Istoria cărţii sub comunism este un domeniu fascinant, puţin explorat. Nu s-a scris foarte mult despre colecţia editurii Albatros – intitulată „Cogito“, care a avut un mare succes în anii 1970 şi 1980. Uneori (numai) primul tiraj al cărţii publicate se apropia de 100.000 de exemplare.
În esenţă, era vorba despre o colecţie de cugetări din înţelepciunea diverselor popoare (romani, greci, italieni, turci, americani, sovietici etc.), dar a existat şi o serie de cugetări selectate din operele unor (scriitori) clasici români şi străini. Direct sau indirect, aceste aforisme, maxime etc intrau în contradicţie cu ideologia oficială, cu morala socialistă, iar editorii le alegeau uneori tocmai pentru că intrau în răspăr cu perspectiva partinică.
Cenzorul se gândea de două ori înainte de a propune scoaterea textelor eretice, tocmai pentru că era vorba despre un scriitor clasic, canonic. Astfel, în volumul Eminescu, Cugetări, Bucureşti, Editura Albatros, 1979 apărea la secţiunea „Femeie“ (p. 29) următoarea înţelepciune: „Proştii se-nsoară totdeauna; nebunii câteodată; înţeleptul nicicând…“ (selectată din Manuscrisele eminesciene Mss. 2269, f. 55, de către istoricul literar Marin Bucur). Exemplele continuă şi vădesc un anumit misoginism eminescian – „mintea femeii – înşelăciunea“ etc.
Pilde asemănătoare sunt şi în volumul intitulat „Femeia în proverbele şi cugetările lumii“ (editat de M.M. Duduleanu) în 1975. Dar de această dată cartea este parazitată: se deschide atât cu un citat din N. Ceauşescu, cât şi cu o prefaţă care în bună măsură îl deturnează pe cititor (lozincile despre emanciparea femeii, lichidarea exploatării omului de către om etc).
Urmează textul culegerii, cu un Vergiliu care proclamă că „femeia e mereu schimbătoare şi nestatornică“, cu proverbul autohton „Vecina de lângă casă/ Niciodată nu te lasă“ etc etc.
