Ilf şi Petrov, “Douăsprezece scaune”, (fragment)

Capitolul IV

MUZA CĂLĂTORIILOR ÎNDEPĂRTATE

Cu un ceas înainte de sosirea personalului de seară, părintele Feodor stătea la coadă la casa de bilete, într un palton scurt care abia îi trecea de genunchi, cu un coşuleţ împletit în mînă şi se uita îngrijorat spre uşa de intrare. Îi era teamă ca, în ciuda stăruinţelor lui, coana preoteasă să nu vină la gară să l petreacă, în care caz responsabi¬lul chioşcului de băuturi, Prusis, care şedea la bufet şi l cinstea cu bere pe agentul financiar, îl va recunoaşte numaidecît. Părintele Feodor se mai uita, cu mirare şi ruşine, la pantalonii săi vărgaţi pe care acum puteau să i vadă toţi enoriaşii.
Un agent ODTGPU (1)trecu fără grabă prin sală, potoli o încăie¬rare iscată la coadă din pricina locurilor şi se ocupă de prinderea unor mici vagabonzi care se încumetaseră să intre în sala rezervată călătorilor de clasa I a şi a II a şi se apucaseră să cînte la linguri de lemn „A fost odată Rusia – măreaţă putere“ (2)
Casierul, un cetăţean cu o mină gravă, lucra încet şi îndelung cu compostorul, perforînd pe bilete cifre dantelate, şi, spre uimirea tuturor, dădea monede ca mărunţiş la rest, nu mărci în scopuri caritabile, în folosul copiilor.
Urcarea în trenul care n avea locuri rezervate s a făcut cu tără¬boiul obişnuit. Pasagerii, încovoiaţi sub povara unor saci uriaşi, alergau de la coada trenului spre capul lui şi de la capul trenului spre coadă. Zăpăcit, părintele Feodor alerga şi el împreună cu ceilalţi. Şi, ca toţi ceilalţi, vorbea mieros cu însoţitorii de vagoane, ca toţi ceilalţi se temea că la casă i se dăduse un bilet „greşit“. Abia după ce a fost lăsat să intre într un vagon, îşi recăpătă calmul obişnuit, ba chiar se înveseli.


