Malcolm X este parte a unei serii ilustre de demagogi revoluţionari care marchează a doua jumătate a veacului trecut. De la Castro la Nasser şi de la Ben Bella la Lumumba şi Sukarno, peisajul postbelic este dominat de această mitologie ce uneşte,în creuzetul ei,anti-capitalismul, anti-ocidentalismul şi admiraţia pentru ordinea totalitară eliberatoare a Uniunii Sovietice. Prăbuşirea lumii de ieri este ocazia afirmării unei noi tectonici. Era ce se ridică este era fanatismului. Iar din fanatism se iveşte şi plămada noilor religii politice.
În această fraternitate a spiritelor liberticide şi tiranofile, Malcolm X este o prezenţă afină cu aceea a lui Che Guevara. Ca şi acesta, este un cavaler fără de teamă şi de prihană ce cade răpus de inamici, ca şi acesta posedă o carismă ce se fondează pe manipularea mitului egalităţii escatologice. Pentru el, ca şi pentru Che, violenţa este un instrument legitim de eliberare, o modalitate de purificare şi o cale de ieşire din strânsoarea universului pe care îl denunţă. Dacă Che îşi află în marxismul heterodox al guerillei soluţia fantasmatică,Malcolm X îşi asumă relaţia cu cea mai bizară şi agresivă variantă de agregare a comunităţii afro- americane,”Nation of Islam”.
Căci între suprematiştii albi ce ard cruci şi maeştrii care îl formează pe Malcolm X diferenţele sunt de polaritate, iar nu de esenţă. Rasismul este numitorul comun al viziunii ce se opune cooperării, în numele separării şi al furiei.Islamul în care se investeşte tânărul Malcolm X este afin cu cel pe care îl întruchipează fundamentalismul contemporan. Religia devine trunchiul pe care se grefează ambiţiile salvaţioniste ale religiei politice. Ura este motivată teologic, la fel cum în Sudul sclavagist Biblia era mobilizată spre a justifica inegalitatea şi barbaria.
Traseul lui Malcolm X, ridicat la rangul de obiect cult al radicalismului Noii Stângi, este modelat de ostilitatea faţă de modelul pluralist american.Gesturile sale, înainte şi după ruptura de comunitatea lui “ Nation of islam”, sunt menite să trezească conştiinţa de luptă a minorităţii afro-americane. Ca şi la “Panterele Negre”, ambiţia ultimă este de a arunca în aer un întreg eşafodaj statal, spre a lăsa loc flăcării purificatoare a revoluţiei. Respingerea temeliiilor iudeo-creştine în favoarea Islamului sincretic şi antisemit reflectă această opoziţie implacabilă faţă de Vest şi emblemele sale, opoziţie ce îl aduce pe Malcolm X în proximitatea aceloraşi politicieni algerieni pe care îi admiră şi Fanon. Malcolm X este mesagerul Americii revoltate la adunarea simbolică a naţiunilor oprimate. Dacă acestea duc un război global împotriva imperialismului şi colonialismului, ţelul lui Malcolm X este de a transfera acest război pe teritoriu american. Reacţia la asasinarea preşedintelui Kennedy, memorabilă şi odioasă etic, o evocă pe cea care a însoţit atacurile de la 11 septembrie 2001. În definitiv, preşedintele Statelor Unite a căzut victimă propriului angrenaj al violenţei. După cum, decenii mai târziu, prăbuşirea Turnurilor Gemene este încununarea fatală şi legică a agresiunii americane.
Malcolm X nu a avut, în nici un moment al acţiunii sale politice, anvergura umanistă şi profetică a lui Martin Luther King.Nu s-a dorit a fi altceva decât un apostol al resentimentului, iar religia politică pe care a articulat-o i-a supravieţuit. Asaltul împotriva ordinii proprietăţii private, anti-semitismul camulat ca anti-sionism, retorica populistă sunt tot atâtea elemente ale legatului său. Înscris pe t-shirt şi în legendă, Malcolm X închide în posteritatea sa energia intactă a unui proiect liberticid.
