Își aprindea țigări multe și nu era foarte atent la ce se întîmpla în jurul lui. Îi părea doar rău că nu putuse să observe mai din timp ceea ce acum părea evident.
Urma să se întîlnească la o bere cu amicii lui, care fuseseră atît de apropiați de el în toate momentele grele prin care trecuse . Avea o pelerină mare de ploaie și o pălărie cu boruri largi. Semăna cu un personaj dickensian – misterios, ușor lugubru, cenușiu și șters. Gînditor și cu țigara aprinsă în gură, intră în cîrciumă, privind pieziș în jos. Barmanul îl cunoștea foarte bine, căci era un client fidel, și-l salută de la distanță.
Cel care intrase, era studentul numărul unu. El se întîlnea cu studenții numărul doi și numărul trei.
– Sîntem trei studenți săraci, bătuți de soartă și de vînt și de gînduri negre. Îndură-te cu ceva, barmanule, că ți-om fi recunoscători peste ani de zile, cînd o să fim mari filosofi, și critici literari, și cercetători , ca Platon, La Buyere și Einstein, toți trei la un loc, și o să uluim lumea cu descoperirile științifice, la care încă de pe acuma ne gîndim.
– Cînd o să fim exploratori.
– Distinși cercetători.
– Cercetarea de foame nu ține, domnilor ! răspunse precaut barmanul.
– Trei carafe mari de vin, te rugăm, scumpe barmane.
– Și cîndva o să fi mîndru că ne-ai cunoscut și că ai avut cinstea să ne servești.
– Nu dăm pe datorie, foarte rău pare la noi. Noi prudenți estem!
– Dragă barmane, pariez că nu ți-a spus nimeni în ultimul timp, ce frunte expresivă de poet ai. Nu e așa? se adresă studentul numărul unu colegului numărul doi.
– Așa e! aprobară într-un glas colegii numărul unu și trei.
– Chiar așa. Si ai privirea gînditoare ca Gioconda.
– Pe puțin ca Gioconda.
– Dar cine este doamna ? se interesă barmanul.
– E o doamnă bogată, răspunse studentul numărul doi.
– Misterioasă, adăugă studentul numărul unu.
– Distinsă și demnă, spuse și al treilea.
– Atunci, de bună seamă că nu de prin părțile locului, conchise barmanul. Că pe la noi pe aici, doamnele nu prea intră, și dacă intră, nu pleacă pe picioarele lor.
– Ia spune-ne sincer, barmane, ți-a zugrăvit cineva portretul pînă acum?
– La mine zugrăvit este. Bar curat avem.
– Nu zugrăvit pereții. Pictat portretul. Na, că am început să vorbesc și eu ca dumneata.
– Nu, nu pictat nimica.
– Vai, dar cum e cu putință așa ceva? Trebuie neapărat să vorbim cu amicul să vină să-i facă portretul, spuse studentul numărul unu.
– Da, trebuie neapărat, aprobă studentul numărul doi.
– Chiar mîine îl vizitez, adaugă studentul numărul trei. Amicul nostru, student la Belle Arte este un mic Rembrandt în devenire. O să-l vizitez negreșit. Si o să-i vorbesc de dumneata.
– Așa e ! aprobară ceilalți doi studenți. Merită să închinăm pentru el !
– Foarte mulțumesc la domnii, spuse barmanul, încîntat de perspectivă.
– Gîndeste-te, numai, adaugă studentul numărul trei, ce frumos ar arăta atîrnat chiar în sala mare a cîrciumii portretul dumitale aninat.
– Acuma vine carafa cu vin la domnii! anunță barmanul.
Studenții ciocniră veseli.
– Dar ceva de mîncare ai, barmane?
– Vine acuma băiatul! Studenții tineri este. Ei să se hrănească bine trebuie. Aduc friptură, brînză și fructe cu vitamine. Ce ziceți, pentru portret să țin mai bine brațele ridicate?
– Categoric ridicate! răspunseră studenții într-un glas, rîzînd în hohote.
Și, rînd pe rînd, barmanul le căra studenților cu perspective luminoase, fripturi, vinuri, fructe și dulciuri.
La sfîrșit, se ridicară să plece și mulțumiră politicos pentru ospăț.
– He, he, hoțomanilor, voiați să mă păcăliți, cîrciuma părăsiți fără plată!
– Sîntem trei studenți sărăci!
– Cîrciumarul nu prost. Cîrciumarul bîtă avea. Dar, de fapt, vă dau o șansă la voi, fiindcă studenți sărăci sînteți.
– Care, cîrciumarule ?
– Mîine cu doamna Gioconda veniți. Eu la voi așteptam. Facem friptură mare la ea și vin bun.
