Am fost, de curînd, la conferința uneia din cele două asociații – rivale – ale sociologilor din România. Destul de multă lume – mai ales din universitățile mai mici de prin țară și de pe la cele două institute de sociologie ale Academiei.
Un domn, sociolog, in urma unei discuții ceva mai contondente și-a terminat prezentarea “metodologiei” cercetării – o combinație stranie și indigestă de Gusti cu Weber – cu concluzia irefutabilă: sociologia este multi-paradigmatică. Adică se pot combina orice bucați de teorie și metodologie, fără context, continuitate a discuției sau coerență de orice fel, fiindcă sîntem “multi-paradigmatici”.
La un alt panel, un mai tînăr sociolog, folosea paradigmele „Weber”, „Marx”, „Gusti” (din nou!) plus alți doi sociologi locali – paradigmizați și ei. Era vorba doar de a da niște nume unor variabile dintr-un model de cercetare a sărăciei – un fel de cercetare din care s-au îmbogățit destui sociologi. Era și el, bineînțeles, multi-paradigmatic.
Cele două cazuri nu sînt, însă, decît niște variante caricaturizate ale unei mai generale și mai vagi mode a multi-paradigmicității ce bîntuie printre sociologi. Problema nu este doar una locală: un sociolog canadian foarte harnic (Ritzer) încerca sa scrie o istorie a sociologiei bazată pe paradigma multi-paradigmelor. Rezultatul este unul mediocru. Metoda ascunde o lipsă de cunoaștere – atît factuală (a istoriei sociologiei) cît și a istoriografiei, a teoriilor istoriei și chiar a teoriilor sociale. Modelul lui Ritzer ajunge la un fel anistoric de a înțelege istoria unei discipline.
Există, desigur, și variante locale. Paradigme ale cunoașterii societății sau Spre o paradigmă a gîndirii sociologice sînt cărți, decente, scrise de sociologi români, încă folosite, în unele locuri, ca introducere în disciplină.
Fascinația cu “paradigma” are cauze diferite. După apariția cărții lui Thomas Kuhn (Structura revoluțiilor științifice, 1962), cei din științele sociale s-au îndrăgostit brusc de termen. Părea să rezolve mai multe probleme deodată. Sociologia suferea încă de urmele vechiului război al metodelor, a diferențelor de legitimitate dintre științele naturii și științele socio-umane. Modelul cel mai răspîndit era, totuși, cel al științelor naturii, sau măcar a posibilității de a matematiza cît de mult se poate.
Teoria lui Kuhn, a schimbării paradigmatice ce face trecerea între momentele de ‘știință normală’ – aplicat la fizică – a dat speranțe nebănuite sociologilor. Faza intermediară, de conflict și coexistență a mai multor paradigme, se va rezolva prin intermediul apariției științei normale a societății. Contextul era potrivit – anii 1950 și 1960 aduc instituționalizarea masivă a sociologiei și predominața unui model structural-funcționalist. Sociologii erau aproape să facă saltul, să decoleze, cum le plăcea să zică unor economiști, spre știința adevărată și total legitimă a societății.
Pe de altă parte, ideea scandaloasă a lui Kuhn referitoare la incomensurabilitatea teoriilor științifice – ce punea sub semnul îndoielii existența unui fundament rațional comun al științelor, de orice fel ar fi ele – a fost preluată de altfel de sociologi. Dacă revista Nature îl făcea pe Kuhn, împreună cu un alt filosof al științei, Feyerabend, “the worst enemies of science”, sociologia cunoașterii, mai exact social studies of science, ieșea din varianta main-stream, structural-funcționalistă a lui Robert Merton, și se arunca într-un lung proiect de deconstrucție a științelor naturii.
Cînd spui că sociologia este multi-paradigmatică, spui, printr-un singur cuvînt, că este pe cale să devină o știință adevărată ca fizica (sau măcar ca economia sau lingvistica) și că, în același timp, sociologia are o poziție de unde poate studia și înțelege restul științelor mai bine decît o fac ele însele. Cele două variante se exclud reciproc, se bazează pe moduri diferite de a înțelege modul în care funcționează știința, relația ei cu istoria și politica. Dar tocmai amestecul ăsta este ceea ce face multi-paradigmicitatea sociologică atît de folositoare.
În cazurile locale, românești, termenul e și mai atrăgător. Dă un nume ce sună bine, științific, sau măcar de filosofia științei, unei sărăcii a gîndirii teoretice. Uneori, ca în cazul relațiilor neprincipiale dintre Weber și Gusti despre care vorbea primul nostru sociolog, nu mai e doar sărăcie ci totală incoerență. Mai mult decît prin alte părți, sociologia românească suferă de o inexistență a dialogului – datorată, printre altele, lipsei sau precarității revistelor, asociațiilor sau a oricăror forme profesionale. De aici apariția unei subfaune locale bizare de sociologi și de sondori de opinie.
Sînt oameni care atunci cînd se pregătesc să păcălească, să ‘facă’ pe cineva, au un tic verbal, gestual – îți spun „prietene”, „cum foarte bine știi”, trag din țigară altfel, sorb din cafea mai afectat sau pun mîna pe tine. Cînd un sociolog, mai ales dacă e de prin părțile locului, începe să îți povestească despre cît de multi-paradigmatic este ceea ce face el are un astfel de tic.