Locomotiva fluieră strident şi trenul se puse în mişcare, purtîndu l pe părintele Feodor spre zări necunoscute, după nişte treburi miste¬rioase, dar care, pare se, promiteau profituri mari.
Curios lucru mai e şi zona drumului de fier ! Pătrunzînd în ea, pînă şi cetăţeanul cel mai obişnuit se simte întrucîtva agitat şi se transformă repede, fie în călător, fie în primitor de colete, fie, pur şi simplu, într un derbedeu fără bilet, care otrăveşte zilele şi ser¬viciul brigăzilor de conductori şi ale controlorilor de pe peroane.
Din clipa în care cetăţeanul intră în zona drumului de fier, pe care el, ca un diletant, o numeşte gară sau staţie, viaţa lui se schimbă radical. Îndată se reped la el nişte namile – cu chipuri ca al lui Ermak Timofeevici (3), purtînd şorţuri albe şi plăci nichelate în dreptul inimii – care îi iau serviabil bagajul. Din această clipă, cetăţeanul nu şi mai aparţine. El devine călător şi începe să şi îndeplinească toate îndatoririle de călător. Aceste îndatoriri sînt complicate, dar plăcute.
Călătorul mănîncă foarte mult. Simplii muritori nu mănîncă noaptea, pe cînd călătorul mănîncă şi noaptea. Mănîncă pui fripţi, lucru prea scump pentru punga lui, ouă răscoapte, care fac rău la stomac, şi măsline. Cînd trenul trece un macaz, în plasele de bagaje zdrăngănesc nenumărate ceainice şi saltă pachete învelite în ziare, în care se găsesc pui rămaşi fără picioarele smulse din rădăcini de călători.
Dar călătorii nu bagă de seamă nimic din toate acestea. Ei povestesc anecdote. Cu o regularitate matematică, la fiecare trei minute, tot vagonul se cutremură de rîs. Apoi se face linişte şi cu o voce catifelată cineva povesteşte următoarea anecdotă :
— Un evreu bătrîn trage să moară. Lîngă patul lui stau nevastă sa, copiii. „Monea e aici ?“, întreabă evreul abia putînd rosti cuvintele. „Aici.“ „Mătuşa Brana a venit ?“ „A venit.“ „Dar bunica unde i ? N o văd.“ „Uite o colo, în picioare.“ „Dar Isak ?“ „E şi el aici.“ „Dar copiii ?“ „Uite i, sînt toţi aici.“ „Atunci cine mai are grijă de prăvălie ? !“
În aceeaşi clipă, din pricina hohotelor de rîs, ceainicele încep să zdrăngănească şi puii să salte în plasele de bagaje. Călătorii însă nu dau nici o atenţie lucrului acestuia. Fiecare păstrează cu sfin¬ţenie o anecdotă favorită, care îşi aşteaptă cu nerăbdare rîndul. Împingîndu şi vecinii cu coatele şi strigînd rugător : „Ascultaţi una bună, auzită de mine“, un nou povestitor izbuteşte să cîştige aten¬ţia celorlalţi şi începe :
— Un evreu vine acasă şi se culcă în pat lîngă nevastă sa. Deodată aude ceva mişcîndu se sub pat. Evreul bagă mîna sub pat şi întreabă : „Tu eşti, Jack ?“. Iar Jack îl linge pe mînă şi răspunde : „Da, eu sînt“.
Călătorii se tăvălesc de rîs, noaptea întunecoasă învăluie cîm¬piile, din coşul locomotivei ţîşnesc scîntei sprinţare, iar semafoarele subţiri, cu ochelari verzi, luminoşi, trec în goană pe lîngă tren, uitîndu se de sus, superior, pe deasupra lui.
Curios lucru mai e şi zona drumului de fier ! Trenuri lungi şi grele de distanţă lungă aleargă spre toate colţurile ţării. Pretutindeni drumul e deschis. Pretutindeni ard lumini verzi – calea este liberă. Expresul polar se apropie de Murmansk. Huruind pe macazuri, îşi ia vînt din gara Kursk rapidul „K. 1“, croindu şi drum spre Tiflis (4) Expresul pentru Extremul Orient ocoleşte lacul Baikal, apropi¬indu se cu toată viteza de Oceanul Pacific.
Muza călătoriilor îndepărtate îl atrage pe om. Ea îl smulse şi pe părintele Feodor din locuinţa i liniştită de provincie, ducîndu l Dumnezeu ştie în ce gubernie. Pînă şi fostul mareşal al nobilimii, Ippolit Matveevici Vorobianinov, în prezent conţopist la Starea civilă, are sufletul tulburat şi naiba ştie ce plănuieşte.
Ea îi poartă pe oameni prin ţară. Unul îşi găseşte la zece mii de kilometri de locul lui de muncă o logodnică fermecătoare. Altul, în goană după comori, îşi părăseşte Oficiul poştal şi telegrafic şi, ca un elev de şcoală, fuge la Aldan (5). Iar un al treilea şade acasă, mîngîindu şi drăgăstos hernia numai bună de operat şi citeşte operele contelui Salias (6), cumpărate cu cinci copeici în loc de o rublă.

1) Secţia de Trafic şi Transport a Administraţiei Politice de Stat.

2) Posibilă aluzie la replica unui personaj din piesa lui M. Bulgakov, Zilele Turbinilor, pusă în scenă la MHAT (Teatrul Academic de Artă din Moscova), în toamna anului 1926.

3) Ermak Timofeevici (1532/1534/1542 1585), ataman cazac, considerat „Cuceritorul Siberiei“, devenit personaj legendar, prezent în folclorul rusesc.

4) Actualul Tbilisi

5) este vorba de zona auriferă din bazinul rîului Aldan, din Siberia. Începute la sfîrşitul secolului al XIX lea, lucrările de extragere au fost un timp sistate, după care au fost reluate în 1923.

6) Evgheni Andreevici Salias de Turnemir (1840/1842 1908), scriitor rus, autor a numeroase romane de aventuri.

Ilf şi Petrov
Douăsprezece scaune
Text reconstituit de A.I. Ilf
Traducere din limba rusă de Tudor Muşatescu
Text revizuit, adăugit şi note de Ana Maria Brezuleanu
Editura Polirom, Iaşi, 2012

reprodus cu acordul editurii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *