sufletul şi pot spune fără ocol: Binecuvântată fii, închisoare…, binecuvântat fie rolul pe care l-ai jucat în existenţa mea!” & „Mi-a fost dat ca, din anii petrecuţi în închisoare, să duc cu mine, pe spatele meu bătut, care aproape s-a frânt sub povară, această experienţă esenţială: cum devine fiinţa umană rea şi cum devine bună. În tinereţe, intoxicat de succese, mă simţeam infailibil şi, din această cauză, eram crud‚ îmbătat de putere, am fost un ucigaş şi un tiran. În cele mai rele momente ale mele, eram convins că fac bine şi mă acopeream complet cu argumente sistematice. Şi numai când m-am întins pe paiele mucezite din închisoare, am simţit înlăuntrul meu primele semne ale binelui.”
2.Autobiografie, de pe siteul Fundaţiei Nobel: s-a născut pe 11 decembrie 1918 la Kislovodsk. A luptat în Al Doilea Război Mondial (1942-1945), fiind decorat. În 1945 a fost arestat pentru o scrisoare în care îl critica pe Stalin şi a petrecut opt ani în închisoare şi în lagăre de muncă forţată, apoi încă trei ani în exil. Reabilitat în 1956, i s-a permis să se stabilească la Riazan, unde a predat matematica şi a început să scrie. Nuvela O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, publicată în 1962, îi aduce notorietatea. Continuă să scrie romane şi povestiri, care circulă însă în samizdat sau sunt publicate în Occident. În 1970 este distins cu Premiul Nobel pentru literatură, dar refuză să participe la ceremonia de la Stockholm, de teamă că nu i se va permite să se întoarcă în ţară. În 1973, la apariţia primului volum din Arhipelagul Gulag (o cutremurătoare frescă a sistemului concentraţionar din URSS), este vehement atacat de presa sovietică. Pe 12 februarie 1974 este arestat, acuzat de trădare şi exilat, iar în decembrie intră în posesia Premiului Nobel. Din 1975 se stabileşte în Statele Unite, unde continuă să scrie. În 1990, după căderea comunismului, îşi recapătă cetăţenia rusă. Moare în 2008, la Moscova.
3.Motivaţia juriului Nobel la acordarea Marelui Premiu, în 1974: „Pentru forţa morală cu care a continuat marea tradiţie a literaturii ruse.“
4.Monica Lovinesc îl numea “zekul paradigmatic”. Într-un text care repune în circulaţie această extraordinară sintagmă, Vladimir Tismăneanu spunea despre Al. Soljeniţân: “Graţie lui Aleksandr Isaieivici Soljeniţîn cuvântulGulaga intrat în vocabularul curent ca sinonim cu universul concentraţionar comunist. Monica Lovinescu scria odată că dacă ar veni un nou potop şi ar trebui alese trei cărţi care să exprime catastrofa totalitară, acestea ar fi “Arhipelagul Gulag” de Soljeniţîn, “1984” de Orwell şi “Zero şi infinitul” de Koestler. Într-adevăr, Soljeniţîn a fost martorul suprem dintr-un veac al sîrmei ghimpate, al terorii genocidare, al infamiei şi cruzimii duse la paroxism. În consens cu Vasili Grossman, a fost cel care a explicat că totalitarismul (comunist şi nazist) ar fi fost imposibil fără monstruosul ingredient ideologic: “Thanks to ideology, the twentieth century was fated to experience evildoing on a scale calculated in the millions. This cannot be denied or passed over or suppressed. How, then, do we dare insist that evildoers do not exist? And who was it that destroyed these millions? Without evildoers there would have been no Archipelago.”
Datorită lui Soljeniţîn, omenirea a aflat ce a însemnat supravieţuirea în lagărele staliniste. Cu un curaj extraordinar, el a ţinut piept imensului aparat poliţienesc al statului totalitar comunist. Cînd nu au mai ştiut cum să-l amuţească, cînd campaniile defăimatoare nu mai serveau la nimic, Brejnev, Suslov şi Andropov l-au expulzat. Din exil, Soljeniţin a continuat să lupte împotriva minciunii, scriind cu o mistuitoare pasiune şi adăugînd mii şi mii de pagini epopeii istorice a unei Rusii martirizate. A fost una din marile conştiinţe ale veacului douazeci.”
5.În 1962, cu aprobarea lui Nikita Hruşciov, este publicată, în revista “Novîi Mir” nuvela “O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”. Puţine texte au marcat mai puternic istoria modernă decît a făcut-o acesta. Şi datorită acestei nuvele – care descrie viaţa în lagăr, într-o zi, a unui deţinut dintre milioanele de deţinuţi aruncaţi de comunişti în închisori – s-a spus, pe bună dreptate despre marele scriitor rus că este “omul care a învins comunismul”. Un rezumat al acestui text poate fi consultat la această adresă – http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/o-zi-gulag-descrisa-aleksandr-soljenitin-o-zi-viata-lui-ivan-denisovici
6.Amănunt interesant – doar două ţări din fostul lagăr comunist au decis să nu publice mare nuvelă a lui Soljeniţân. România a fost una dintre cele două.Vladimir Tismăneanu, despre acest episod: “La vremea respectivă, cu excepţia Albaniei, România a fost singura ţară din Europa de Est unde nu s-a publicat în traducere nuvela lui Soljeniţîn. A vegheat Leonte Răutu ca acest lucru să nu se petreacă, deşi a existat o propunere de publicare în revista “Secolul XX”. Nu ţin minte dacă profesorul Ion Ianoşi, pe atunci instructor al Secţiei Cultura a CC al PMR, deci unul din subordonaţii lui Răutu, excelent vorbitor de rusă, cititor asiduu al revistelor sovietice, explică în memoriile sale de ce şi cum s-a ajuns la decizia de a nu publica nuvela lui Soljeniţîn. Iată o palpitantă temă de istorie politică şi intelectuală. Ştiau instructorii de la Secţie ce bombă reprezenta “Ivan Denisovici”. Cei care continuă să exalte “autonomismul” unor Dej (la sfirşitul vieţii) ori al unui Ceauşescu ar face bine să-şi amintească acest episod.”. Bonus – Vl. Tismăneanu: ““Ivan Denisovici” a schimbat busola literaturii din statele comuniste, a introdus o nouă matrice morală, a fost fundamentul est-eticii (a se citi scrierile Monicăi Lovinescu). Întreaga tablă de valori oficială era sfidată de această invitaţie la adevăr. Nici presa de stînga din Vest nu a rămas neafectată. Pierre Daix, ginerele lui Artur London, unul din cei trei supravieţuitori ai procesului Slansky, cîndva un stalinist feroce, a prefaţat ediţia franceză a cărţii. Revista condusa de Daix şi Louis Aragon, “Les Lettres Françaises”, a devenit o voce a solidarităţii cu disidenţii din Est. Ironia era maximă, ţinînd cont că în 1949, revista fusese megafonul abjectei propagande staliniste în încercarea de compromitere a fostului diplomat sovietic Viktor Kravcenko, rămas în Occident, care denunţase într-o carte faimoasă Gulagul.”
7.Al Soljenitîn: “Treptat mi s-a descoperit că linia care desparte binele de rău nu trece printre state, nici printre clase sociale, nici printre partide politice, ci direct prin inima fiecarui om – şi apoi prin toate inimile omeneşti… Şi chiar şi înlăuntrul inimilor copleşite de rău, se păstrează un mic cap de pod al binelui. Şi chiar şi în cea mai bună dintre toate inimile, rămâne nedezrădăcinat… un colţişor de rău.”
8.Un portret al lui Al. Soljeniţîn: https://www.youtube.com/watch?v=mOHFjCu7d4A
9.În limba română, cărţile marelui autor rus au apărut la mai multe edituri. Actulmente, la editura Univers există o serie de autor Al. Soljeniţân, aceasta fiind, de altfel, editura care a publicat cele mai multe titluri care poartă semnătura autorului “Arhupelagului Gulag” ori al “Pavilionului canceroşilor”.
10.Matematician, fizician, scriitor şi, mai ales, o mare conştiinţă a contemporaneităţii (totuşi, cu un ultim deceniu, cel petrecut în Rusia putinistă cu multe ieşiri discutabile), Al. Soljeniţân, 2007, Der Spiegel: „Ce înseamnăcredinţapentru dumneavoastră?”, Alexandru Soljenitin: „Pentru mine, credinţa este temelia şi sprijinul vieţii omului.” Reporter: „Vă e frică de moarte?”, Al. Soljenitîn: „Nu îmi mai este frică. Simt că este un eveniment natural, dar în nici un caz ultimul din existenşa unui om.”