Cel mai bine vă aparați, înainte să apuce să pună mîna sau să vă zică “prietene” sau “maestre”, parafrazînd un domn distins ce preda, pe vremuri, la École de Mines de Paris. Îi spuneți răspicat: N-ați fost niciodată multi-paradigmatici!
Textul asta are si un post-scriptum neasteptat. Discutia intre sociologi exista si critica are totusi efecte. Dintre cele mai proaste.
Unul dintre sociologii de care era vorba indirect si doar cu titlul de exemplu in textuletul de mai sus a luat foarte in serios critica si ameninta ca ma da in judecata si, ca sa il citez, „ma pune la pamint”.
Ce sa ne mai complicam cu discutii, reviste, dialoguri sau critici academice cind avem tribunale si, mai ales, frumosul obicei multi-paradigmatic al violentei fizice cu inflexiuni muzicale de hip hop.
De fapt insa, dupa o matura chibzuinta, imi dau seama ca aici se ascunde o idee interesanta. Concursurile pe post sint complicate si netransparente, coordonarile de doctorate si mai si, publicatiile si cartile nu intereseaza pe multa lume, discutiile, mai ales daca sint critice, sint enervante.
Propun ca in locul complicatelor si neconcludentelor discutii sa organizam niste meciuri de cafteala intre oamenii de stiinta. Nici nu suna asa rau. O sa mi-o iau de cateva ori, dar deja ma gindesc cu bucurie ce o sa se intimple cind ajung la prima sedinta a Academiei. Sa lasam piata libera sa decida cine e mai bun.
Toata lumea la sala de forta!
Dar de ce nu puneti tot mesajul ca sa vada tot poporul? Sau un citat mai larg sa vedem exprimarea a la CESPE?
deci? Veniti la sustinere Nini Sapunaru sau preferati joc de glezne, la mare distanta?
Da, totusi, de unde stiti ca baiatul asta a scris ambele lucrari? Dovezi ceva?
agentii astia din preajma lui stiu
Sa intelegem ca vreti sa pichetam evenimentul? Pana la urma, de ce nu? Lumea tre’ sa stie ce fel de „baeti” sunt astia care stau cu morala in gura.
A propos. Vad ca e trouble in paradise. Prietenul EP care l-a impus pe beladu la institutul anticultural s-a suparat pe Lili si a pus tunurile pe el. Beladu e intre focuri zilele astea.
Dupa logica obisnuita, va uita ce ii datoreaza lui EP pentru ca in realitate si beladu e un mic dinu paturica. De aia il si descrie asa de bine. Il vede zi de zi in oglinda.
E foame de bani, e foame de bani baieti/ Lumea tre’ sa stie ce fel de „baeti” sunteti. Tocmai de aia trebuie expusa mangafaua. Deci da, vin la nini. Nu putem face Romania Mare cu personaje patate din punct de vedere academic, nu credeti?
Parca ai fi agent triplu, scrii codificat chiar si sub pseudonim. Cate straturi de frica ai? Iar prostia aia cu Romania Mare e doar o gluma, sper. Proasta. Chiar nu Romania Mare vorbim noi aici.
Eu inteleg asa. beladu il stim. EP si lilica ii gasim aici.
http://www.rgnpress.ro/rgn_13/categorii/politic/11343-turntorul-anonim-iulian-zamfiroiu-ar-putea-fi-schimbat-de-la-conducerea-icr-mediocritate-nepotism-haos-instituional-sunt-cateva-din-reprourile-care-i-se-aduc.html
Partea cu Romania Mare imi scapa. Complicata şarada. E codul lui DaVinci in facultatea asta.
Uite, ca n-am stiut articolul asta. Trebuia? Iar acum, ca-l stiu, tot nu vad cine e EP. Elvis Presley?
Iar sarada e asa: nu cred ca vorbeam nici in gluma despre cum sa facem Romania Mare, ci despre cum e posibil sa traiesti intr-o facultate cu tot felul de acoperiti.
Cred ca „boicotarea” trebuie facuta la sustinerea fatucii aleia, nu la baiatul asta, care si-a muncit lucrarea. Ca a fost naiv, e alta problema.
trebuia*, ca fuse si se duse.
Draga Vlad
Nu este vorba de tine. Nici de panelul tau. E o reglare de conturi in interiorul „famigliei” nationaliste de la sociologie.
PS E vorba de baietii aia care si/au tinut panelul in pod ca sa nu ii vada nimeni si care s/au fofilat de la plata taxei de participare. Cica au vorbit cu seful vostru al mare.
Fraierilor, mi-am dat doctoratul. V-ati stressat degeaba. Am demonstrat ca postmodernismul poate sa apara in varful muntelui si ca nu e bine sa scrii ISI pentru ca ăia nu publică temele esenţiale ci doar flecăreli (Heidegger). Am avut in comisie numai oameni de valoare. Un sarlatan care ar trebui trimis la cursuri de toleranta, un profesor de Spiru Haret etc.
Am facut sociologie rurala la Novaci, fara sa imi dau seama ca ala e oras, nu sat… Ma rog, cu o parte din teza m-a ajutat un coleg mai fraier, ca doar o facea pentru patrie. Sper ca nu a plagiat…
:))))))))))))))))))
Si, totusi, trist…
n-o lasati, mai, baieti, in pace? Si nici pe beladu? Rai mai santeti! Nu-i lasati s-o faca nici pe furis, ce dracu’…
Dar, daca tot ati adus vorba: a fost sau n-a fost neointerpretativ?
s-ar mai ivi o flecareala: colegul fraier e totunul cu precocul Purci?
Pai, as lasa-o, domnule, daca ne-ar lasa si ea pe noi cu tampeniile si nu si-ar mai tine nasul asa de sus (de aici si vorba, prostul daca nu e si fudul…). Dar, iti creste nitel tensiunea cand il asculti pe domnul coordonator vorbind ore in sir despre competenta si apoi le trage cate un sut in fund studentilor muncitori si ii trage dupa el numai p-aia lingusitori si prestatori de servicii (sa va iau ceva de la magazin?). Din cauza astora, or sa plece toti oamenii buni din mediul universitar, ti se face sila. P.S. e vorba de alt fraier, nu de Purci 🙂
inteleg, ALT fraier
@Domitian
Inteleg c-asculti Irina Loghin. Ba chiar Irina Loghin in duet cu Fuego. N-am o problema cu asta. Rogu-te insa sa-i dai putin mai incet cand scrii pe blogul asta! Sunt ticsite comentariile tale cu Irina Loghin si Fuego. In duet. Dar inteleg ca, la randu-le, nu sunt multi-paradigmatici, caz in care, fireste, pot fi adusi intr-o discutie care, in definitiv, ii priveste si pe ei.
Constat ca esti preocupat de destinatia scriiturii mele. In general e una pragmatica. N-are treaba cu patria si nici cu patriotii de mucava. Dar nici cu Irina Loghin si nici cu Fuego, motiv pentru care, pentru tine cel putin, va fi pricina de dezamagire. Promit insa c-o sa-i ascult pe cei doi, ca sa le inteleg muzica, dar mai ales ca sa rezonez cu tine la urmatoarele postari. Si ca sa ma asigur ca vom fi pe aceeasi lungime de unda o sa ma uit si la Las Fierbinti. Ca despre Kuhn, e limpede, nu vom vorbi niciodata. Ne impiedica Las Fierbintiul din fundalul comentariilor tale. ,,Ce face baietii? E multiparadigmatici?”.
stai, Purci, nu da-n foc: credeam ca ai scris si pentru artista asta, nu doar pentru Cosmin, seful tau pragmatic.
Dincolo de asta, asculta, te rog, Fuego si Irina, apoi anunta-ma, cand simti ca incepi sa rezonezi. Pariu ca n-o sa-ti iasa.
spune si despre Kuhn, ca inteleg ca te imaginezi in treaba: ce vrei sa stii?
Domitiene, Purciule,
nu va mai certati ca boracii in nisip. Stiti amandoi cine e fraierul firav care a scris doua teze „pa infrastructura” si deocamdata a sustinut/o doar domnita. El urmeaza. S/au pus strategic la doua saptamani distanta poate nu vede lumea ca nu prea se deosebesc operele. Oricum, umbla vorba ca beladu mai are ceva teze suspecte la activ. Unele celebre si aflate la comisia de etica a universitatii. Ah, valorile.
dio,
nu mai merge pe 3 ID-uri, ca nu mai stim cine sunt boracii si cine e tataie. Lasa-ne sa ne jucam de-a kuhn si de-a pragmatismul, daca asta cere piata. M-am prins cine e omul: nini sapunaru. Vii la sustinere?
ID-uri ca ID-uri, dar foloseste 3 IP-uri. Deci ne vedem cu totii la evenimentul lui Nini?
Si o intrebare legata de o situatie ipotetica, se intelege, fara legatura cu situatia de fata: daca scrii doua, sa zicem, poezii, cu aproape acelasi titlu si pe prima o treci sub un alt autor pentru ca ai scris-o pentru altcineva… Se cheama ca la a doua ai comis plagiat sau autoplagiat?
Stimate domnule Cotoi,
Ma regasesc cu surprindere in descrierea tanarului sociolog, dar recunosc ca ma simt cam stingher in compania nationalistilor de serviciu.
As vrea sa vin cu niste clarificari, pentru cei care nu au fost prezenti la conferinta.
Fiind vorba despre un panel de metodologie si nu unul teoretic, lucrarea mea a avut ca tema metode de masurare si analiza statistica a saraciei utilizand date de sondaj. Prin urmare, am incercat sa trec in revista in putinul timp avut la dispozitie o serie de moduri prin care saracia este operationalizata si un numar limitat de modele de analiza, una dintre ele fiind ilustrata utilizand un studiu recent despre tinerii din mediul rural facut in Romania.
Nu am avut pretentia ca sunt multi-paradigmatic, chiar am mentionat la inceput ca tot ceea ce spun se bazeaza pe asumptia ca saracia poate fi estimata prin ancheta sociala pe baza de sondaj. Am folosit un concept (excluziunea sociala) indelung studiat in stiintele sociale si o metoda care este acceptata ca valida si larg utilizata in comunitatea stiintifica internationala a sociologilor sau a politologilor. Nu am intentionat sa revolutionez stiinta, ca antevorbitorii mei, ci doar sa popularizez o metoda mai putin utilizata la noi.
Din cele 20 de slide-uri ale prezentarii, unul singur se referea la modelul teoretic de analiza a deprivarii, sau mai exact a evitarii sau a iesirii din saracie. Am avut in vedere doua lucruri: nivelul de analiza (individual sau comunitar) si resursele disponibile (materiale, educationale sau sociale). Am mentionat niste teoreticieni asociati cu aceste concepte sau tipologii, precum si doi cercetatori romani care au preluat aceste concepte si de aici amuzamentul de a vedea cupluri sociologice precum Bourdieu-Voicu sau Tonnies-Sandu. Nu am avut pretentia de exhaustivitate, nici de a spune ca Voicu=Weber, am vrut sa arat doar ca nu am scos toate conceptele alea din burta.
Includerea lui Gusti a fost doar pentru a sustine ca dezvoltarea comunitara a fost o preocupare a sociologiei romanesti inca de la inceput si ca s-a trecut in timp de la o cercetare holista de teren la una bazata pe date statistice despre dezvoltarea satelor si datorita lipsei resurselor financiare si politice din trecut. Daca partea teoretica a parut superficiala sau incropita este si pentru ca oricat de complicat ar fi un model statistic, masurarea unor concepte sociale necesita un grad ridicat de simplificare a realitatii, care intotdeauna ii va irita pe cei cu inclinatii calitative.
Am decis totusi sa includ aceste concepte in loc de a tranti toate variabilele posibile in analiza (cum se intampla in practica mai des decat vrem sa ne imaginam) pentru ca m-a interesat sa separ saracia individuala de cea comunitara si sa studiez relatia dintre ele, ceea ce se poate face doar prin tipul de analiza pe care l-am prezentat si care este putin spre deloc folosit in Romania.
Daca ati fi ramas pana la finalul prezentarii, ati fi aflat si concluzia mult-hulitului studiu, si in loc de ironiile ieftine care mi-au intrerupt repetat prezentarea, am fi putut discuta despre motivele pentru care o comunitate puternica poate compensa pentru lipsa de resurse individuale, in vreme ce comunitatile sarace sunt si cele mai afectate de inegalitate. Chiar renuntand la orice pretentie de a fi inspirat din sociologi clasici si lasand orice name sau concept-dropping si presupunand ca sunt un simplu tehnician, concluzia asta ar trebui sa dea de gandit. Cred ca la o conferinta internationala serioasa as fi obtinut alte reactii.
Altfel, recunosc ca am un deficit de sofisticare teoretica, la care a contribuit din plin facultatea absolvita, chiar si dumneavoastra prin absenta repetata si niciodata explicata de la seminarul de antropologie din anul 2 (2005/2006). Cine stie, as fi fost acum poate in avangarda celor care vor sa opreasca „automobilul triumfal al statisticienilor uniti, pentru care ceea ceea ce nu se reifica, ceea ce nu se lasa numarat si masurat e neavenit”, cum spune Adorno. Dar asa, am devenit unul dintre ei.
Cu stima,
Vlad Achimescu
Impresionant pana la lacrimi. Doua intrebari, un pont, un sfat si-un like:
Tu esti victima sau mandria facultatii in darea asta de seama?
Santem in 2013: n-ai mai gasit mimic de citit dupa trauma din 2005/2006?
Si Mihai Viteazul facea dezvoltare comunitara (tot asa, mai holist).
Daca tot faci jocuri de cuvinte gen Bourdieu-Voicu, nu te mai mira ca te rade lumea.
Cit de tare ai dat-o pe-asta din Adorno!
Fizica dom’le, fizica ! Dar daca ti-a trebuit sociologie…:)
Fascinanti totusi sociologii astia…si socioloagele ;;)
Daca o discutie despre paradigme in sociologie a dat nastere la asa un freamat mi se face aproape frica sa continui cu mici texte despre „modernitati multiple” sau despre „capital social” si modurile lor de viata de pe la noi.
Cine stie ce se poate intimpla? Nu as vrea, doamne fereste, sa se creada ca vreau sa „terfelesc” modernitatea multipla sau capitalul social. Desi, poate, daca am scapat de necazurile cu multi-paradigmele discutiile o sa continue ceva mai decent chiar daca mai putin distractiv.
Da-i drumul, Caline! Expune-ti teoriile si noi o sa le asiguram o critica justa, evidentiindu-le doar contradictiile interne sau entorsele si fracturile logice. Doar atat as schimba, acel final cu referire la sondaje, sondatori si alti sociologi media-icons. E pacat sa te irosesti in mize atat de mici… 🙂
ati terminat dezbaterea? La un moment dat, parea ca in joc e insusi viitorul fabuloasei natiuni care-si creste copiii cu cornuri, lapte si Kuhn. S-au gasit cursuri si medalii pentru sociologii sub acoperire? S-au gasit raspunsuri la intrebarile lui Purci, singurul supravietuitor al campaniilor monografice? Mi-a placut asta: „multidisciplinaritatea presupusa de sociologia monografica n-am s-o uit niciodata…” Nici Irina Loghin in duet cu Fuego n-ar fi zis-o mai frumos!
Decat o fraza, cea de final. Ce are a face toata analiza paradigmicitatii sociologie cu acea Sinziana bizara a fondurilor de opinie. Aia sunt mai degraba specialisti in evaluare si statistici decat in sociologie. Si in evaluare sunt multi-paradigmatici. 🙂
Draga purci. daca nu esti sociolog de ce participi la congrese de sociologie? inteleg ca mai nou esti politolog. toti astia la care va pute patria si nationalismul trsgeti la politics si la proiecte europene. va credeti elite intrlectuale dar nu v-a mai vazut nimeni acolo unde sunt marile urgente: tinutul secuiesc, basarabia, chestiunea rurala. si, domnilor, de cand e o rusine sa slujesti academia, universitatea si icr-ul. bravo celor cate pot.
@obr
Va dezvalui un secret de-al lui Polichinelle. Cu cat infiltrati mai abitir patria si nationalismul in discutii care nu le implica in mod necesar, nu veti face altceva decat sa le demonetizati suplimentar. Atat discutiile, cat si patria si nationalismul. Erodati-le mai putin! Altminteri, patria produce loialitati patriotice si mai putin nationale, cu distinctiile si apropierile de rigoare. In fine, de discutat.
Cum as putea sa ma numesc sociolog? Ar fi un sacrilegiu, tinand cont de statura colosilor implicati in dezbaterea de fata. Sa-nteleg ca participarea la conferinte de sociologie, si internationale pe deasupra, este o conditie necesara si suficienta ca sa fii socotit sociolog? Ma-ndoiesc. In alta ordine de idei, sociologia poate fi multiparadigmatica, dar nu si multidisciplinara? E drept, n-am invatat multe de la Gusti, nu asa multe ca cei care se revendica exclusiv de la Profesor, dar multidisciplinaritatea presupusa de sociologia monografica n-am s-o uit niciodata. O sociologie monografica cu, e adevarat, suprafata nationala. Sigur va revendicati de la Gusti si de la sistemul lui sociologic, cu cele trei paliere, respectiv sociologie, politica, etica? Fara etica, n-ai sistem.
Sa stiti ca nu sunt nici politolog, desi merg la conferinte si congrese de profil. Sunt doar multiparadigmatic si multidisciplinar. Iar de putut si de elita, ce sa mai zic? Mi-e nitel elita de cei care au citit cartile scrise de Gusti si de Kuhn tinandu-le de-a-ndaratelea. Precum si de cei care, cu naratiuni infantile, re-traseaza granite de netrecut intre discipline si grupuri etnice. Ca dupa aceea sa sune alarma marilor urgente. Si sa-l re-foloseasca pe Gusti ca alibi.
pai va spun eu de cand e o rusine. De cand ocupam posturi prin santaj, eventual ca sa ducem bani la ong+uri ale nationalistilor de profesie (care iau banii dela gura romanilor de pretutindeni pentru a isi intretine gastile analfabete). De cand fraudam concursuri la institutii pretins prestigioase. De cand ajungem profesori la comisia de contestatii si de cand luam drept de conducere de doctorat batand cu pumnul in masa. Si, dupa aia, ne punem doctoranzii mai blegi si mai firavi sa ne scrie doctoratele favoritelor, argumentand ca e pentru patrie. Dupa care ne plangem ca lumea imorala ne tine pe margine.
Alo, da doctoratul asta al favoritelor cand e? Sa trecem si noi pe acolo cand se sustine…
Chiar asa face rradu beladu? Paganul din mine nu poate sa creada… Auziti, baieti, dar de ce nu va ziceti pe nume, mai ales ca toata lumea stie atat oamenii, cat si faptele? Calin contra Dracu, Scorillo, Decebal, Mama lui Decebal, Purci, Curci si Domitian. E corect? Sau altfel: de ce nu va intalniti in neopasunista aia de sala de consiliu, la o discutie pe bune, despre toate aceste spinoase: metodologia veterolegionar-neohermeneutica, frauda si concurs, scoala si Academie, sociologie, securitate, popi si bodyguarzi, Gusti si Covasna, Schitu si Magureanu?
erata:
in mesajul de mai sus, in loc de „Auziti, baieti…”, a se citi „Auziti, baieti si fata…”
@obr
Desigur, sunt destul de multe semne de intrebare legate de cercetarile pe grupuri etnice, dintre care cea mai buna care-mi vine in minte acum este: cum anme, prin ce super metode poate un sociolog, alaturi de o echipa de pseudo-sociologi, sa scrie un raport cu pretentie de document demn de Academia Romana, dupa 10 zile de stat in Harghita-Covasna? Ziceti-ne si noua, chiar am fi interesati. Document care ar putea servi, la o adica, politicului (ca tot vorbeam de Gusti, pragmatism) sa modifice acea realitate? Asta ca sa nu intru in discutii mai incomode, de genul: cum se poate ca intr-un centru care studiaza probleme etnice sa nu fie decat 1, maxim 2 sociologi care chiar stiu definitia grupului etnic (daca as spune lecturi pe tema, cred ca deja e prea mult)? Cum ramane cu discursul despre competenta? Cat despre Gusti, Vulcanescu si altii, cred ca e bine sa vorbeasca despre ei cei care nu-si bat joc de numele lor si nu promoveaza incompetenti care sa tina seminarii in care spun numai prostii, in care arata ca, de fapt, n-au citit bine cartea, ci o pagina da si 50 lipsa. Numai bine.
Se pare ca exista un fel de secta in care Gusti, saracul, joaca rolul de Bivolaru si paradigma nationala e profetul sau.
De unde au aparut ciudatii astia? Par niste liceeni intarziati ce au prins niste carti pe care le citesc fara sa inteleaga nimica. Autorii nu se leaga intre ei, sunt aruncati la gramada, prost intelesi – e tipic pentru secte si pentru liceeni cu prea multa acnee pe fata ca sa iasa in public.
Ce nu inteleg este ce se intampla cu asociatiile profesionale, restul sociologilor, oamenii normali din zona asta? Fiindca daca astia sint cei de care zicea Domitian nu par prea oropsiti – sint si in Universitate, Academie, icr si naiba mai stie unde. O fi cu voie de la sri dar tot nu se leaga – ce nevoie sa aiba de o secta de pseudo-sociologi?
Nasol mi se pare ca nu reactioneaza nimeni din breasla. Chiar nu se aude ce si cum delireaza tarabostii astia?
Am gasit si un clip despre asta
http://www.youtube.com/watch?v=z_P0gatZtQE
Calin,daca toate lucrurile ar fi asezate pe fagasul lor normal si totul ar avea logica,nu am mai avea despre ce sa discutam. Din nefericire,la toate conferintele la care am participat-in unele cazuri,amandoi- se observa o epatare a unor calitati inexistente.Din nefericire,oratoria,pedagogia si cercetarea sociologica cu tot ceea ce presupune ea nu sunt legate sine qua-non,astfel incat daca esti un foarte bun sociolog sa iti poti prezenta cercetarile foarte bine in public,oral,cursiv si clar.Multi paradigmatismul acesta a devenit un fel de „a fi boem,de bonne tone”-sper ca am scris bine in franceza,la fel cu a fi impotriva proiectului de exploatare de la Rosia Montana. Dincolo de paradigma exista o realitate pe care multi o ignora,convinsi fiind ca doar multi-paradigmatismul lor este real.La conferinta amintita nu am participat din 2 motive:1.M-am saturat sa vad aceleasi fete si aceleasi prezentari (foarte putine bune!) ale unor oameni dintre care multi predau in universitati ceea ce nu stiu si 2. Lipsa timpului necesar pentru a scrie o lucrare buna,nu una mediocra. In rest,ca sa revenim la multi-paradigmatism,cliseul acesta este si va fi in continuare servit studentilor,pentru ca nimeni nu are curajul sa spuna ca acest cuvant reprezinta un concept si trebuie tratat ca atare. Insa, cum spuneau latinii-Quem Dei oderunt, pedagogum faecerunt (Pe cine l-au urat zeii l-au facut profesor!) iti revine,si poate si noua,celor mai tineri, dificila sarcina de a clarifica,de a explica (cu cel mai bun simt didactic) ce inseamna multi-paradigmatism si de ce nu poate fi folosit oriunde si oricum,doar ca un argument in favoarea sau in defavoarea unei lucrari sau a alteia,unui autor sau altuia! In rest, 110% cu ceea ce ai postat.
Interesant comentariu. Incepeti spunind ca va jucati cu Kuhn la gradinita. Fie sinteti foarte batrin, fie exagerati (foarte mult). Tind sa cred ca e vorba de ultima varianta avind in vedere si avalansa de nume ce urmeaza.
Ati adus prea mult „echipament” pentru discutie – autorii se calca prea tare pe picioare, din cauza aglomeratiei, pentru a mai fi folositori pentru argument. Poate discutam in alt context, daca doriti.
Ritzer e o victima colaterala. Nu cred ca e un sociolog prost. Este insa un prost istoric al stiintelor sociale. Interesul meu este legat, mai mult, de felul in care functioneaza sociologia autohtona si de istoria ei. Poate ca Descartes e necesar dar, pe moment, am alte nume in minte.
Cit despre epistema ce „pulseaza” in scriitura mea – o iau ca fiind de bine.
este grea nestiinta. NU vad de ce este o problema asocierea paradigmei stiintifice (Kuhn), cu paradigma nationala (Gusti)sau cu paradigma interpretativa (Weber). La fel, repudierea dintr-un rand a metodologiei neointerpretative o faceti intr-o maniera neokominternista, de suprimare. Multiparadigmaticul pe care il refuzati dvs. este baza sociologiei generale. Inteleg ca predati teorii clasice si antropologie, deci probabil nu sunteti destul de bine informat in domeniul sociologiei generale si al teoriilor cu care aceasta lucreaza. De aceea preferati bascalia, zeflemeaua, in dauna dialogului constructiv cu rivali teoretici de valoare, confirmati de lumea stiintifica nationala (cea care conteaza, nu sorosistii)si de foruri de prima marime precum Academia Romana.
Adaug si eu o „nota de picior” ca tot am scris ieri despre felul cum Editura Academiei Romane isi sfatuieste autorii sa dea referinte. Observ ca ati transformat cu gratie un nume propriu intr-un substantiv comun: de la Soros ati facut sorosistii. Chiar credeti ca exista asa ceva? Raspunsul necesita, desigur, o abordare sociologica nu una patriotard-pompieristica dupa ureche!
O fi grea daca ziceti dvs. Probabil stiti mai bine.
Observ ca va bucurati mult de cuvinte fara sens. Pe vremuri asta se numea „betie de cuvinte”. „Paradigma” si „neo” va plac mult.
Nu stiu ce e aia metodologie neointerpretativa si nici nu vorbesc nicaieri de asa ceva. Daca o contrapuneti la neokominternism (?) o fi proto-kominternism sau vreo chestie neoparadigmatica.
In ceea ce priveste sociologia generala cred ca va aflati in eroare. Daca vorbiti de ce cred eu – e vorba de un fel de „introducere in sociologie” – o disciplina ce este, asa cum ii spune si numele, introductiva, si nu lucreaza cu teorii sau concepte proprii. Exista, desigur, si alte moduri de a intelege „sociologia generala” – mai ales prin secolul XIX si inceputul secolului XX – dar nu pareti sa va referiti la asta.
Intr-adevar sociologia generala, ca introducere, trebuie sa prezinte teorii si abordari diferite. Asta nu o face multi-paradigmatica.
Despre asta vorbeam si eu. Zeflemea, luare in raspar a localului si nationalului si golanie academica. V-ati gandit vreodata ca unii dintre acei sociologi despre care vorbiti sunt oameni-institutie si se afla in prima linie? Astazi, daca esti nationalist, ti se iau cursurile, ti se refuza accesul la burse, esti dat afara din institutii.
Nu stiu la cine va referiti. Cine a fost om institutie? Kuhn, Weber, Gusti? Or fi fost. Ce are asta de a face cu tema discutata?
Micile obraznicii cred ca tin de „greutatile nestiintei” de care vorbeati. Desi „golanie academica”, trebuie sa recunosc, suna aproape misto.
Daca esti nationalist ti se iau cursurile? E un truc interesant asta. Daca ti se intampla ceva neplacut – fiindca nu stii carte, vorbesti prostii, n-ai publicat nimic semnificativ sau, mai des, esti in gasca academica cu mai putin acces la resurse – e „din cauza ca esti nationalist”. Asta este, cum zicea un sociolog italian mai de demult, o rationalizare,sau, mai explicit si mai englezesc: „patriotism is the last refuge of a scoundrel”. Sigur, patriotismul nu inseamna neaparat asta dar asa functioneaza el intr-o buna parte din lumea academica romaneasca, ca un paravan sub care se poate ascunde neputinta teoretica si de cercetare. Daca cineva spune si scrie lucruri interesante, cu sens, nu conteaza ca e nationalist, homosexual, comunist sau neoliberal. Cei ce il acuza de asta sint niste idioti – si e adevarat ca sint destui si din astia. Daca nu reuseste insa sa o faca si se scuza fiindca e nationalist sau homosexual, este, cum zice Samuel Johnson, un ticalos.
Oamenii institutie sunt cei care concentreaza energiile sociale in scopuri colective superioare. Ei nu pot exista decat in interiorul paradigmei nationale, in interiorul culturii conservatoare critice (care te deranjeaza din moment ce vad cum persiflezi protocronismul) si in interiorul structurilor organice – de exemplu familia. Lucrul acesta l-au observat foarte bine Durkheim, Weber, Tonnies, dar si un Dostoievski (si la noi de Vulcanescu, Gusti etc.), lucru uitat de diversi sociologi si politologi tineri, postmoderni si cosmopoliti, care si-au primit gradele didactice pe nemerit, facand pactul cu diavolul sau, mai rau, tradand paradigma nationala. Si acum, vazand ca, prin oamenii institutie, paradigma rezista, au trecut la alt model de desfiintare, tot de sorginte neokominternista. Anum enegarea conceptului de paradigma. Practic, ai vrea sa interzici conceptul de paradigma pentru ca nu ai putut sa demontezi paradigmele organice din sociologie (inclusiv romaneasca). Refuzul paradigmei nationale capata nuante grotesti – „grija” pentru celalalt (Heidegger) dispare pentru ca nu este european si postmodern sa ne raportam la familie, la stat, la natiune in maniera lui Gusti. Apare in schimb grija pentru terfelirea conceptului de paradigma, dupa terfelirea paradigmei nationale.
oamenii institutie sint puii lui Badescu, ca sa simplificam convorbirea. Sint nationalisti cu voie de la SRI-BOR si delireaza in multiparadigma Isus. Ziceti mai departe, acum, ca stim si personajele.
Draga tarabostes, nu ma asteptam ca o discutie relativ tehnica sa trezeasca atitea pasiuni – chiar de nuanta geto-dacica.
„Paradigma organica”, „terfelirea conceptului de paradigma” si „tradarea de paradigma” (mai rea ca pactul cu diavolul) sint cele mai distractive chestii pe care le-am auzit de mult timp.
Te-as sfatui sa te intorci la Kuhn, dar nu sint sigur ca mai ajuta in faza asta. Combinatia impotriva naturii cu Heidegger si „grija” de paradigma e halucinanta.
Ce „au observat foarte bine” domnii aceia? Asta cu „au observat foarte bine” e exact ticul de care vorbeam. Intr-un fel ar trebui sa iti multumesc pentru postarea asta: este un exemplu viu de „pacaleala” si impostura „multi-paradigmatica”.
Interesanta abordarea. Pare insa scrisa pentru sociologii multiparadigmatici la care va referiti in text. De ce? Pentru ca porniti de la Kuhn. Cu Kuhn ma jucam la gradinita. Pentru scanarea raporturilor de forta dintre episteme, adica, citez, pentru ,,a înțelege modul în care funcționează știința, relația ei cu istoria și politica’’ e nevoie, cred, de alte nume. Si de o alta abordare, subtila doar pentru cei care au ramas la Weber si la Gusti. Care, apropo, pot fi combinati de cel care cunoaste Bildungul german, ce i-a amprentat adanc pe ambii.
Dupa mine, cand spui ca sociologia este multi-paradigmatica, afirmi altceva. Sustii de fapt ca diferitele abordari din sociologie sunt inradacinate in traditiile distincte ale filosofiei morale. Donald Levine insista asupra faptului ca ethosul (horribile dictu) sociologiei germane, franceze si engleze nu poate fi inteles fara insfacarea directiei centrale din filosofia germana, franceza si engleza (era oare ,,germana’’ filosofia lui Kant? Mai degraba protestanta). Alasdair MacIntyre e mai subtil. Dupa el, orice filosofie morala presupune si o sociologie. Motivul? Din moment ce filosofia vadeste conexiunea dintre actiunile, atitudinile, opiniile agentului si un anumit referential e de cercetat inradacinarea sociala a acestui referential, anvergura sa institutionala. Dar nu in asta consta subtilitatea lui MacIntyre. Ci in epistemele morale pe care le aduce in discutie si pe care le evalueaza ca fiind ireconciliabile in aflarea adevarului. Care adevar? Cel stabilit de traditie, enciclopedism si genealogie, directiile identificate de filosoful scotian. Pentru surprinderea acestui adevar, fiecare directie inainteaza un tehne particular. Dar perspectivele nu sunt ancorate in ,,filosofiile nationale’’, ca la Levine. Ci mai degraba intr-o dezbatere teologica basculata apoi in filosofie, de unde este catapultata in zona stiintelor sociale. Michael Allen Gillespie sau Stephen Toulmin, dar si altii, cred ca sunt puncte de plecare mai nimerite decat Kuhn in ,,chestiunea multiparadigmatica’’, pe care eu as discuta-o pornind de la Descartes. Sau Duns Scot si D’Aquino. Sau poate de la ganditorii din primul mileniu crestin. In esenta deci, termenul pompos de paradigma escamoteaza candid intercalarea masiva a filosofiei morale in dezbaterea sociologica. Intr-un cuvant, a atasamentelor ideologice. Sub umbrela ,,abordarii multiparadigmatice’’ s-au infiltrat in campul sociologiei fel de fel de dezbateri metafizice, cu consecinta proliferarii imposturii intelectuale si, simultan, cu degradarea atat a metaficii, cat si a sociologiei. Sunt mai multe explicatiile. De fond, cred ca-i una singura. E vorba de definitia omului si a eudaimoniei. Fiindca stiintele sociale moderne, stiinte ale omului despre om, n-au o definitie a omului. Ne trebuie? Daca zic ca da, admit atunci necesitatea impletirii sociologiei cu filosofia si sunt la un pas de a deveni, la randu-mi, multiparadigmatic. Daca zic ca nu, constat cu ce se termina travaliul de aseptizare ideologica a sociologiei. De regula, cu hegemonia unei alte ideologii. Asa ca o sa raspund cand o sa aflu tehne-ul potrivit. Concluzionand, nu cred ca ,,multiparadigmicitatea’’ e problema de fond. Carenta majora e ca ,,multiparadigmaticii’’ nu-si pot defini pozitia, ca fac confuzii majore intre campuri ale cunoasterii, care se intretaie la un moment dat, dar cu care nu pot jongla. Ca, altfel spus, nu cunosc rigorile unuia, si nici pe ale celuilalt, ca-si trateaza umorile, in functie de zi si de inspiratie, cand sociologic, cand metafizic. Ca sunt penibili prin discursul metaforic, slabanogit conceptual, ca sa-i parafrazez pe unii. Deci nu ,,multiparadigmicitatea’’ e condamnabila. Ci incultura si urmarea ei patenta: sarlatanismul intelectual. Fiti multiparadigmatici deci! Da’ fiti multiparadigmatici care stiu carte!!!
Nu mai iau de epistema care pulseaza si in scriitura dumneavoastra. Sunt uniparadigmatic in seara asta. Ma iau de abordarea lui Ritzer. Un harnic care, din prea multa harnicie, in cadrul unei anumite episteme probabil, sfarseste in mediocritate. Mi-as dori, sincer, ca cineva din sociologia autohtona sa aiba 10% din recunoasterea internationala pe care o are Ritzer. Si tot 10% din productia lui intelectuala. Cantitativ macar. Ca inteleg ca, calitativ, unii deja l-au intrecut.
Mai purci mai. Ti-ai gasit tehne-ul? Ca sint un pic ingrijorat.
Vezi ca, asa printre altele, incurci paradigma cu episteme. Dar ce sa ne ingrijoram din atita lucru. Bine ca faci distinctia, tipica pentru marii sociologi, dintre calitativ si cantitativ.
@rradu
Va prabusiti in minor cu observatia anterioara. Si eu ,,dimpreuna” cu dumneavoastra daca deturnez atentia de la spectacolul oferit de inclestarea unor Aufklareri, unii, din pacate, ne-majori. Sa amanam deci pentru un alt eon, mai putin ecstatic, cautarea tehneului meu si ostoirea grijii dumneavostra, minuscula din fericire, pentru acesta.
Va asigur ca printre multele confuzii pe care le fac nu se numara cea indicata de dumneavostra. Mi-e relativ clara diferenta de alonja paradigma-epistema, mai clara decat cea facuta intre cele trei varste ale umanitatii de insusi Auguste Comte, parintele sociologiei, domeniu al cunoasterii al carui umil si vrednic slujitor marturisesc ca nu sunt. Nu ma incadrati deci cu ramele tipice micilor si marilor sociologi, ca nu ma veti afla nici in prima categorie, nici intr-a doua, si nici intre. Daca totusi vreti sa ma fixati, utilizati codurile enstatice ale purcianului!!! Sau varianta neo-enstatica, pentru mai multa acuitate.